O parte a vechiului oraş-port Famagusta numită Varosha, care a rămas nelocuită din 1974, se va redeschide joi

O staţiune-fantomă din partea de nord a Ciprului se va deschide joi, pentru prima dată după divizarea insulei mediteraneene din 1974, a anunţat marţi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, citat de AFP şi dpa. Este vorba despre vechiului oraş-port Famagusta numit Varosha, care a rămas nelocuită după războiul care a divizat Ciprul.
Controversatul anunţ făcut de Recep Tayyip Erdogan a fost confirmat de către premierul autoproclamatei Republici Turce a Ciprului de Nord (RTCN, recunoscută doar de Ankara), Ersin Tatar.
„Este un fapt indiscutabil că Maras este parte a Ciprului (turc)”, a spus Erdogan, folosind denumirea turcă pentru Varosha. „Susţinem decizia dumneavoastră de a deschide frumosul litoral de la Maras pentru folosinţă publică”, i-a transmis el lui Ersin Tatar.
Acesta din urmă a calificat redeschiderea staţiunii Varosha drept un „pas ireversibil”.
Atunci când tancurile turce au avansat în Famagusta în 1974, aproximativ 40.000 de locuitori din Varosha au fugit. Cele 600 de hectare ale staţiunii părăsite de localnici au fost izolate cu garduri şi s-au aflat sub controlul turc.
Numeroasele tentative ale ONU din ultimele decenii de a găsi o soluţie la problema cipriotă au eşuat.
În ultimele săptămâni a apărut o situaţie de criză între Grecia şi Cipru, pe de o parte, şi Turcia, pe de altă parte, în legătură cu activităţile de foraj turce din Mediterana Orientală.
Turcia şi Grecia, membre ale NATO, au un diferend legat de jurisdicţia maritimă şi de drepturile de explorare în Mediterana Orientală, din cauza opiniilor divergente privind limitele platoului continental. Ankara a provocat iritarea Greciei în luna august atunci când a trimis în zona disputată nava de studii seismice Oruc Reis.
Sursa: G4Media
- FAMIGLIA CIOLACU: Cum a devenit nepotul Mihai milionar din „banii noștri”
În plină criză economică, există un singur sector care a înregistrat creșteri spectaculoase: averea familiei Ciolacu. În timp ce premierul Marcel Ciolacu le cerea românilor să strângă cureaua, nepotul său, Mihai Ciolacu, își deschidea larg buzunarele pentru a colecta milioane de euro din contracte cu statul și fonduri PNRR, o performanță antreprenorială „miraculoasă” pentru un … - NORDIS, schema piramidală imobiliară protejată de Sorin Grindeanu
În timp ce românii de rând se luptă cu ratele bancare dublate de recesiune, un grup select de „băieți deștepți” și-a construit averi colosale pe spatele naivității cumpărătorilor și a protecției politice la cel mai înalt nivel. Scandalul NORDIS nu este doar o fraudă imobiliară; este radiografia perfectă a modului în care mafia imobiliară a … - Moștenirea”TRÂNTORULUI” de la Cotroceni: Cum a ucis Klaus Iohannis justiția pentru a-și asigura liniștea
Istoria îl va consemna pe Klaus Werner Iohannis nu ca pe președintele „României Educate”, ci ca pe arhitectul „României Eșuate”. Obsesia sa patologică pentru „liniște” și stabilitate a dus la crearea monstruoasei coaliții USL 2.0, un pact faustian care a avut un singur scop real: subordonarea totală a Justiției și garantarea impunității pentru noua oligarhie … - Nota de plată pentru dezastrul creat de Ciolacu
Institutul Național de Statistică a confirmat astăzi ceea ce românii simt în buzunare de luni de zile: România a intrat oficial în recesiune tehnică. După două trimestre consecutive de scădere economică, „Tigrul Europei” a ajuns o pisică leșinată sub povara incompetenței guvernamentale. Dezastrul economic actual nu este un accident, ci rezultatul unei ”crime cu premeditare” … - Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că a acceptat invitația omologului său american Donald Trump și va merge la Consiliul Pǎcii de la Washington. Ce spune Nicușor Dan „Voi participa sǎptǎmâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington, rǎspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul …




