Politică

Cătălin Drulă, demisii ceva? CFR e tras pe linie moartă! Un tren a plecat gol din Gara de Nord pentru că pasagerii așteptau la alt peron

Un tren a plecat joi fără pasageri din Gara de Nord Bucureşti pentru că pasagerii au fost înștiințați că va pleca de la un alt peron, transmite Observator News. Trenul care pleca spre Buzău fusese anunțat că va pleca de la linia 5, dar a fost tras la linia 8, fără ca pasagerilor să le spună cineva acest lucru.

Trenul a plecat gol la ora stabilită. Călătorii au aflat de eroare abia când au cerut explicaţii la biroul de informaţii. Drept compensaţie, pasagerii au primit bilete gratuite la următoarele curse cu destinaţia respectivă.

Nu a fost singura greşeală însă. O eroare similară s-a întâmplat şi în cazul trenului cu destinaţia Sibiu.  În acest caz, din fericire, pasagerii au fost informaţi la timp de greşeală.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button