Șefă în cadrul Regionalei Finanțelor Publice Galați, trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu a Marianei Cozma Ion, fosta șefă a Serviciului Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, și a Roxanei Cristina Grigorescu, inspector principal la același serviciu, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
Împreună cu cele două funcționare din cadrul ANAF, au mai fost trimise în judecată două persoane fizice, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, dar și reprezentantul unor societăți, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și evaziune fiscală în formă continuată,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în calitate de șefa a Serviciului de Inspecție din cadrul Direcției Finanțelor Publice Galați, inculpata Ion-Cozma Mariana ar fi pretins și ar fi primit de la reprezentantul de fapt al unor societăți comerciale, prin intermediar, sumele de 4.500 lei și 2.900 lei, în anii 2013, respectiv 2014, pentru ca în schimb să favorizeze două societăți comerciale, cu ocazia unor controale inopinate.
Într-una din cele două situații, pretinderea și primirea s-a făcut și cu ajutorul inculpatei Grigorescu Roxana-Cristina (subordonata primei menționate).
Concret, sumele de bani ar fi fost primite sub aparența a două contracte de acordare de burse private ce figurează a fi încheiate între cele două societăți comerciale și o persoană din familia inculpatei Ion-Cozma Mariana, pentru ca în schimb aceasta să avizeze actele de control ale societăților respective, din care să fie trecute cu vederea unele nereguli constatate.
Independent de faptele descrise anterior, reprezentantul societăților comerciale ar fi înregistrat în evidența contabilă a uneia dintre societățile pe care le controla, cu ajutorul altor două persoane, achiziții nereale de bunuri (cereale și îngrășăminte chimice), respectiv ar fi declarat fiscal achiziții nereale, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale în sumă totală de 484.362 lei.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 484.362 lei, reprezentând prejudiciu în dauna statului.
Sursa: www.pna.ro
- Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri
Șeful Poliției Sector 1, Andrei Manta precum și polițiști ai Serviciului Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul Poliției Sector 1 a fost aduși, joi, la sediul DNA de către ofițerii anticorupție, unde urmează să dea declarații cu privire la fapte directe de corupție pentru care ar fi cercetați, transmit surse judiciare autorului acestui material. … - Parlamentarii USR fac lobby împotriva României la Comisia Europeană
Parlamentarii USR au avut o întrevedere, joi, cu Michael McGrath, comisarul european responsabil de portofoliul Democraţie, justiţie, stat de drept şi protecţia consumatorului, aflat în vizită la Bucureşti, prilej cu care au atras atenţia asupra efectelor „negative clare” pe care le au asupra sistemului judiciar Legile Justiţiei adoptate în urmă cu patru ani. Totodată, parlamentarii … - Mutare strategică majoră: România a cumpărat portul maritim din Republica Moldova / Apare o nouă poartă vitală pentru comerţ
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi că urmează să finalizeze vânzarea Danube Logistics, operatorul portului Giurgiuleşti (GIFP), către Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, deţinută de statul român, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale. Potrivit BERD, încheierea tranzacţiei este iminentă. Contextul tranzacției La finele anului trecut, BERD a semnat un … - Grindeanu vrea ca statul să ia bani din impozitarea progresivă a veniturilor cetățenilor în loc să taie cheltuielile de personal din sectorul bugetar
PSD solicită, joi, partenerilor de guvernare, într-un comunicat de presă, „să abandoneze politica simplistă de austeritate și să susțină introducerea unor reforme structurale reale care să țină cont de realitățile sociale și economice din România”. Varianta propusă de PSD este impozitarea progresivă a veniturilor cetățenilor în loc să se taie cheltuielile de personal din sectorul … - Bogdan Mîndrescu „Vuitton” a „aruncat” în aer aeroporturile Otopeni și Băneasa
Ceea ce a făcut Bogdan Mîndrescu „Vuitton” în ultimele luni la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) pare un scenariu dintr-un film cu gangsteri, dar, cu toate acestea, nicio instituție de forță a statului încă nu l-a deranjat. De la începutul lunii septembrie 2025, fostul sforar șef al Ministerului Transporturilor, Bogdan Mîndrescu „Vuitton”, a aterizat, ilegal, …




