InternaționalȘtirile 60m.RO
Generalul Lloyd Austin ar putea fi următorul ministru al apărării din SUA

Generalul Lloyd Austin ar putea fi următorul ministru al apărării din SUA și pentru acest lucru va fi nevoie de o derogare specială din partea congresului SUA.
Dacă va fi aprobată solicitarea, generalul de doar 67 de ani și care s-a retras în anul 2016, ar deveni primul afro-american care va conduce Pentagonul.
Gen Austin este un general NATO de patru stele și a servit sub administrația Obama, conducând Comandamentul Central al SUA, a cărui zonă de responsabilitate include Orientul Mijlociu, Asia Centrală și o parte din Asia de Sud, între 2013 și 2016.
El a fost principalul arhitect al ofensivei SUA împotriva grupului Stat Islamic din Irak și Siria.
- UE taie din regulile „verzi”, care au sufocat companiile din Europa
Instituțiile Uniunii Europene au ajuns luni la un acord privind o propunere de reducere a normelor ecologice, după ce regulile verzi introduse de Ursula von der Leyen au sufocat companiile europene cu birocrație și le-au redus competitivitatea față de companiile din afara UE, care nu trebuiau să se supună acelorași cerințe de decarbonizare și raportare. … - „Europa merge în direcţii greşite”, afirmă Donald Trump
Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat, din nou, Europa, afirmând că aceasta merge în „direcţii greşite”, la numai câteva zile după publicarea de către Washington a noii strategii de securitate a Statelor Unite ale Americii, care ia în colimator mai multe probleme de pe continentul continentul european, între care şi chestiunea migraţiei, potrivit DPA şi … - Zelenski afirmă că Ucraina va refuza să cedeze teritoriu Rusiei, în timp ce negocierile de pace continuă
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reafirmat că Ucraina nu este dispusă să cedeze teritoriu Rusiei, în timp ce negocierile privind planul de pace propus de SUA continuă fără un final clar, relatează CNN. ”Cu siguranţă nu vrem să cedăm nimic. Pentru asta luptăm”, a spus Zelenski. „Nu avem dreptul legal să facem acest lucru în … - SUA va refuza acordarea vizelor pentru persoanele care se ocupă de ”fact-checking”
O acțiune detaliată într-o notă a Departamentului de Stat îi îndrumă pe funcționari să refuze acordarea vizelor oricărui solicitant implicat în „cenzură”, notează The Guardian. Administrația Trump a luat măsuri pentru a oficializa restricționarea eliberării vizelor pentru persoanele pe care le consideră vinovate de cenzurarea libertății de exprimare a cetățenilor americani. Măsura, detaliată într-o notă a … - „Idioții utili” din America pe care Putin îi manipulează ca pe marionete
Președintele Trump și emisarii săi în Rusia, Steve Witkoff și Jared Kushner, doresc sincer să oprească uciderile din Ucraina, dar eșuează și vor continua să eșueze atâta timp cât persistă în opinia lor naivă că aceasta este doar o mare afacere imobiliară și că experiența lor în domeniul imobiliar le conferă un avantaj, afirmă editorialistul … - Pentagonul a transmis Europei că trebuie să preia până în 2027 majoritatea capabilităților de apărare NATO
Statele Unite au cerut ca Europa să preia până în 2027 majoritatea capabilităţilor de apărare convenţională ale NATO (adică tot ce înseamnă apărarea împotriva amenințărilor militare care nu implică arme de distrugere în masă), le-au transmis reprezentanţi ai Pentagonului unor diplomaţi europeni la Washington în această săptămână, transmite sâmbătă Reuters, citată de Agerpres. Timpul scurt stabilit … - WSJ: Trump inversează istoria și desemnează Europa, nu Rusia, drept inamic în noua politică de securitate
Un document strategic anual, care descria amenințările de la China la Rusia, își îndreaptă acum o parte din limbajul cel mai dur către aliații NATO. Timp de ani, guvernul SUA a publicat o Strategie de Securitate Națională anuală care prezintă modul în care Washingtonul vede lumea și abordarea sa pentru a gestiona amenințările iminente, de … - Șefa diplomației europene: SUA rămân principalul aliat al Europei
