SocialȘtirile 60m.RO

Linii Telverde dedicate informării cu privire la noul an școlar

Ministerul Educației și Cercetării informează că a înființat două linii Telverde pentru cei interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea didactică în anul școlar/universitar 2020-2021.

O linie Telverde – 0800 67 20 31 – va fi pusă la dispoziția elevilor, studenților și părinților, în vederea obținerii de informații privind reluarea/desfășurarea procesului instructiv-educativ, în timp ce a doua linie Telverde – 0800 67 20 32 – va fi destinată reprezentanților unităților de învățământ preuniversitar de stat și administrației publice locale, cu scopul de a oferi consultanță în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020, anunță Ministerul Educației printr-un comunicat de presă.

Ministerul precizează că OUG reglementează acordarea de sprijin tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat care vor să aplice pentru achiziția de tablete, pentru uz școlar, cu acces la internet, precum și pentru alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line.

De asemenea, actul adoptat de Guvern prevede și achiziția de echipamente de protecție medicală, dezinfectanți și containere sanitare mobile, achiziții decontate prin fonduri europene.

Ambele linii telefonice, gratuite, vor funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.

Totodată, Ministerul Educației și Cercetării a lansat recent și portalul educatiacontinua.edu.ro, mijloc complementar de  informare directă pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, precum și pentru alte categorii de public.

Pe acest  site sunt agregate toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același areal tematic, grupate pe cicluri de învățământ/arii de interes.

  • Românii plătesc cele mai scumpe banane din UE: preț dublu față de Letonia
    Bananele care ajung pe rafturile din România sunt cele mai scumpe din Uniunea Europeană. Importatorii și retailerii le cumpără angro cu 158 de euro pe suta de kilograme, aproape dublu față de Letonia, unde același produs costă doar 76 de euro. Prețurile au crescut cu peste 30% față de anul trecut, iar consumatorii resimt direct …
  • România, din nou „sacul fără fund” pentru Kiev: al 23-lea pachet de ajutor militar, în timp ce românii strâng cureaua
    Guvernul României pregătește un nou transport de armament pentru Ucraina, cel de-al 23-lea pachet de ajutor militar. În timp ce românii se confruntă cu scumpiri și lipsuri în spitale, Bucureștiul promite să investească bani și resurse în apărarea vecinilor. Kievul vorbește chiar despre fabricarea de drone în România, semn că interesul autorităților de la București …
  • Bolojan, „reformatorul” austerității: preocupat să reformeze corupția, nu statul
    Măsurile de austeritate anunțate de premierul Ilie Bolojan au ajuns să lovească direct în cetățeni și în administrația publică, fără a rezolva problema reală a țării: corupția și risipa instituționalizată. În timp ce oamenii sunt împovărați cu taxe mai mari, concedieri în masă și scăderi de venituri, adevăratele privilegii rămân neatacate. Bolojan vorbește despre „reforme”, …
  • Trenurile CFR Călători riscă să fie suspendate din cauza datoriilor la TUI
    Circulația trenurilor CFR Călători ar putea fi suspendată în cel mult patru zile, dacă operatorul feroviar de stat nu achită urgent datoriile acumulate sau nu prezintă un grafic de plată ferm. Măsura este legată de restanțele la plata Tarifului pentru Utilizarea Infrastructurii (TUI) Trenurile CFR Călători vor primi interdicție de circulație pe rețeaua feroviară din …
  • Politicienii îngroapă România în sărăcie, în timp ce Spania arată ce înseamnă guvernare responsabilă
    România bate pasul pe loc din cauza unei clase politice corupte, incompetente și preocupate exclusiv de propriile privilegii. În timp ce la București guvernanții își împart funcții și contracte, Spania reușește să atragă investiții uriașe, să folosească eficient fondurile europene și să devină motorul de creștere al zonei euro. Contrastul este rușinos și arată falimentul …
Back to top button