Investitorii mizează pe bitcoin, aur şi whisky pentru a se pune la adăpost de inflaţie

Încă de la criza financiară, o multitudine de investitori şi experţi avertizează că dobânzile apropiate de zero şi programul băncii centrale americane de achiziţii de obligaţiuni vor inunda economia cu dolari, vor creşte preţurile de consum şi crea bule de active care vor exploda, conform Ziarul Financiarul.
Bloomberg Businessweek notează că, totuşi, inflaţia nu a înregistrat creşteri accentuate în ultimul deceniu, acţiunile la nivel mondial au returnat dividende considerabile, iar obligaţiunile pe termen lung au dublat banii investitorilor. Nici măcar pandemia şi recesiunea generată de aceasta nu au anulat aceste câştiguri. Preţul spot al aurului a urcat în total cu mai puţin de 60% în 10 ani. Dacă metalul preţios a fost un refugiu, acesta a fost unul împotriva unui dezastru care nu s-a produs.
Totuşi, aurul a înregistrat în ultima vreme o creştere puternică a cererii. Neliniştea privind inflaţia se face din nou simţită, în special în rândul investitorilor individuali.
Astfel, pe lângă aur, oamenii acumulează bitcoin şi chiar whisky în căutarea disperată a protecţiei. Acest lucru se întâmplă nu neapărat pentru că investitorii cred într-o creştere puternică iminentă a inflaţiei. Preţurile de consum din Statele Unite au crescut cu numai 1% pe 12 luni până în iulie. Preţurile de pe pieţele de obligaţiuni, unde traderii pot efectiv paria pe nivelul viitor al inflaţiei, indică faptul că acesta va urca probabil.
Un argument pentru căutarea unei protecţii este că nu este nevoie decât de o depăşire a nivelului de 1,7% cu aproximativ un punct procentual pentru ca sistemul să sufere un şoc. „O inflaţie de 3% pe an îţi poate eroda averea cu jumătate în mai puţin de 25 de ani“, spune Nikhil Chandra, director de investiţii la Aviva Investors.
Sursa: Mediafax
- Ion Cristoiu: „Răspunsul lui Donald Trump confirmă – Suntem irelevanți pentru America. Punct!” Publicistul Ion Cristoiu spune, în cel mai nou jurnal, că „Răspunsul lui Donald Trump confirmă: Suntem irelevanți pentru America. Punct!” – „A spune că e un subiect neimportant înseamnă că pentru el nu are nici un fel de importanță neliniștea din România”, susține acesta, scrie gandul.ro. „Întrebat de jurnaliștii americani care îl însoțesc în călătoria în Asia, despre decizia de retragere a unui însemnat număr de militari americani din România, Donald Trump a răspuns, citez: „nu e un subiect important”. Așa cum am mai arătat pe parcursul zilei de ieri și aseară în pastilă, în contextul isteriei naționale create de anunțul Pentagonului, din punct de vedere militar nu are nicio importanță. Importanță are umbrela americană ridicată deasupra României”, își începe publicistul cel mai nou jurnal. „Și, indiferent, că e un militar sau sunt un milion, mult mai importantă este protecția americană, protecție care se exprimă prin grija sau prin preocuparea față de România. Răspunsul pe care l-a dat Donald Trump este mai mult decât neliniștitor. A spune că e un subiect neimportant o decizie care a stârnit atâta îngrijorare în România, în Europa, ba chiar și doi congresmani au criticat dur, deci aceștia au accentuat semnificația deciziei, decizia luată numai în legătură cu România are o semnificație simbolică tragică pentru România, că arată că oricând americanii pot să plece sau să își ia mâna de deasupra noaastră. După părerea mea, cu adevărat gravă este tratarea publică de către Donald Trump a situației trupelor din România, pentru că a spune că este un subiect neimportant înseamnă că, pentru el, nu are niciun fel de importanță neliniștea din România, preocuparea pentru parteneriatul strategic. Ne-am fi așteptat să spună: din punct de vedere militar, e o chestiune de rutină, și noi, americanii, ne angajăm că vom proteja frontul sud-estic, că România este un partener, prieten apropiat și, în consecință, noi ne reafirmăm angajamentul că vom păstra acest parteneriat, pentru că România este foarte importantă pentru noi. Faptul că a zis că o decizie care a stârnit atâta isterie în România și care a avut semnificația unei ruperi a Americii de noi e considerat un subiect lipsit de imporatanță, ne dovedește, ne confirmă ceea ce de atâtea ori am spus, că pentru Administrația Trump, România este lipsită de relevanță. Deci, în orice moment, indiferent ce i s-ar întâmpla României, presupunând că ar fi atacată, Trump a zis: nu e importantă. Acesta este cel mai grav lucru. Nici nu ne simptaizează, nici nu ne antipatizează, ne tratează ca pe o țară de pe undeva, gen Uganda, adică nici într-un caz ca pe un partener strategic, apropiat, așa cum … Publicistul Ion Cristoiu spune, în cel mai nou jurnal, că „Răspunsul lui Donald Trump confirmă: Suntem irelevanți pentru America. Punct!” – „A spune că e un subiect neimportant înseamnă că pentru el nu are nici un fel de importanță neliniștea din România”, susține acesta, scrie gandul.ro. „Întrebat de jurnaliștii americani care îl însoțesc în călătoria în Asia, despre decizia de retragere a unui însemnat număr de militari americani din România, Donald Trump a răspuns, citez: „nu e un subiect important”. Așa cum am mai arătat pe parcursul zilei de ieri și aseară în pastilă, în contextul isteriei naționale create de anunțul Pentagonului, din punct de vedere militar nu are nicio importanță. Importanță are umbrela americană ridicată deasupra României”, își începe publicistul cel mai nou