Mesaj ferm de la vârful UE! Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a reafirmat sâmbătă importanța Statelor Unite pentru Uniunea Europeană, după publicarea noii strategii americane de securitate, percepută ca naționalistă și alarmistă cu privire la viitorul Europei. „Desigur, există multe critici, dar cred că unele dintre ele sunt întemeiate”, a declarat Kallas, întrebată despre acest document … - Armata poloneză se alătură grupului restrâns cu acces la comunicațiile militare prin satelit ale SUA
Viceministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, și ambasadorul american la Varșovia, Thomas Rose, au semnat joi un acord care conferă armatei poloneze acces imediat la sistemul militar de comunicații prin satelit de bandă largă Wideband Global SATCOM (WGS), administrat de SUA, scrie agenția de presă EFE. Prin acest acord, Polonia devine a șasea țară europeană … - 48% dintre respondenţii din 9 ţări îl consideră pe Donald Trump „un duşman al Europei”
Mulţi europeni consideră că există un risc ridicat de război cu Rusia, potrivit unui sondaj realizat în nouă ţări ale UE şi publicat joi de revista franceză Le Grand Continent. Peste jumătate (51%) dintre respondenţi consideră că există un risc „ridicat” sau „foarte ridicat” ca Rusia să intre în război cu ţara lor în următorii … - UE anunță un pachet financiar de 210 miliarde de euro pentru Ucraina
Comisia Europeană a aprobat planurile pentru un pachet financiar în valoare de 210 miliarde de euro destinat achiziționării de arme pentru Ucraina și susținerii economiei sale afectate de război, transmite The Telegraph. Succesul acestuia depinde de renunțarea Belgiei la opoziția sa de lungă durată față de utilizarea activelor rusești înghețate în întreaga Uniune pentru a … - Germania propune un referendum în Ucraina pentru împărțirea teritoriilor: „concesii dureroase”, consideră Berlinul
Kievul ar putea fi nevoit să facă „concesii dureroase”, inclusiv cele teritoriale, pentru a pune capăt invaziei ruse care durează de aproape patru ani, dar este nevoie de un vot popular pentru a rezolva această problemă în țară, transmite ministrul german de externe, Johann Wadephul, într-un interviu acordat ziarului Neue Osnabrücker Zeitung. „Acesta va fi, fără îndoială, … - 4 din 19 țări UE refuză împrumuturile SAFE
În cadrul programului comun de investiții în apărare al UE, SAFE (Acțiune de Securitate pentru Europa), 19 țări au solicitat împrumuturi pentru proiectele lor, dintre care 15 includ asistență pentru Ucraina, potrivit purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Thomas Rainier. „Din păcate, nu putem numi cele patru țări implicate din motive evidente de confidențialitate”, … - Bulgaria: Președintele cere demisia premierului. Proteste violente la Sofia
Proteste de amploare au avut loc luni noaptea în Bulgaria. Zeci de mii de studenți au protestat atât în Sofia, cât și în alte 13 orașe din țară. Bulgarii au scandat „Hoții!”, „Mafia!” și „Demisia!”, cerând judecarea politicianului oligarh, Delian Peevski, și a fostului premier, Boyko Borrisov. De asemenea, președintele bulgar Rumen Radev a reacționat, cerând demisia … - VIDEO: Al treilea petrolier rusesc a explodat pe mare
Patru explozii externe au avut loc pe petrolierul Mersin, care transporta petrol rusesc, a declarat un reprezentant al Besiktas Shipping care deservește nava pentru Bloomberg. Incidentul a avut loc în apropierea capitalei Senegalului, Dakar, în largul coastei de vest a Africii. Acesta este al treilea astfel de incident cu petroliere care transportă produse petroliere rusești săptămâna aceasta. Potrivit Besiktas … - Spania a mobilizat armata contra focarelor de pestă porcină
