JUSTIȚIE

Tribunalul București a ANULAT diploma de doctor emisă de Academia SRI fostului ministru MAI Radu Stroe

Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor al Academiei Naţionale de Informaţii a SRI a fostului ministru PNL de Interne, Radu Stroe. Acesta şi-a susţinut teza de doctorat „Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii” în 2013, când era ministru de Interne. Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor al Academiei Naţionale de Informaţii a SRI a fostului ministru PNL de Interne, Radu Stroe, potrivit deciziei Tribunalului Capitalei. Decizia nu este încă definitivă, scrie Mediafax.

Radu Stroe şi-a susţinut teza de doctorat ”Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii” în 2013, când era ministru de Interne în guvernul USL şi deputat PNL. Preşedintele comisiei de susţinere a lucrării a fost Gheorghe Teodoru Ştefan, fost rector al ANIMV, iar referenţii care au decis să-i acorde lui Stroe titlul de doctor au fost Teodor Frunzeti − fost rector al Universităţii Naţionale de Apărare şi actual consilier în Departamentul Securităţii Naţionale de la Administraţia Prezidenţială, Mihail Vasile-Ozunu − preşedinte de onoare al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în MApN în mandatul lui Gabriel Oprea, şi Gheorghe Toma − secretar general al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN).

Decizia Tribunalului se înscrie într-o serie mai largă de doctorate anulate după ce chiar ANI a SRI a formulat solicitări de retragere a titlurilor de doctor, din cauza plagiatului, în cazul mai multor persoane.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button