Zece state UE se angajează să primească 400 de minori neînsoţiţi evacuaţi de pe Insula Lesbos în urma incendiului care a distrus tabăra de la Moria

Zece state membre ale Uniunii Europene (UE) s-au angajat să primească 400 de minori neînsoţiţi, evacuaţi de pe Insula Lesbos în Grecia continentală, după incendiul care a devastat tabăra insalubră şi suprapopulată de la Moria, a anunţat ministrul german de Interne Horst Seehofer, relatează AFP.
„Contactele noastre cu ţările membre UE au determinat zece membri să participe la transferul” acestor 400 de minori, a anunţat ministrul, la Berlin, precizând că Germania şi Franţa urmează să preia 100-150 de copii fiecare.
Aceşti minori neînsoţiţi au fost transferaţi în Grecia continentală după incendiul care a distrus tabăra în care locuiau şi care a lăsat peste 12.000 de persoane în drum.

„Discutăm şi cu alte ţări membre ale Uniunii care pot primi aceşti copii”, a anunţat Seehofer într-o conferinţă de presă comună cu comisarul european însărcinat cu Migraţia, grecul Margaritis Schinas, care participa printr-o legătură video de la Atena.
Olanda a propus joi să primească 100 de migranţi – dintre care jumătate să fie minori.
„Moria aminteşte în mod dur tuturor membrilor UE lucrul pe care este nevoie să-l schimbăm în Europa”, a declarat Margaritis Schinas, care urma să se întâlnească dupăaceea cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis.
„Avem nevoie de solidaritate în politica migraţiei” a UE, a subliniat comisarul.

Drama de la Moria a relansat dezbaterea cu privire la primirea solicitanţilor e azil în Europa, pe tema căreia statele membre UE se sfâşie.
Comisia Europeană (CE) urmează să prezinte la sfârşitul lui septembrie un proiect foarte aşteptat – şi amânat în mai multe rânduri – al unui pact privind migraţia şi azilul.
Sursa: News.ro
- FOTO: Asasinul tinerei din valiza de pe Olt, fiică de lăutar, a fugit din țară. Ce au aflat polițiștii de la un bărbat din Sibiu / S-au găsit pete de sânge
Apar noi informații în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză, în râul Olt, în zona barajului Ionești. Victima, identificată drept Valentina Ioana Tănăsie, o tânără originară din Filiași, județul Dolj, ar fi fost ucisă de iubit, care este acum de negăsit. Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului. … - Alegerile anticipate, văzute drept o soluție de către români. Bolojan se duce pe topogan
CURS a realizat un nou sondaj de opinie la nivel național de tip OMNIBUS, care ne arată rezultatul crizei politice, dar mai important ne indică ce s-a întâmpla în cazul alegerilor anticipate, un scenariu tot mai plauzibil. Conform sondajului CURS, AUR se menține pe primul loc, urmat de PSD, în timp ce PNL și USR … - Sorin Grindeanu aruncă în aer negocierile și îi cere demisia lui Siegfried Mureșan: „Programul lui e doar să înjure PSD!”
Tensiunea atinge cote explozive pe scena politică din România, iar formarea noului Executiv s-a transformat într-un veritabil câmp de luptă! Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un atac devastator la adresa premierului desemnat, Siegfried Mureșan, dinamitând orice șansă de reconciliere în ultimele ore ale negocierilor. După zile întregi de tatonări eșuate și acuzații că liberalul … - ULTIMATUM ISTORIC LA ONU: Trump forțează pacea cu Iranul până în noiembrie sau amenință cu „ANIHILAREA” totală! Condițiile de foc puse de Teheran
Zarurile au fost aruncate la New York, în marja Adunării Generale a ONU, unde soarta Orientului Mijlociu se joacă pe muchie de cuțit! Disperat să închidă frontul înainte de alegerile americane de la jumătatea mandatului din luna noiembrie, Donald Trump a declanșat o ofensivă diplomatică fulgerătoare, lansând un avertisment cu ecouri apocaliptice la adresa Iranului: … - Tensiuni între Zelenski și von der Leyen. UE îi dă ultimatum Ucrainei: Banii vin doar dacă se combate economia subterană
Tensiuni uriașe în spatele ușilor închise! Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au avut o confruntare extrem de dură la New York, dezvăluie surse citate de Bloomberg. Ceea ce trebuia să fie o discuție diplomatică despre bani și apărare s-a transformat într-un veritabil schimb de reproșuri, în …