Armata spaniolă a fost mobilizată luni pentru a limita răspândirea epidemiei de pestă porcină africană în apropierea Barcelonei, despre care autoritățile suspectează că ar fi fost declanșată de un mistreț care a consumat alimente contaminate, cum ar fi un sandviș, declanșând o serie de evenimente care au dat acum peste cap exporturile de care de … - Vizita lui Orbán la Moscova provoacă tensiuni! Președintele Poloniei își anulează întâlnirea cu premierul ungar
Preşedintele polonez Karol Nawrocki şi-a anulat o întâlnire cu Viktor Orbán, prevăzută la 4 decembrie, în urma unei vizite a premierului ungar la Moscova, relatează Euronews. ”Preşedintele Karol Nawrocki a decis să-şi limiteze programul vizitei în Ungaria exclusiv la summitul preşedinţilor Grupului de la Vişegrad”, a anunţat şeful biroului de politică externă din cabinetul preedintelui polonez, conform … - Trump i-a cerut demisia lui Nicolas Maduro: amenințări cu o invazie militară
Donald Trump l-a sunat pe liderul Venezuelei, Nicolas Maduro, și i-a spus că, dacă nu pleacă voluntar, Statele Unite vor lua în considerare alte opțiuni, inclusiv folosirea forței, scrie The Wall Street Journal, citând surse. În timpul conversației, Trump și Maduro au discutat despre cererile Venezuelei de amnistie pentru președintele țării și consilierii săi, mulți dintre ei … - Testul super-rachetei lui Putin, un eșec catastrofal
O rachetă balistică „invincibilă”, pe care Vladimir Putin o prezenta drept vârful arsenalului nuclear al Rusiei, ar fi explodat chiar deasupra bazei militare din Yasnîi, Orenburg, într-un test care s-a transformat într-o prăbușire dramatică. Imaginile surprinse de martori arată momentul în care „Satan 2” iese din siloz, se înclină, ia foc și se pulverizează într-o explozie uriașă – un nou eșec … - De ce demiterea „Cardinalului verde” e un cutremur politic pentru Ucraina
Plecarea lui Andrii Iermak din funcţia de şef de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski, o funcţie extrem de influentă, reprezintă o schimbare radicală pentru Ucraina, care pregăteşte terenul pentru o luptă acerbă în ceea ce priveşte modul în care este guvernată ţara, comentează POLITICO. Poreclit „Cardinalul verde” pentru că purta ţinute de inspiraţie militară popularizate … - Ministerul polonez al Agriculturii vrea să cumpere magazinele Carrefour din Polonia pentru a crea un retailer alimentar de stat, care să combată „dominația lanțurilor de discount străine”
Ministerul polonez al Agriculturii a recomandat guvernului să achiziționeze activele din Polonia ale gigantului francez Carrefour, care intenționează să se retragă din Polonia, scrie Notes from Poland. Acestea ar putea fi apoi utilizate pentru a crea o rețea de retail alimentar de stat care ar contribui la combaterea „dominației lanțurilor de discount străine” și ar sprijini … - Șeful de cabinet al lui Zelenski a demisionat, după perchezițiile care l-au vizat
Andrii Iermak a demisionat din poziția de șef al cabinetului prezidențial ucrainean, potrivit anunțului făcut de Volodimir Zelenski, vineri, pe fondul scandalului de corupție care îi vizează pe aliații președintelui, potrivit The Kyiv Independent. Demisia lui Yermak vine pe fondul perchezițiilor făcute astăzi de Biroul Național Anticorupție (NABU) în locuința lui, în cel mai mare … - Percheziții la biroul lui Andrii Yermak, șeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski
Percheziții la sediul șefului de cabinet al președintelui Ucrainean Volodimir Zelensky, Andrii Yermak, se desfășoară vineri dimineața în cartierul guvernamental, relatează corespondentul „Ukrainska Pravda” de la fața locului. Jurnaliștii au reușit să filmeze cum aproximativ 10 angajați ai NABU și SAPO au pătruns pe teritoriul cartierului guvernamental. Vom reveni cu detalii. - România cumpără sistemele de rachete MISTRAL din Franţa, în valoare de peste 600 de milioane de euro
Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Forţelor Armate şi al Veteranilor din Republica Franceză, prin Direcțiile generale pentru armamente, au semnat marți, 25 noiembrie, contractul privind achiziția sistemelor de rachete antiaeriene cu bătaie apropiată/rază foarte scurtă de acțiune, portabile – MANPAD MISTRAL. Prețul achiziției este de 625.591.000 euro, fără TVA, și include 231 de sisteme MANPAD … - The Insider: Kirill Dmitriev a elaborat multe puncte ale planului de pace al SUA în urmă cu câteva luni, inclusiv unul care prevedea crearea unei „noi coaliții creștine” împotriva Chinei
Planul american inițial în 28 de puncte pentru încheierea războiului din Ucraina este, în mare parte, o revizuire a unui document rus redactat de reprezentantul special al președintelui rus, Kirill Dmitriev, la scurt timp după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie 2025, scrie The Insider, care a primit documentul lui Dmitriev de … - Atacuri continue în Kiev: Capitala Ucrainei, fără electricitate și apă curentă, transmite primarul Klitschko
Capitala Ucrainei, Kiev, se confruntă cu întreruperi de curent şi apă în unele zone, în contextul atacului rus asupra oraşului, potrivit primarului, relatează CNN. ”Unele cartiere ale capitalei se confruntă cu întreruperi de curent şi apă. Atacul inamic asupra Kievului continuă”, a postat primarul Vitaliy Klitschko pe Telegram, în contextul optimismului SUA că se poate … - Administrația Prezidențială: Statul român trebuie să fie pregătit pentru gestionarea riscurilor unui conflict armat de amploare, de lungă durată, în apropierea granițelor
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat în ședința de luni Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025–2030, document pe care președintele Nicușor Dan îl va prezenta pentru aprobare în fața Parlamentului, potrivit unui comunicat. Administrația Prezidențială arată în comunicat că ”statul român trebuie să fie pregătit pentru gestionarea riscurilor unui … - UE propune propria versiune de pace în locul celei americane
The Telegraph a publicat proiectul unui „plan de pace” european pentru Ucraina, o alternativă la documentul Statelor Unite. Acesta conține 24 de puncte, iar liniile principale în favoarea Kievului par mai dure decât în versiunea americană. Aspecte cheie: Încetarea completă a focului și monitorizare internațională (SUA + Europa, sateliți, drone, inspecții terestre); Rusia este obligată … - Elon Musk: “Războiul civil în Marea Britanie este inevitabil. Este doar o chestiune de timp”
Directorul executiv al Tesla și proprietarul rețelei sociale X a postat miercuri pe platformă că un război civil în Marea Britanie este “inevitabil” și este doar “o chestiune de timp” până la izbucnirea acestuia. Postarea vine în contextul în care cel mai bogat om din lume și-a concentrat puternic atenția asupra Mării Britanii. De notat … - Ministrul italian al Apărării: Kievul nu va putea recupera teritoriile pierdute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat că Ucraina nu are nicio speranță de a recâștiga vreodată Crimeea și teritoriile pe care le-a pierdut în fața Rusiei de la invazia din 2022, transmite marți agenția de presă italiană ANSA. ‘Recâștigarea teritoriilor pierdute în 2014 și după februarie 2022 este considerată acum imposibilă de toată … - Doi ucraineni, arestaţi în Polonia! Sunt acuzați de colectare de informaţii despre trupele poloneze şi infrastructura critică a țării
Autorităţile de la Varşovia au reţinut doi ucraineni sub acuzaţia de colectare de informaţii despre trupele poloneze şi infrastructura critică a Poloniei în beneficiul unor servicii secrete străine, în contextul în care guvernul polonez a adoptat măsuri dure împotriva presupusului spionaj al Rusiei şi Belarus, relatează agenția de știri Reuters. Cei doi ucraineni figurează printre … - Un elicopter şi un avion de luptă ale Marinei SUA s-au prăbuşit în Marea Chinei de Sud
