Parlamentul a adoptat proiectul pentru construcția Autostrăzii Nordului

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care aprobă obiectivul de investiţii „Autostrada Nordului”.
Termenul de execuție este de patru ani, iar legea merge la promulgare.
Autostrada Nordului va fi construită pe traseul Vama Petea – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava și va fi finanțată din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.
În cadrul dezbaterilor s-a pus din nou pe tapet necesitatea unei strategii la nivel național în ceea ce privește dezvoltarea transporturilor.
Deputatul PMP Ionuț Simionca spune că realizarea autostrăzii nordului face o reparație morală pentru românii din această parte a țării, în timp ce deputatul UDMR, Zackarie Benedek cere unitate în dezvoltarea infrastructurii.
Legea, care merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis, prevede că autostrada va fi gata în patru ani de zile de la data intrării în vigoare, adică de la 1 ianuarie 2021.
Sursa: www.europafm.ro
- Senatorii și deputații au ținut momente de reculegere pentru Charlie Kirk, la propunerea AURAtât în plenul Senatului, cât și în plenul Camerei Deputaților au fost ținute luni momente de reculegere pentru Charlie Kirk, activist conservator american și susținător al lui Donald Trump, care a fost împușcat mortal la un eveniment universitar. Cele două momente de reculegere au avut loc la începutul ședințelor de plen ale ambelor camere, la …
- Andrei Caramitru, atac dur după incidentul cu drona: „Nicușor Dan se face și ne face de râs!”Economistul Andrei Caramitru a criticat dur autoritățile române, dar și pe Nicușor Dan, după incidentul în care o dronă a pătruns în spațiul aerian al României și nu a fost doborâtă, fiind ulterior escortată înapoi în Ucraina. Caramitru spune că România s-a făcut de râs în fața partenerilor NATO, iar lipsa de reacție a președintelui …
- Greenpeace acuză IKEA și remarcă pasivitatea autorităților: Ultimele păduri seculare din România, lăsate pradă exploatărilorO investigație Greenpeace arată că lanțul de aprovizionare al IKEA este implicat în distrugerea pădurilor seculare din Carpați. În timp ce organizația cere oprirea imediată a exploatărilor, autoritățile române întârzie luarea unor măsuri, permițând marilor companii să continue tăierile masive în zone cu biodiversitate unică. Greenpeace CEE a publicat raportul „De la codru la cod …
- Moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Educaţiei, dezbătută acum în Senat. Daniel David a amenințat cu demisiaSenatul dezbate luni, de la ora 16:00, o moțiune simplă depusă de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva ministrului Educației, Daniel David, pe care îl acuză că a promovat un pachet de măsuri cu consecinţe catastrofale asupra calităţii educaţiei şi asupra stabilităţii profesiei didactice. Ministrul a spus că vrea să demisioneze dacă moțiunea simplă a …
- Bolojan, premierul falimentelor: 14.000 de companii în insolvență, Guvernul nu reacționeazăRomânia se confruntă cu o criză economică fără precedent. În primele opt luni ale anului, peste 14.000 de firme au intrat în insolvență, arată datele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR). În București, motorul economic al țării, 2.000 de companii au ajuns în colaps în ultimele 12 luni, cu 32% mai mult …