Impostor cu CV falsificat, director la noname NewsWeek: Sabin (B)Orcan

Sabin Orcan este directorul Newsweek, un jurnalist extrem de dur atunci când vine vorba de plagiate sau minciuni ale politicienilor. Însă nu și când vine vorba de propriile minciuni și falsuri.
La momentul de față conduce o publicație specializată pe șantaj și articole plătite, o publicație unde nici un jurnalist respectabil nu s-ar abate vreodată.
Potrivit unei investigații realizate de Evz.ro, Sabin Borcan, pe numele său real, a pretins că a absolvit cursurile unei școli care de fapt nu îl are printre absolvenți. Nu are facultate, nici de jurnalism, nici de alt fel. N-ar fi nicio nenorocire că nu are, dar MINCIUNA e greu de tolerat la un jurnalist care pune la zid plagiatorii.
Conform sursei citate, Sabin Orcan sau mai exact, Sabin Borcan, nu se numără printre absolvenții instituției de învățământ superior la care pretinde că a terminat studiile post-liceale.
În „Monografia judeţului Buzău”, scrie foarte clar:
„Sabin Orcan, ziarist. Absolvent al Liceului „B.P. Hașdeu” Buzău (1988), a urmat cursurile Școlii Superioare de Jurnalistică, înființată în 1991 de Asociația Ziariștilor din România”.
De asemenea, în biografia profesională, stă scris negru pe alb la capitolul „Education”: „Şcoala Superioară de Jurnalistică” (Asociaţia Ziariştilor Români). Dates attended or expected graduation 1992-1996″.
Sursa citată mai notează că „nu există nici un profesor de la SSJ, alminteri nume mari ale jurnalisticii româneşti, care au înfiinţat această facultate ca alternativă la cea de la stat, în care nişte anonimi încercau să-i înveţe pe studenţi ceea ce ei nu ştiau să facă, adică presă, deci nu sunt profesori care să-și amintească de studentul Sabin Borcan şi nici de Sabin Orcan. Nici colegii din anii menţionaţi. Să mergem însă mai departe. Nici în documentele SSJ, adică Registrul de absolvenţi sau în arhiva foilor matricole, nu există niciun student cu numele Borcan Sabin”.
Publicația pe care o gestionează Sabin Orcan acuză diverse persoane publice de plagiat, uitând să spună că însăși directorul este falsificatorul propriei biografii.
- DNA a intrat „în raza” radarului militar de la Cârcea, care deservește și NATO
Povestea depozitului Lidl construit în apropierea unui radar militar de o importanță majoră pentru Armata Română și pentru NATO este departe de final. Ministerul Apărării Naționale se judecă, din nou, cu Consiliul Județean Dolj și cu compania germană pentru anularea autorizației de construire și demolarea construcției existente. Între timp, pe firul afacerii au intrat procurorii … - Bolojan crește salariile parlamentarilor de 27 de ori mai mult față de un om simplu
Într-o perioadă în care costul vieții și inflația sufocă bugetele familiilor de rând, decidenții politici demonstrează încă o dată că statul român funcționează cu două unități de măsură complet diferite. Ultimele decizii privind salarizarea arată o prăpastie revoltătoare între elita politică și clasa muncitoare: în timp ce parlamentarii primesc majorări nete de mii de lei, … - Țara lui Papură Vodă: Oprirea tuturor lifturilor din Palatul CFR, una din cele mai aglomerate clădiri de stat din țară
Directorul companiei publice care administrează Palatul CFR, una din cele mai aglomerate clădiri de stat din țară, vorbește despre „un număr semnificativ de angajați și vizitatori”, dar spune că nu există „o evidență exactă a numărului total de persoane afectate zilnic” de oprirea tuturor lifturilor din clădirea cu 9 etaje, în urmă cu două săptămâni. … - Când am văzut că Guvernul României plătește 196 de milioane de euro firmei de telecomunicații Digi ca să facă AI, mi-am amintit cum Alexandr Lukașenko a anunțat că Belarus a făcut primul computer, la fabrica de televizoare
Guvernul României a comunicat marți că a decis să aloce 196 de milioane de euro companiei Digi România SA, din banii primiți de la UE prin pachetul SAFE. Suma va fi alocată pentru dezvoltarea unui model lingvistic mare (LLM), care să ne apere securitatea cibernetică. În toamna lui 2022, Alexandr Lukașenko a prezentat personal o veritabilă minune tehnologică: primul … - Curtea de Apel București l-a spălat și pe fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, care a cerut anularea condamnării pentru mita de 12 milioane de lei
Judecătorii Curții de Apel București au admis, miercuri, în principiu contestația prin care Sorin Blejnar cere anularea condamnării la 5 ani de închisoare, primită în urmă cu 7 ani. Blejnar și-a executat deja pedeapsa, însă dacă va câștiga procesul poate primi înapoi mita confiscată. Cei doi judecători ai Curții de Apel București care au avut spre …




