Servicii noi lansate de Poșta Română asigură livrarea până la ușa clientului în orice localitate

Compania Naţională Poşta Română poate livra trimiterile poştale, din anumite clase de servicii, la sediul sau domiciliul clienţilor, în orice localitate de pe teritoriul României. Noile servicii permit și livrarea produselor alimentare „la ușă”, prin „StaiAcasa Plus”.
După ce au crescut comenzile online şi trimiterile internaţionale import, Poşta Română a dezvoltat o nouă reţea de transport care să asigure livrarea mecanizată, având suport logistic dedicat, în fiecare localitate de pe teritoriul României. Aceasta este proiectată pe un număr de 167 de subunităţi poştale (157 în mediul urban şi 10 în mediul rural), care au fost dotate cu suportul logistic şi uman necesar, respectiv mașini, infrastructură IT, de comunicaţii şi agenţi curieri.
Clienţii Poştei Române au asigurată și livrarea la domiciliu. De exemplu, prin Serviciul StaiAcasă Plus se oferă livrare „la uşă” şi distribuţie rapidă clienţilor care comandă alimente la temperatură ambientală, dar şi produse nealimentare, de la retailerii care încheie contracte cu Poşta Română.
Când a fost lansat serviciul, respectiv aprilie 2020, StaiAcasă Plus era disponibil doar în reşedinţele de judeţ şi în localităţile limitrofe, în limita a 20 km, iar în prezent acesta se prestează în toate localităţile din România, pentru colete cu o greutate maximă de 30 kg.
Alte servicii al CN Poșta Română sunt Serviciul Express, pentru produsele Prioripost (greutate maximă 20 kg), Prioripost cu valoare declarată fixă (greutate maximă 2 kg), Prioripost facturi (greutate maximă 20 kg) şi EMS (greutate maximă 30 kg).
Timpii de livrare pentru trimiterile Express sunt de 12 ore în aceeaşi localitate, 24 de ore între reşedinţele de judeţ şi intrajudeţean, 36 de ore între oricare alte două localităţi.
În cazul Coletului poştal intern din serviciile Standard, Valoare declarată, Ramburs şi Confirmare de primire, cu serviciul suplimentar Factaj (Factaj – tarif pentru livrare la domiciliu sau la sediu a coletelor poştale interne), noua reţea de transport permite asigurarea livrării trimiterilor de colete poştale interne cu Factaj, la domiciliu, în orice localitate din România, faţă de 101 localităţi, câte erau accesibile până în prezent.
Cei de la CN Poșta Română spun că dacă, până în prezent, se asigura livrarea mecanizată a trimiterilor la domiciliu doar pentru clienţii din Municipiul Bucureşti şi localităţile din judeţul Ilfov, acum serviciul este disponibil şi pentru destinatarii din toată ţara. Timpii de livrare sunt definiţi în funcţie de trimitere, de la Z+2, la maxim Z+5. În acest interval nu este inclusă perioada necesară efectuării formalităţilor vamale.
Totodată, Poşta Română a introdus tariful de livrare la domiciliu a trimiterilor import supuse serviciului de comisionariat vamal: 14 lei/trimitere (TVA inclus), pentru destinatarii care solicită expres acest lucru.
Sursa: Știrile TVR
- DN18, rușinea nordului: drumul care a îngropat turismul din Bucovina și a devenit simbolul nepăsării
Porțiunea DN18 dintre Iacobeni și Borșa, cândva promovată ca una dintre cele mai frumoase rute montane din România, a ajuns un coșmar pentru șoferi și un dezastru pentru turismul bucovinean. Gropi, asfalt distrus și promisiuni fără sfârșit definesc „șoseaua groazei” din nordul țării. Localnicii din Ciocănești și Cârlibaba cer acum ca drumul național să fie … - Pregătiți-vă de ce e mai rău: investitorii străini părăsesc urgent România
Carrefour își anunță retragerea din România, iar vestea ar trebui să zguduie Guvernul din temelii. Nu este o simplă mutare comercială, ci un semnal clar că România a devenit o piață nesigură, instabilă și lipsită de predictibilitate. Când un gigant internațional decide să plece, ceilalți investitori își fac bagajele în tăcere. Ani la rând, liderii … - Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, amenință presa care îl critică: „Astfel de articole vi se vor întoarce în față și vă vor expune”
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și candidatul PNL pentru Primăria București, reacționează violent la adresa jurnaliștilor care îi dezvăluie eșecurile administrative. După o anchetă BdB despre transformarea unei linii feroviare strategice într-un parc imobiliar, edilul liberal a lansat amenințări directe la adresa redacției, confirmând o atitudine autoritară și ostilă față de presa liberă. Candidatul PNL … - Ilie Bolojan, întâmpinat cu proteste la Carei: „O să ne arestezi ca pe stegarul dac?”
Mai multe organizații ale românilor din Carei se pregătesc să-l întâmpine cu proteste pe premierul Ilie Bolojan, la ceremoniile de sâmbătă dedicate eliberării orașelor Carei și Satu Mare de sub ocupația horthystă. Deși Prefectura Satu Mare nu a anunțat oficial lista demnitarilor prezenți la Monumentul Ostașului Român din Carei, o publicație locală susține că premierul … - Oamenii mor în explozii de blocuri, iar Bolojan e preocupat de măsurarea radiațiilor din birourile Guvernului
La solicitarea premierului Ilie Bolojan, Cancelaria Prim-Ministrului a început o amplă verificare a nivelului radiațiilor electromagnetice din birourile Palatului Victoria și dintr-un alt sediu al Guvernului. Scopul este acela de a stabili dacă mediul de lucru al funcționarilor prezintă riscuri pentru sănătate. Contractul, atribuit direct Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii „Alexandru Darabonț”, are …