Știrile 60m.RO

Sprijin de până la 7.000 de euro pentru fermele de vaci, din fonduri europene

Crescătorii din vite vor putea primi granturi finanțate de Comisia Europeană, prin FEADR, în valoare de până la 7.000 de euro. Măsura a fost gândită pentru ca fermierii să-și rezolve problemele legate de lichidități, urmare a efectelor pandemiei cu noul coronavirus.

Ca măsură excepțională de sprijin pentru fermierii din zootehnie afectați de pandemia cu noul coronavirus, Ministerul Agriculturii va lansa o nouă măsură de sprijin finanțată prin Fondul European pentru Dezvoltare Rirală (FEADR) dedicată crescătorilor de vaci de lapte și carne.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară care urmează să fie plătită până la 30 iunie 2021, pe baza unei cereri de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Pot beneficia de aceste sume, fermierii trebuie să fie activi (conform definiției de la art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013), să fie înregistrați la APIA cu cerere unică de plată pentru 2020 și să dețină minimum 5 capete (UVM) femele adulte din specia bovine, înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE). De asemenea, aceștia trebuie să aibă înscrise minim 5 femele adulte din specia bovine pe exploatație cu cod ANSVSA.

Totodată, fiecare femelă adultă din specia bovine pentru care se solicită sprijin, trebuie să aibă vârsta de minimum 24 luni la data de 1 iulie 2020.

Sprijinul se primește o singură dată în cadrul acestei măsuri prin PNDR 2014-2020 și este între 1.000 și 7.000 de euro în funcție de numărul de capete din exploatație. Spre exemplu, vor lua 1.000 de euro cei cu 5 și 10 vite, 2.000 de lei cei cu 11-20 de vite, 3.000 de lei cei cu 21-30 de vite s.a.m.d. 7.000 de euro se acordă deținătorilor de ferme cu 71 – 99 de capete.

  • Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine săptămâna viitoare la București, în contextul retragerii trupelor americane din România
    Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va sosi săptămâna viitoare la București, potrivit unor surse guvernamentale. Vizita are loc în contextul deciziei Statelor Unite de a redimensiona prezența militară americană pe flancul estic al NATO, inclusiv în România.  Rutte va participa la NATO-Industry Forum, eveniment organizat în Capitală, dedicat cooperării dintre Alianță și industria de apărare, într-un moment considerat …
  • Doi medici de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, acuzaţi de ucidere din culpă, au fost reţinuţi
    Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au efectuat miercuri, 29 octombrie, o percheziție la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” în legătură cu moartea unui pacient, anchetatorii având indicii că acesta nu ar fi beneficiat de îngrijiri medicale corespunzătoare. Doi medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” din Bucureşti au fost reţinuţi, miercuri, de …
  • Dan Bucura, despre candidații la Primăria Capitalei: Avem 4 candidați cu ceva șanse. Restul e balast
    S-au clarificat lucrurile și pentru mult râvnitul post de primar al Capitalei. Măcar știu oamenii care este oferta și în ce constă ea. Eu o văd în felul următor (nu dețin adevărul absolut, deci părerile voastre pot fi diferite). Avem 4 candidați cu ceva șanse. Restul e balast: 1 Daniel Băluță (Vânt din pupă) Primarul …
  • MAPN confirmă: SUA își retrag soldați din România
    România si Aliatii au fost informați de decizia SUA privind redimensionarea trupelor americane din Europa, transmite Ministerul român al Apărării. „Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA. Printre elementele …
  • Buzăul poate începe revoluția morală dacă îl pedepsește pe Ciolacu
    Ciolacu candidează la Consiliul Județean Buzău. Adevărul despre guvernarea lui e dur. A anulat alegeri. A orchestrat anchete politice. A condus România cu minciună și cu mită de imagine. Rezultatul? Țara slăbită. Oamenii trăind din împrumuturi şi promisiuni goale. Călin Georgescu a devenit simbolul unei lupte. Ancheta lui nu e doar o poveste juridică — …
Back to top button