Eveniment fără precedent în ultimii 100 de ani, în România. Turiștii au surprins momentul în Delta Dunării

Eveniment unic în România după mai bine de 100 de ani. Specia „phoenicopterul roseus” a fost văzută de turiști în urmă cu câteva zile în Delta Dunării, iar momentul a fost imortalizat și distribuit în social media.
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a făcut anunțul, care mai precizează faptul că cei 10 flamingo reprezintă cel mai mare grup de indivizi ai acestei specii observați în România, în ultimul secol.
Specia este cuibăritoare în Bazinul Mediteraneean, cu coloniile cele mai apropiate de România în Grecia, Turcia sau Muntenegru (salina Ulcinij).
În România pasărea apare foarte rar, în special în sud- estul țării, în numere mici (*, Kiss & Szabo 2002), prima semnalare aici fiind în anul 1900 (Dombrowsky).
Se remarcă faptul că flamingii prezintă o mobilitate ridicată în afara perioadei de reproducere. Astfel, pe baza păsărilor inelate, indivizi capturați în zona Camargue (Franța) aparțineau populațiilor din Estul Mării Mediterane, din Egipt, Liban, Grecia Turcia (Kiss & Szabo 2002). Totodată, accidental specia poate fi observată chiar și în nordul continentului, în Peninsula Scandinavă (**).
Acesta este grupul cu cel mare număr de indivizi de flamingo observați în România în ultimul secol”, a notat Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării pe pagina oficială de Facebook.
Sursa: www.b1tv.ro
- Noul lider al Ungariei vorbește despre includerea României în Grupul de la Vișegrad. Anunțul lui Peter Magyar
Peter Magyar, care a preluat oficial funcția de premier al Ungariei în 9 mai, a declarat că este pregătit pentru o eventuală extindere a Grupului de la Vișegrad (V4), din care în prezent mai fac parte Polonia, Slovacia și Cehia. Blocul conceput să promoveze interesele Europei Centrale în UE și-a pierdut din puterea diplomatică în … - După ce a dus România în gard, Bolojan o spală pe corupta Oana Gheorghiu. Nu e nici o problemă că i-a dat șpagă consilierului din banii SAFE
Premierul demis Ilie Bolojan a vorbit în emisiune la B1TV despre scandalul iscat în jurul vicepremierului Oana Gheorghiu și consilierului ei, Cristian Băcanu, care – prin prisma profesiei sale – ar fi obținut fonduri din PNRR. Bolojan neagă că ar exista vreun conflict de interese, subliniind că atacul îl vizează de fapt pe el. „Nu … - O locomotivă CFR a luat flăcări pe Valea Oltului / Călătorii din tren au fost evacuați
Călătorii aflați miercuri seara în trenul care face legătura între Râmnicu Vâlcea și Sibiu au fost evacuați din cauza unui incendiu izbucnit la locomotivă. Circulația rutieră și feroviară este întreruptă. Potri vit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, pe Secția de cale ferată 201, la kilometrul feroviar 343+400 de metri, între stațiile CF … - Fostul preşedinte cubanez Raul Castro a fost pus sub acuzare în SUA
Fostul preşedinte cubanez Raul Castro a fost pus sub acuzare în Statele Unite, a declarat miercuri un oficial de rang înalt din administraţia preşedintelui american Donald Trump, o mişcare ce marchează o escaladare a campaniei de presiune a Washingtonului împotriva guvernului comunist al insulei din Caraibe, relatează AFP preluată de Agerpres. Actul de acuzare vine … - Prăduială marca PNL! Daniel Constantin s-a plimbat la festivalul de la Cannes de 230 de mii de euro, bani publici
Daniel Constantin, șeful ARICE, a pus statul român la o cheltuială de 230.000 de euro, la festivalul de la Cannes, în plină austeritate continuată sub guvernul interimar Bolojan. Constantin, membru PNL, conduce Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE). Însuși șeful acestei agenții, care, statutar, conduce rețeaua de consilieri economici din misiunile diplomatice românești, …




