Știrile 60m.RO

Marius Lulea (AUR): Puterea se află la popor dacă o manifestă permanent, nu doar odată la 4 ani. Puterea politică este o putere coruptă

Prim-vicepreședintele AUR a declarat că poporul român trebuie să se mobilizeze și să iasă să protesteze față de măsurilor de austeritate. Marius Lulea a precizat că cei care au votat conducerea de astăzi sunt responsabili pentru ce se întâmplă și nu se pot dezice de orice vină.

„Eu cred că poporul român și breslele profesionale trebuie să înțeleagă că puterea se află la popor dacă o manifestă permanent, nu doar odată la 4 ani. Puterea politică este o putere coruptă, o putere care iată, alegerile din 2024, au comasat au furat, au anulat, au mințit, au interzis candidați.

Chiar și cei care au votat aceste partide politice au o responsabilitate. Nu au votat AUR poate de frică, din necunoaștere, dar mi se pare normal că atunci când cineva – aceste partide nu se țin de cuvânt spun ceva după care iau măsuri după campanie total opuse față de ce au afirmat – înseamnă că acel contract încheiat în urmă alegerilor nu mai este valid.

Poporul român trebuie să iasă în stradă, profesorii, medicii, antreprenorii să iasă și să protesteze”, a declarat prim-vicepreședintele AUR.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button