Înmormântare cu scandal. Participanţii la înmormântarea unui bărbat cu COVID, în Teleorman, dispersaţi de luptători SEAS

Potrivit IPJ Teleorman, poliţiştii din Roşiorii de Vede au intervenit miercuri după-amiaza la o locuinţă din localitate, unde au observat mai multe autoturisme.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că mai multe persoane participau la înmormântarea unui bărbat în vârstă de 49 de ani, care a fost diagnosticat în urmă cu aproximativ 3 săptămâni cu Covid-19 şi care a fost internat iniţial la spitalul din localitate, iar în urma complicaţiilor a fost transferat la un spital din Ilfov, unde a decedat.
Autorităţile locale nu au fost anunţate cu privire la decesul persoanei respective, susţin poliţiştii.
„Conform procedurii, persoana decedată urma să fie transportată direct la cimitir, acest lucru nefiind respectat, iar maşina a oprit la locuinţa decedatului”, a transmis Poliţia Teleorman.
Poliţiştii, împreună cu luptători SAS şi cu jandarmii au reuşit dispersarea cu rapiditate a oamenilor, iar maşina mortuară a fost escortă de poliţie până la cimitir.
Poliţiştii fac verificări pentru identificarea tuturor persoanelor participante şi au întocmit trei dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „zădărnicirea combaterii bolilor”.
Sursa: Mediafax
- Ilie Bolojan a făcut foarte mult rău României prin măsurile de austeritate. Pierderi de miliarde
Măsurile dure de austeritate impuse de Cabinetul Bolojan au generat un efect de bumerang devastator, aruncând România într-o criză profundă. Creșterea bruscă a TVA-ului și modificările impredictibile ale legislației fiscale au paralizat mediul de afaceri, rezultatul fiind unul dezastruos: un exod al investitorilor străini, miliarde de euro pierdute și intrarea oficială a țării în recesiune. … - Echipamentele IT ale RAR, făcute praf de o instalație ieftină de detectare a incendiilor
Dovada vie că economia în sistemul bugetar nu e mereu de bun augur vine chiar de la RAR, acolo unde o instalație ieftină a făcută praf echipamentele IT ale instituției. Aproape 15 milioane de lei a fost paguba adusă Registrului Auto Român în urma montării unei instalaţii ieftine de prevenire a incendiilor, se arată într-un raport … - Cei doi procurori din Constanța au fost reținuți. Unul dintre ei e acuzat că a primit mită peste 170.000 de euro
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost reținuți, joi noapte, într-un dosar de corupție. Unul dintre ei este acuzat că a luat mită de la mai multe persoane, o parte din bani chiar în biroul lui, pentru a soluționa favorabil diverse dosare penale. Procurorii Gigi Ștefan și … - Președintele Nicușor Dan, cu băiețelul, la BSDA 2026, cea mai mare expoziție de apărare din regiune
Președintele Nicușor Dan, însoțit de băiețelul său, Antim, a vizitat vineri expoziția Black Sea Defense, Aerospace and Security – BSDA. Președintele Dan i-a arătat băiețelului său trofeul câștigat de Steaua București în mai 1986 la Cupa Campionilor Europeni. Apoi, șeful statului s-a urcat împreună cu Antim într-un avion F-35. Black Sea Defense and Aerospace – … - Deputat PSD, întrebat despre al doilea Mercedes de peste 100.000 de euro
După ce ANAF l-a obligat să predea Mercedesul AMG GLE 53 gris, luat pe firma unui magazin sătesc, deputatul Mihai Weber, președintele Comisiei de Apărare și-a luat un Mercedes nou, același model, scrie siteul de investigații Snoop. Încă câteva zile îi puteți sprijini pe jurnaliștii Snoop să-i urmărească și să le pună întrebări stresante politicienilor „pe …




