Republica MoldovaȘtirile 60m.RO

R. Moldova: Amenzile aplicate persoanelor fizice în perioada stării de urgență, neconstituționale

Curtea Constituțională din R. Moldova a decis marți că amenzile (22.500 lei) aplicate persoanelor fizice în perioada stării de urgență sunt neconstituționale, relatează Report.md.

„Se declară neconstituțional textul din art. 76 prim, aliniat 1 din Codul Contravențional”. Până la modificarea textului din lege declarat neconstituțional, limita minimă a amenzii pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 76 prim aliniat 1 din Codul Contravențional va fi egală cu limita minimă a amenzii prevăzute de art. 34, aliniat 2 din Codul Contravențional”, a hotărât marți Curtea Constituțională de la Chișinău.

Potrivit MAI, pentru încălcarea regimului de carantină, în perioada 12 martie – 26 mai poliția a aplicat amenzi în valoare de aproximativ 43 de milioane de lei moldovenești (2192 de contravenții).

Curtea a fost sesizată de către deputații Octavian Țîcu, Vasile Năstase și de judecătorul Serghei Papuha de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Conform art. 76 prim, aliniat 1 din Codul Contravențional, „nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică, se sancționează cu amendă de la 450 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei fizice și cu amendă de la 1000 la 1500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice”, relatează Report.md.

Sursa: www.euroactiv.ro

  • Zelenski evită să spună dacă cedează teritorii pentru pace cu Rusia
    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a evitat să spună clar dacă ar fi dispus să facă concesii teritoriale pentru pace, într-un moment critic al războiului, preferând să nu-și irite gazda, Donald Trump, la întâlnirea de la Casa Albă. „Trăim sub atacurile constante ale Rusiei. După cum ştiţi, astăzi au avut loc multe atacuri şi mulţi răniţi, cu un …
  • Nicușor Dan nu consideră oportună exploatarea aurului de la Roșia Montană
    Președintele României, aflat într-o vizită la Roșia Montană alături de familie, a declarat că la momentul actual nu consideră oportună o eventuală exploatare a aurului de acolo deoarece „potenţialul, şi identitar, dincolo de economic, e mult mai mare păstrând, decât răzând tot”. „Dacă vorbim de aur şi tehnologia din ziua de azi, e exclus mineritul, …
  • George Simion: Guvernarea actuală şi-a propus falimentarea României 
    George Simion a transmis luni un mesaj de ultim moment pentru români. „Simpatizanții mișcării noastre, Alianța pentru Unirea Românilor, trebuie să fie pe baricade, să reprezinte soluția pentru toți românii din mediul urban și din mediul rural, din țară sau din străinătate. De aceea vreau să vă cer implicarea. Ceea ce am anunțat vineri, la …
  • Scandal de proporții în Coaliție: Bolojan sfidează primarii, Guvernul la un pas de blocaj total
    Ședința-maraton dintre premier, Ilie Bolojan și primarii nemulțumiți s-a transformat într-un scandal uriaș. Discuțiile despre banii pentru proiectele locale au degenerat, după ce Bolojan ar fi respins propunerile edililor. Primarii cer păstrarea taxelor la nivel local și distribuirea fondurilor pe baza datelor INS, nu a recensământului considerat eronat. Tensiunile pun în pericol reluarea ședințelor coaliției …
  • Budapesta acuză Kievul pentru oprirea fluxului de petrol rusesc spre Ungaria și Slovacia
    Fluxul de țiței din Rusia către Ungaria și Slovacia prin conducta Drujba a fost întrerupt luni, oficialii de la Budapesta acuzând un atac ucrainean asupra unei stații de transformare. Ungaria, puternic dependentă de petrolul rusesc, califică incidentul drept „scandalos și inacceptabil”, în timp ce Kievul respinge responsabilitatea. Fluxul de petrol rusesc prin conducta Drujba, care …
Back to top button