Internațional

MedLife va înființa un laborator de testare a coronavirusului la Cluj

Compania MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, a înregistrat în primele șase luni ale anului afaceri consolidate de 454 de milioane de lei.
Dezvoltarea a trei laboratoare COVID-19, într-un timp record, a reprezentat una dintre realizările importante ale grupului. Prin prisma acestora, compania a putut să țină în siguranță angajații săi, să testeze periodic personalul medical și de suport, pacienții, să păstreze funcționale unitățile și să asigure pacienților un act medical în siguranță, prin efectuarea a mii de teste RT-PCR săptămânal.

“Am putut să le oferim românilor o alternativă pentru monitorizarea și tratarea patologiilor existente în condiții de siguranță, într-un context greu de dus pentru noi toți. Am reușit să ajutăm sute de mii de români să îsi evalueze bolile existente și să le țină sub control, înregistrând 860.000 de vizite în clinici și peste 2,5 milioane de analize procesate”, a declarat Mihai Marcu, președintele MedLife Group.

Grupul a înregistrat o activitate dinamică și în zona clienților corporate. În a doua jumătate de an, compania va investi în programele existente, dar și în dezvoltarea de proiecte și produse noi post-COVID.

„Ne dorim să continuăm să investim, să ne extindem, având la dispoziție noua majorare a creditului, anunțată în luna mai, de 20 de milioane de euro, fonduri ce vor fi folosite pentru dezvoltarea mai multor proiecte în contextul COVID-19, cât și în afara acestuia, proiecte ce țin de zona de prevenție, cercetare, retehnologizare, dar și pentru extinderea programului de achiziții, la nivel național și internațional.

Noile investiții se vor derula cu un ritm mai ponderat, cu o privire atentă către reducerea costurilor și la evoluția pandemiei. În săptămânile imediat următoare vom deschide cel de al patrulea laborator SARS-CoV-2, de această dată la Cluj, dorind să jucăm un rol important în zona de screening a pacienților post-COVID respectiv în tratarea comorbidităților acestei boli care a schimbat prioritățile medicale ale oamenilor de pe întregul mapamond”,

 » Citiți întreg articolul pe www.zcj.ro

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button