Știrile 60m.RO

Rareș Bogdan sare în apărarea trântorului de la Cotroceni! Ce spune despre terenul de golf de la Neptun: „Se taie iarba mai jos în jurul găurii”

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a încercat să minimalizeze controversa publică iscată după ce în presă au apărut informații despre terenul de golf construit pentru președintele Klaus Iohannis la vila de protocol de la Neptun.

Se știe, în prezent, că pe terenul din jurul lacului situat în fața Vilei Nufărul a fost amenajat un mini-teren de golf cu trei găuri.

Vila a fost construită în perioada comunistă pentru soții Ceaușescu și a fost folosită după Decembrie ’89 de președinții României.

„Eu sunt jucător de golf din anul 2003 și am fost pe foarte multe terenuri de golf din Noua Zeelandă, din America, din Europa și din nordul Africii. Dom’le, ăla (terenul de la vila lui Iohannis, n.r.) nu-i teren de golf.

Un teren de golf are 65-70 de hectare. Unul (mai mic), de nouă găuri, are 25 de hectare. Acolo, în acea locație, e un mic lac care există din anii ’60 și în jur lui, peluză de iarbă. Nimeni n-a tăiat arbori, nimeni n-a înverzit plaja.

Rareș Bogdan explică cum se poate juca golf pe pajiște, fără teren: „Se taie iarba mai jos în jurul găurii”

Aici, la vila din Modrogan, unde e sediul partidului (PNL, n.r.) sau la sediu USL sau unde vreți, oriunde există un petic de iarbă, cineva poate să dea cu crosa, să se antreneze pe iarba existentă. Se taie puțin mai jos iarba în jurul găurii.

Adică, să-i spui teren de golf la un tăpșan de iarbă mi se pare cam mult. Acum, ce să facem? O cramă? Să știți că, între o cramă și un teren de tenis, prefer terenul de tenis”, a spus Rareș Bogdan, la Antena 3 CNN.

Rareș Bogdan a vorbit și despre deplasările lui Iohannis cu avioane de lux

El a încercat să explice și opțiunea lui șefului statului pentru deplasarea cu avioane private de lux în călătoriile externe. Cheltuielile derulate în acest sens nu sunt publice, dar presa de la București a scris că sumele implicate ating valori exorbitante.

„Cred că România trebuia să-și asume să achiziționeze o aeronavă, nu știu, prezidențială, guvernamentală, cum vreți, pentru că eu mă duc la Bruxelles de cinci ani de zile, săptămânal.

Vreau să vă spun o chestiune: pe aeroportul din Strasbourg sau pe cel din Bruxelles, în zilele de Consiliu (european) sunt 20 – 25 de aeronave, fiecare cu steagurile țărilor respective.

La noi, n-am văzut niciodată…Nu știu cât costă un avion, dar mă gândesc la câteva zeci de milioane (de euro, n.r.). N-or fi miliarde”, a opinat prim-vicepreședintele PNL.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button