Franța se retrage din operațiunea NATO din Marea Mediterană din cauza tensiunilor cu Turcia

Ministerul francez al apărării a anunţat miercuri retragerea temporară a Franţei din operaţiunea de securitate maritimă a NATO în Mediterana, “Sea Guardian”, până când va primi din partea Alianţei un răspuns solicitărilor sale legate de fricţiunile cu Turcia.
”Nu ni se pare normal să menţinem mijloace într-o operaţiune menită, printre alte sarcini, să controleze respectarea embargoului cu aliaţi care nu-l respectă”, a explicat Parisul, făcând referire la Turcia, informează AFP.
Franţa a cerut NATO în special ”ca aliaţii să-şi reafirme solemn ataşamentul şi angajamentul faţă de respectarea embargoului” asupra armelor în Libia şi stabilirea unui mecanism mai precis de conciliere în cadrul Alianţei.
Politico Europe notează că ambasadorul Franței la NATO, Muriel Domenach, i-a trimis o scrisoare secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în care a făcut patru solicitări pentru a clarifica rolul operațiunii “Sea Guardian”, inclusiv cooperarea acesteia cu o misiune a Uniunii Europene care execută punerea în aplicare a embargoului ONU asupra traficului de arme către Libia.
De asemenea, ambasadorul Turciei în Franța a spus că NATO nu ar putea exista fără Turcia într-o audiere a sa în Comisia pentru Afaceri Externe şi Apărare a Senatului francez, în contextul unei escaladări puternice a tensiunilor între Paris şi Ankara și în care diplomatul turc a trebuit să răspundă la acuzații precum “imperalismul lui Erdogan” care pune în pericol “prezența Turciei în NATO”.
Alianţa Nord-Atlantică a iniţiat recent o investigaţie în cazul unui incident produs în Marea Mediterană, în largul Libiei, între nave militare din Turcia şi Franţa, a anunţat secretarul general al NATO. Cu acea ocazie, președinția franceză a spus că “turcii se comportă într-un mod inacceptabil, instrumentalizând NATO, şi Franţa nu îi poate lăsa să facă asta”.
Emmanuel Macron a acuzat deja Ankara pe 22 iunie că face un “joc periculos” în Libia, în care identifica o nouă dovadă a “morţii cerebrale” a NATO. Anul trecut, liderul francez a folosit această sintagmă privind moartea cerebrală a Alianței, întrebuințându-se de exemplul comportamentului Turciei în Siria și în Libia.
Turcia a acuzat marţi Franţa, prin vocea ministrului de externe Mevlut Cavusoglu, că are în Libia o abordare “distructivă” şi că încearcă să consolideze prezenţa Rusiei în această ţară sfâşiată de un război civil ce durează din anul 2011.
Reacţia Ankarei vine la o zi după o ieşire virulentă a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a acuzat Turcia că are o “responsabilitate istorică şi criminală” în conflictul libian.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Iluzia protecției ruse, o istorie a „aliaților” trădați. Lecția Maduro pentru iubitorii de Moscova
Istoria oferă numeroase exemple în care conducătorii sau națiunile care și-au pus speranța în protecția Rusiei au sfârșit amarnic dezamăgiți. Maduro este doar ultimul exemplu în care Moscova și-a trădat un aliat. Un caz care ar trebui să șocheze iubitorii de Lume Rusă din România este căsătoria fiicei lui Ștefan cel Mare, Elena de Moldova, … - Medvedev sugerează operațiuni de „răpire” a unor lideri occidentali, invocând cazul Maduro. Îl vizează și pe cancelarul german Friedrich Merz
Fostul preşedinte al Rusiei Dmitri Medvedev a declarat că el şi-ar putea imagina operaţiuni de răpire care să vizeze alţi lideri ai lumii, operaţiuni similare celei a SUA în Venezuela, numindu-l printre aceştia şi pe cancelarul federal german Friedrich Merz, informează duminică dpa, transmite Agerpres. „Răpirea neo-nazistului Merz poate fi o excelentă întorsătură în acest … - Ștefan Jicol: Operațiunea Vipera/ Partea Comintern a DIE, coordonată de liderul Mircea Malița și de Grupul Corbii, s-a camuflat în teren și a continuat din umbră să controleze România
După căderea comunismului mondial în 1989, securiatea română, în special partea Comintern a Direcției de Informații Externe, coordonată de liderul Mircea Malița și de Grupul Corbii, s’a camuflat în teren și a continuat din umbră să controleze politicul, finanțele, noile pârghii constituționale, noile servicii secrete, economicul, justiția, mass-media și implicit tot statul român. Metamorfoza foștilor … - Avarie de proporții în sectoarele 2, 3, 4 și 5: Mii de bucureșteni, fără apă caldă și căldură până pe 7 ianuarie
Avarie de extrem de mari proporții în București, unde mii de oameni rămân fără căldură. Compania Termoenergetica Bucureşti anunţă că, duminică dimineaţă, a avut loc o avarie la CET Sud, astfel că furnizarea agentului termic pentru încălzire şi apă caldă este afectată în sectoarele 2, 3 şi parţial în sectoarele 4 şi 5. Se estimează că … - Mesaj misterios din Biroul Oval: În curând, Groenlanda
Soția lui Stephen Miller, adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe pentru politici și consilier pentru securitate internă, amenință deschis Groenlanda. Ea a postat o hartă a Groenlandei, acoperită cu steagul SUA și însoțită de mesajul “Soon” (În curând). Stephen Miller este unul dintre cei mai influenți consilieri ai lui Trump. Reacția ambasadorului Danemarcei în SUA Jesper …