jurnal. „Și, indiferent, că e un militar sau sunt un milion, mult mai importantă este protecția americană, protecție care se exprimă prin grija sau prin preocuparea față de România. Răspunsul pe care l-a dat Donald Trump este mai mult decât neliniștitor. A spune că e un subiect neimportant o decizie care a stârnit atâta îngrijorare în România, în Europa, ba chiar și doi congresmani au criticat dur, deci aceștia au accentuat semnificația deciziei, decizia luată numai în legătură cu România are o semnificație simbolică tragică pentru România, că arată că oricând americanii pot să plece sau să își ia mâna de deasupra noaastră. După părerea mea, cu adevărat gravă este tratarea publică de către Donald Trump a situației trupelor din România, pentru că a spune că este un subiect neimportant înseamnă că, pentru el, nu are niciun fel de importanță neliniștea din România, preocuparea pentru parteneriatul strategic. Ne-am fi așteptat să spună: din punct de vedere militar, e o chestiune de rutină, și noi, americanii, ne angajăm că vom proteja frontul sud-estic, că România este un partener, prieten apropiat și, în consecință, noi ne reafirmăm angajamentul că vom păstra acest parteneriat, pentru că România este foarte importantă pentru noi. Faptul că a zis că o decizie care a stârnit atâta isterie în România și care a avut semnificația unei ruperi a Americii de noi e considerat un subiect lipsit de imporatanță, ne dovedește, ne confirmă ceea ce de atâtea ori am spus, că pentru Administrația Trump, România este lipsită de relevanță. Deci, în orice moment, indiferent ce i s-ar întâmpla României, presupunând că ar fi atacată, Trump a zis: nu e importantă. Acesta este cel mai grav lucru. Nici nu ne simptaizează, nici nu ne antipatizează, ne tratează ca pe o țară de pe undeva, gen Uganda, adică nici într-un caz ca pe un partener strategic, apropiat, așa cum …
- Marius Lulea, despre relația cu liderul AUR: „George Simion îi ascultă pe toți și face ce vrea el” Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, l-a descris pe George Simion drept „un manager implicat”, care depune eforturi mari, dar uneori poate părea arogant din lipsă de timp. Declarațiile au fost făcute în interviurile Adevărul, unde Marius Lulea a vorbit despre tensiunile din interiorul AUR, despre politică externă și alte subiecte de interes. Întrebat dacă „aroganța” lui George Simion reprezintă principala problemă a … Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, l-a descris pe George Simion drept „un manager implicat”, care depune eforturi mari, dar uneori poate părea arogant din lipsă de timp. Declarațiile au fost făcute în interviurile Adevărul, unde Marius Lulea a vorbit despre tensiunile din interiorul AUR, despre politică externă și alte subiecte de interes. Întrebat dacă „aroganța” lui George Simion reprezintă principala problemă a …
- Tratamentul cataractei pentru persoanele vulnerabile din Sectorul 2 este, de astăzi, gratuit! Proiectul viceprimarului Sectorului 2, Andrei Ohaci, privind asigurarea suportului financiar necesar pentru tratamentul cataractei pentru persoanele vulnerabile, din sector, a fost votat în unanimitate de consilierii locali. ,,Pierderea treptată a vederii înseamnă pierderea autonomiei asupra propriei vieți și creează sentimente de inutilitate, dependență, până la anxietate și depresie. Îmi doresc un sector cu adulți puternici, … Proiectul viceprimarului Sectorului 2, Andrei Ohaci, privind asigurarea suportului financiar necesar pentru tratamentul cataractei pentru persoanele vulnerabile, din sector, a fost votat în unanimitate de consilierii locali. ,,Pierderea treptată a vederii înseamnă pierderea autonomiei asupra propriei vieți și creează sentimente de inutilitate, dependență, până la anxietate și depresie. Îmi doresc un sector cu adulți puternici, …
- Sub administrația USR, Bucureștiul arată rău – un oraș murdar și neîngrijit Bucureștiul, Capitala țării, a ajuns să fie imaginea eșecului unei administrații care a promis „schimbarea în bine”, dar a livrat doar haos, neglijență și mizerie. Sub conducerea USR, orașul arată mai prost ca niciodată: gropi în asfalt, trotuare sparte, parcuri pline de gunoaie și vegetație neîngrijită, transport public haotic și un aer de dezinteres total … Bucureștiul, Capitala țării, a ajuns să fie imaginea eșecului unei administrații care a promis „schimbarea în bine”, dar a livrat doar haos, neglijență și mizerie. Sub conducerea USR, orașul arată mai prost ca niciodată: gropi în asfalt, trotuare sparte, parcuri pline de gunoaie și vegetație neîngrijită, transport public haotic și un aer de dezinteres total …
- TVR, anexă a serviciilor secrete – jurnalism cu epoleți Angajații Televiziunii Publice au fost anunțați că serverul actual al instituției va fi înlocuit și operat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale. Întrebarea este dacă este normal ca un SERVICIU SECRET să opereze și să monitorizeze corespondența unei instituții media și a unor jurnaliști, fie ei chiar și angajați ai statului? În concret, potrivit Gândul, … Angajații Televiziunii Publice au fost anunțați că serverul actual al instituției va fi înlocuit și operat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale. Întrebarea este dacă este normal ca un SERVICIU SECRET să opereze și să monitorizeze corespondența unei instituții media și a unor jurnaliști, fie ei chiar și angajați ai statului? În concret, potrivit Gândul, …

