LISTA centrelor acreditate în care puteți face testul COVID-19 de care aveți nevoie pentru a merge în Grecia

Ministerul Sănătății a publicat lista centrelor acreditate pentru efectuarea testelor PCR pentru COVID-19, după ce autoritățile din Grecia anunțat că turiștii care intră în țară pe cale terestră trebuie să facă dovada unui test negativ.
Este vorba despre 113 centre de testare din toată țara, atât de stat, cât și private, iar lista include și adresele și numerele de telefon ale acestora.
Este vorba despre 113 centre de testare din toată țara, atât de stat, cât și private, iar lista include și adresele și numerele de telefon ale acestora.
Puteți consulta lista pe site-ul Ministerului Sănătății.
Testele sunt necesare începând cu 15 iulie, ora 06.00. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective, potrivit MAE.
Testele trebuie să nu fie mai vechi de 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene.
De asemenea, este în continuare necesară completarea formularului online, cu cel puțin 24 de ore înainte de a intra în Grecia.
Sunt afectați de aceste măsuri cetăţenii străini care intră în Grecia cu autoturismul prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas în scop turistic. Este, de altfel, singurul punct de frontieră prin care turiștii pot intra în Grecia.
Sursa: www.digi24.ro
- Pensionar și condamnat penal, nașul de căsătorie al lui Sorin Grindeanu este ”consultant” la o firmă deținută de Hidroelectrica
Dan Silviu Avram (72 de ani), nașul de căsătorie al liderului PSD, Sorin Grindeanu, este pensionar și câștigă un venit suplimentar în calitate de ”consultant” în domeniul achizițiilor la Uzina de Construcții de Mașini Hidroenergetice SRL Reșita, o firmă deținută de gigantul de stat Hidroelectrica. În documentele de achiziții ale societății, Avram are trecut la contact mail-ul fiului … - Spionul moldovean Alexandru Bălan, interviu din arest: „Serviciile rusești sunt prezente peste tot în România”
Publicația QMagazine a realizat un interviu cu Alexandru Bălan în perioada în care acesta se afla în arest preventiv la București. Fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova este personaj central într-un caz de spionaj, fiind extrădat zilele trecute în Moldova, iar de acolo oferit la schimb Belarusului pentru alți doi spioni. În … - Avarie majoră în Capitală: Peste 3.500 de blocuri au rămas fără apă caldă
O avarie majoră în sistemul de termoficare din București a lăsat mii de blocuri fără apă caldă chiar de 1 Mai. Defecțiunea a afectat mai multe sectoare ale Capitalei, iar echipele de intervenție au fost mobilizate pentru remedierea problemei și repornirea treptată a furnizării agentului termic. Autoritățile spun că avariile sunt frecvente din cauza infrastructurii … - Patru din cinci români consideră că poţi reuşi în viaţă prin muncă, fără pile şi relaţii,
Patru din cinci români consideră că poţi reuşi în viaţă prin muncă, fără pile şi relaţii, relevă datele Barometrului INSCOP realizat la începutul lunii aprilie. De asemenea, întrebați dacă ”Este mai important să fii descurcăreţ decât corect?”, românii sunt și nu sunt de acord cu afirmația. Conform sondajului, 80, 7% dintre români sunt total de … - Lista sponsorilor USR. Unul dintre donatori a fost cercetat pentru deținere de droguri
Un donator al USR, cercetat în trecut de DIICOT pentru deținere de droguri de mare risc, a dat 80.000 de euro pentru partidul condus de Dominic Fritz în 2025. Trei persoane fizice și o entitate cu personalitate juridică au făcut în anul 2025 donații către partidul Uniunea Salvați România (USR), condus de Dominic Fritz, potrivit …




