Răfuială politică după răfuiala interlopilor

Președintele Klaus Iohannis a declarat că răfuielile dintre clanurile interlopilor din ultima perioadă sunt rezultatul încercărilor guvernării PSD de „a pune cizma pe gâtul Justiției”, iar „asta se vede acum pe străzi”.
„Este un fenomen pe care îl observăm cu îngrijorare, dar în același timp putem să vedem că există o preocupare serioasă și intensă și la Interne, și la marile parchete, și la Ministerul Justiției. Însă trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt – nu se poate repara de pe o săptrămână pe alta ce s-a stricat în 30 de ani. Sau dacă vreți să fiu mult mai concret și mai acid politic, să ne amintim cu tristețe de cei trei ani de guvernare PSD în care PSD a încercat cu toată forța să distrugă legile Justiției, să pună cizma pe gâtul Justiția din România, să-i apere pe penali în detrimentul aomenilor cinstiți. Asta se vede acum pe străzi”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat despre răfuielile dintre clanurile mafiote.
El a mai spus că, deși actualul guvern vrea să ia măsuri, dar când acestea ajung în Parlament, există „aceeași majoritate pesedistă care încă se opune la reformele necesare în domeniul Justiție”.
„Asta nu ne face să ne oprim. Vom merge mai departe și vom găsi soluțiile care se cuvin, pentru ca infractorii să meargă la pușcărie, iar oamenii cinstiți să fie apărați, nu invers, cum din păcate am avut tendința în anii de guvernare pesedistă”, a mai spus șeful statului.
- George Simion știe că Poliția are deja dovezile atacului mafiot care îl incriminează direct
După ce a înțeles că poliția a găsit foarte repede dovezi care îl incriminează direct, George Simion a clacat definitiv și a publicat o postare penibilă prin care încearcă să se justifice. Normalizarea terorii Ce spune Simion: Se plânge că televiziunile vorbesc doar despre el și despre „capete de porc”, în loc să vorbească despre … - Jurnaliștii 60M MEDIA GROUP, ținta directă a unei campanii de teroare și amenințări cu moartea coordonată de președintele AUR, George Simion
60M MEDIA GROUP denunță cu fermitate acțiunile de tip mafiot, campaniile de intimidare și amenințările directe cu moartea lansate împotriva jurnaliștilor săi, acțiuni coordonate și dispuse direct de către președintele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion. Astfel de atacuri criminale la adresa presei și a oponenților politici sunt absolut inacceptabile într-un stat democratic … - Cum s-a dat singur de gol Georgică: Scuza penibilă care confirmă clar că el a ordonat atacul mafiot asupra lui Marius Lulea
Când ești prins în flagrant folosind logistica partidului pentru a comite acte de terorism psihologic împotriva propriului fondator, cum reacționezi? Dacă nu ești implicat în vreun fel în această mizerie, ceri imediat o anchetă fulger a Poliției pentru a curăța ați curăța numele tău și numele formațiunii. Dacă ești georgică minte mică, spui unicul lucru … - Târziu susține că Simion conduce abuziv AUR și este influențat din exterior
Claudiu Târziu, fost copreședinte al AUR, face dezvăluiri despre ruptura de George Simion și lansează acuzații dure la adresa liderului partidului. Acesta susține că Simion l-a trădat, că a ajuns să conducă formațiunea într-un mod abuziv și că deciziile sale ar fi influențate de persoane din afara partidului. Mai mult, Târziu afirmă că fostul său … - George Simion îi amenință cu moartea familia lui Marius Lulea. În fața casei unde a fost plasat capul de porc însângerat se afla soția și cei cinci copii
O serie de evenimente șocante, desprinse parcă din manualele de operare ale Cosa Nostra, zguduie astăzi din temelii scena politică românească și expun adevărata față a formațiunii AUR. Sub conducerea lui George Simion, partidul care promitea „salvarea națiunii” abandonează definitiv regulile jocului democratic și îmbrățișează metode de intimidare, teroare psihologică și amenințări cu moartea specifice …




