Știrile 60m.RO

Zeci de arme și sute de cartușe confiscate de polițiști în acțiuni la nivelul țării. 40 de persoane sunt cercetate

Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliției Române a confiscat, vineri, la nivelul întregii țări, 33 de arme, 330 de cartușe și peste 8.500 de proiectile destinate armelor tip airsoft. Ca urmare a acțiunii, 40 de persoane sunt cercetate pentru săvârșirea unor infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a susținut o declarație de presă, sâmbătă, în care a comunicat acțiunile forțelor de ordine pentru prevenirea și combaterea criminalității.

“La nivel național sunt în desfășurare 20 de descinderi, la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni, inclusiv infracțiuni grave precum tâlhărie și trafic de droguri.

Ieri, pe întreg teritoriul țării a avut loc o acțiune de amploare a Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu structurile teritoriale, pentru identificarea persoanelor care dețin ilegal arme și aparțin unor grupări infracționale sau se află în stare conflictuală cu alte persoane.

  • De ce eșuează România? Cetățeni prea blânzi, instituții prea slabe, corupție prea mare
    România eșuează nu din lipsă de resurse, ci din cauza acelorași mecanisme descrise în celebra carte „De ce eșuează națiunile” de Daron Acemoglu și James A. Robinson: instituții extractive, elite care blochează dezvoltarea și o populație prea pasivă. În România, sistemul nu este construit pentru a sluji cetățeanul, ci pentru a-i stoarce munca și speranța …
  • ROMÂNIA în topul rușinii: aproape un an ca să scoatem o autorizație de construire
    În România, statul nu doar că nu ajută, dar îți și blochează inițiativa. Dacă vrei să construiești o casă, o hală, un spital sau o școală, trebuie să te înarmezi cu nervi de oțel și să îți faci provizii de timp: aproape un an durează, în medie, obținerea unei autorizații de construire. Suntem, practic, în …
  • România pe locul 25 din 27 al corupției. Ne bat Bulgaria și Ungaria
    România se zbate într-un sistem infectat de corupție, iar clasamentul european confirmă rușinea: locul 25 din 27 în Uniunea Europeană, depășită la acest capitol negru doar de Bulgaria și Ungaria. În loc să urce spre standardele vestice, România se afundă în mlaștina propriilor metehne. Iar clasa politică, indiferent de culoare, pare mai interesată să fure …
  • Aproape 1,36 milioane copii români trăiesc în sărăcie severă
    România anului 2025 este o țară europeană doar pe hârtie. În realitate, aproape 1,36 milioane de copii români trăiesc în sărăcie severă. Asta înseamnă că nu au acces constant la hrană adecvată, haine, încălzire iarna, rechizite sau chiar o masă caldă pe zi. Pentru acești copii, viitorul nu începe cu o șansă, ci cu o …
  • Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă – infractorii bugetului național. “Pușculița magică” se va transforma în dosar penal
    Ceea ce au făcut guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu cu fondul de rezervă bugetară al Guvernului nu este politică. Este crimă organizată de la vârful statului. Sub paravanul urgenței și al “nevoilor comunităților locale”, zeci de miliarde de lei au fost direcționați discreționar, ilegal, pentru a cumpăra influență, voturi și tăcere. Această …
Back to top button