Doi deținuți au fost eliberați din greșeală de la Penitenciarul Jilava

Doi deținuți au fost eliberați din greșeală, ieri, de la Penitenciarul Jilava. Eroarea a fost sesizată la scurt timp după ce condamnații au părăsit penitenciarul din județul Ilfov, iar conducerea a început imediat căutarea lor, cu ajutorul polițiștilor.
Ambii au fost găsiți după câteva ore și aduși înapoi în penitenciar, pentru a-și continua executarea pedepselor.
„Miercuri (…) Penitenciarul Bucureşti-Jilava a pus în libertate, în mod eronat, înainte de expirarea duratei pedepsei privative de libertate, două persoane condamnate. Sesizată în timp scurt, eroarea funcţionarilor responsabili cu gestionarea documentelor de evidenţă a fost notificată structurilor MAI, în vederea acordării de sprijin pentru localizarea şi reîncarcerarea celor două persoane.
În jurul orei 23,00, acestea au fost identificate şi conduse la Penitenciarul Bucureşti-Jilava, pentru continuarea executării pedepsei”, potrivit unui comunicat al Penitenciarului Bucureşti-Jilava.
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a trimis la Jilava o echipă de control, pentru a stabili cine a făcut greșeala care a dus la eliberarea, chiar și pentru câteva ore, a celor doi deținuți.
Sursa: www.digi24.ro
- România riscă să piardă 200 de milioane de euro din PNRR – mafia pensiilor speciale blochează reforma sistemului de justiție
România se află din nou în fața unui eșec major în privința reformelor promise. Comisia Europeană avertizează că țara noastră riscă să piardă peste 200 de milioane de euro din PNRR, dacă nu finalizează reforma pensiilor speciale ale magistraților — o condiție esențială pentru deblocarea tranșelor de finanțare. Deși termenul impus de Uniunea Europeană a … - Reuniune secretă în Spania: Coaliția Voinței stabilește viitorul ajutorului militar pentru Ucraina
Spania devine gazda unei întâlniri de importanță majoră, dar învăluită în cel mai strict secret. Măsurile de securitate impuse subliniază caracterul confidențial al discuțiilor: toți participanții au fost avertizați că telefoanele mobile sunt strict interzise și vor trebui depozitate într-un loc special înainte de intrarea în sală. Se așteaptă ca întâlnirea să traseze direcțiile viitoare … - Nicușor Dan sfidează legea și se implică în lupta pentru Primăria Capitalei
Cătălin Drulă își lansează duminică, 2 noiembrie, candidatura din partea USR la Primăria Capitalei. Deși șeful statului ar trebui să aibă o perspectivă apolitică față de alegerile pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan va participa la lansarea oficială a candidaturii lui Cătălin Drulă din partea USR. În ultimele săptămâni, rezistul s-a folosit insistent de numele și … - Cătălin Drulă nu e sigur pe picioarele sale. Nu există nimic moral în ascensiunea politică pe spatele unei tragedii
Cătălin Drulă pare tot mai hotărât să-și continue ascensiunea politică, însă nu prin forțe proprii, ci prin alianțe de imagine și sprijin de la Cancelarie. Departe de a avea o bază solidă sau o direcție clară, Drulă încearcă să se poziționeze drept „alternativa reformistă” la vechile partide, dar mesajul său pare gol de conținut. Fără … - Erbaşu: Există riscul ca 50.000 de angajaţi din companii de construcţii, la nivelul întregii ţări, să fi disponibilizaţi
Există riscul ca 50.000 de angajaţi din companii de construcţii, la nivelul întregii ţări, să fie disponibilizaţi în următoarele şase luni, a declarat, sâmbătă, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, Cristian Erbaşu, în cadrul unei conferinţe la Sinaia. Unele şantiere sunt deja abandonate, transmite News.ro. Situaţia a survenit în urma întreruperii unor proiecte finanţate prin …