Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a cerut ONU să trimită o misiune internaţională de monitorizare în ţara sa

Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a cerut vineri ONU să trimită o misiune internaţională de monitorizare în ţara sa pentru a documenta brutalitatea flagrantă a poliţiei împotriva protestatarilor majoritar paşnici, relatează dpa.
- „Noi, poporul belarus, avem nevoie de ajutorul Naţiunilor Unite pentru a pune capăt încălcărilor flagrante ale drepturilor omului şi desconsiderării cinice a dreptului la demnitate umană în mijlocul Europei”, a spus Tihanosvkaia într-un discurs prin videoconferinţă adresat Consiliului de Securitate al ONU.
Svetlana Tihanosvskaia, în vârstă de 37 de ani, a candidat împotriva preşedintelui în funcţie de peste un sfert de secol, Aleksandr Lukaşenko. Ea a ieşit a doua în scrutinul prezidenţial, în care potrivit numărătorii oficiale Lukaşenko a obţinut peste 80% din sufragii.
În Belarus au avut loc proteste în fiecare zi după alegerile de la 9 august, despre care opozanţii şi manifestanţii susţin că au fost fraudate.
- „Cerem Naţiunilor Unite să condamne utilizarea excesivă a forţei de către serviciile de securitate din Belarus împotriva protestatarilor”, a spus Tihanovskaia în discursul ei. Ea a solicitat sancţiuni individuale împotriva oficialilor din Belarus implicaţi în violenţe.
- „Colaborarea cu regimul dlui Lukaşenko în acest moment înseamnă susţinere pentru violenţă şi încălcări flagrante ale drepturilor omului”, a afirmat ea.
Tihanovskaia, al cărei soţ, un activist politic, a fost arestat înainte de alegeri, a fugit în Lituania vecină la câteva zile după scrutinul de la 9 august în contextul reprimării violente a manifestaţiilor de către poliţie.
Ea a cerut autorităţilor să-l elibereze pe soţul ei, Serghei Tihanovski, şi pe alţii, pe care i-a numit prizonieri politici.
Reuniunea online specială a Consiliului de Securitate al ONU a fost organizată de statul baltic Estonia, care face parte în prezent din acest for.
Estonia a vrut să asigure un forum pentru „cei care sunt reduşi la tăcere”, a declarat într-un comunicat ministrul estonian de externe Urmas Reinsalu.
„Presiunea publică poate contribui la reducerea violenţei şi a încălcărilor grave ale drepturilor omului”, a adăugat Reinsalu.
Cel puţin 7.000 de protestatari au fost reţinuţi în cursul demonstraţiilor din Belarus. Experţii în drepturile omului ai ONU susţin că au primit 450 de sesizări privind tortură şi abuz asupra protestatarilor în ultimele săptămâni.
Uniunea Europeană a denunţat alegerile drept „nici libere, nici corecte” şi a condamnat reprimarea de către poliţie a libertăţii de exprimare în fosta republică sovietică.
În discursul său către Consiliul de Securitate al ONU, Tihanovskaia l-a descris pe Lukaşenko drept un lider ilegitim, „care se agaţă cu disperare de putere şi refuză să-şi asculte propriul popor”.
- „O naţiune nu poate şi nu trebuie să fie ostatica setei de putere a unui singur om. Regimul dlui Lukaşenko este falit din punct de vedere moral, îndoielnic din punct de vedere legal şi pur şi simplu imposibil de menţinut în ochii naţiunii noastre”, a mai spus ea.
Sursa: Agerpres.ro
- ”Azilul Groazei” din Giulești funcționează nestingherit fără licență sub umbrela administației Ciucu – Moldovan – Tănăsuică. Patroana Iulia Gheorghe, arestată în trecut pentru că a chinuit mai mulți vârstnici și a furat milioane de euro de la CNAS
O investigație scoate la lumină o realitate șocantă și de-a dreptul revoltătoare din inima Sectorului 6 al Capitalei. Un cămin de bătrâni fără licență de funcționare, operat de o firmă cu administratori trimiși în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat și fraude de milioane de euro, respectiv lipsire de libertate, purtare abuzivă, șantaj, tentativă de înșelăciune … - Bolojan jură că n-are treabă cu «bunul samaritean» Pașca și cu azilele groazei din Bihor. Dar propriile lui rapoarte spun altceva
Premierul spune că nu are „nicio legătură” cu dosarul azilelor din Bihor. Rapoartele semnate de el la Consiliul Județean, structura de subordonare a asistenței sociale județene și oamenii din propriul cerc politic spun o poveste mai complicată. Nu despre vinovăție penală — aceea o va stabili justiția — ci despre responsabilitate administrativă și despre distanța … - Nereguli administrative majore la CJ Tulcea: Horia Teodorescu, acuzat de gestionarea defectuoasă a bugetului instituției
Ani la rând, conducerea Consiliului Județean Tulcea a vorbit despre investiții, dezvoltare și proiecte pentru județ. Dincolo de declarațiile oficiale, documentele financiare descriu însă o administrație afectată de erori contabile majore, active raportate incorect, finanțări acordate fără justificare completă și deficiențe ale mecanismelor de control intern. Toate aceste situații au fost identificate într-o instituție condusă … - Piața muncii se clatină. România a depășit deja ținta de șomaj stabilită de FMI pentru tot anul
Institutul Național de Statistică a confirmat joi ceea ce piața muncii din România semnala de câteva luni: rata șomajului a urcat la 6,4% în mai 2026, cu 0,1 puncte procentuale peste cea din aprilie. Cifra nu ar atrage atenția izolat. Problema e contextul: Fondul Monetar Internațional estimase, în aprilie, o rată medie a șomajului de 6% pentru … - Bătut cu bestialitate pe o plajă din Constanța. Un muncitor nepalez a ajuns la spital după un atac violent
Un nou incident în care sunt implicați cetățeni străini. De data aceasta, un nepalez a fost bătut cu bestialitate pe pe o plajă din Constanța de un grup de romi. Atacul asupra bărbatului a avut loc în seara de miercuri, 1 iulie, în zona plajei Moon Beach, din cartierul Faleză Nord. 3 echipaje au intervenit …