Un elicopter şi un avion de luptă ale Marinei SUA s-au prăbuşit duminică în Marea Chinei de Sud, în două accidente separate care nu s-au soldat cu victime, informează luni AFP. Un elicopter MH-60R Sea Hawk efectua operaţiuni de rutină de pe portavionul USS Nimitz când s-a prăbuşit în Marea Chinei de Sud, a anunţat … - Trump a anunțat că desemnează Antifa drept „organizație teroristă”: „O mișcare bolnavă, periculoasă, un dezastru al stângii radicale”
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri, în urma asasinării activistului politic de dreapta Charlie Kirk, noi măsuri împotriva grupurilor de stânga, clasând mișcarea antifascistă și antirasistă Antifa drept „organizație teroristă”, transmite Reuters. Trump a scris pe rețeaua sa Truth Social că „desemnează” această mișcare „bolnavă, periculoasă, un dezastru al stângii radicale”, drept organizație teroristă. … - VIDEO: Ceremonie impresionantă pentru primirea lui Donald Trump la castelul Windsor
Președintele american Donald Trump a ajuns miercuri la domeniul regal Windsor. El a fost întâmpinat de prințul William și prințesa Kate, iar apoi a fost primit de către Regele Charles. Elicopterul în care se aflau Donald Trump și soția sa Melania a aterizat la Windsor. Cuplul prezidențial a fost întâmpinat de prințul William și prințesa Kate. Apoi. … - Ungaria a fost reinclusă în Programul Visa Waiver în timp ce România a fost dată afară pe ușa din spate pentru că a anulat alegerile prezidențiale
Astăzi, secretarul Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), Kristi Noem, a anunțat că statutul Ungariei în Programul Visa Waiver (VWP) va fi pe deplin restabilit. Anterior, s-au finalizat măsurile adoptate pentru a remedia vulnerabilitățile de securitate. Această decizie anulează restricțiile impuse anterior cetățenilor ungari privind posibilitatea de a călători în cadrul VWP, precum și utilizarea Sistemului … - Marea Britanie a întins covorul roșu pentru vizita lui Trump: ceremonie fastuoasă, paradă militară și o plimbare cu trăsura alături de Charles la Windsor
Donald Trump va avea parte de o vizită cu fast în Marea Britanie, la care va contribui și familia regală. În schimb, Londra speră la o relație comercială cât mai bună cu SUA, vrea să se asigure de sprijinul Washingtonului în privința Ucrainei și, nu în ultimul rând, își dorește să fie scutită de criticile … - Viktor Orban anunță că cetățenii maghiari pot călători în SUA fără viză
Statele Unite au restabilit pe deplin statutul Ungariei în programul său de scutire de vize, după ce guvernul maghiar a luat măsuri pentru a remedia vulnerabilitățile în materie de securitate, a declarat marți, 16 septembrie, administrația Trump. „Așa cum se cuvine între două popoare prietene”, a spus premierul Viktor Orban. Potrivit Ambasadei SUA la Budapesta, … - Replica Moscovei la convocarea ambasadorului rus la MAE: Ministerul Apărării al României a descoperit un alt OZN în spațiul aerian și s-a grăbit să anunțe că ar fi vorba de o dronă rusească
Pe 13 septembrie, Ministerul Apărării al României a descoperit un alt OZN (obiect zburător neidentificat) în spațiul aerian al țării și s-a grăbit să anunțe că ar fi vorba de o dronă rusească. În acest sens, pe 14 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe al României l-a convocat pe ambasadorul Rusiei pentru a-i transmite „protestul ferm” al … - Trump: „George Soros și „minunatul” său fiu de extremă stângă ar trebui să fie acuzați conform RICO pentru sprijinul acordat protestelor violente”
Președintele Donald Trump a anunțat, în cadrul emisiunii „Fox and Friends”, că administrația sa va lansa o investigație asupra miliardarului George Soros, în urma acuzațiilor conform cărora acesta ar finanța proteste organizate în întreaga țară, proteste care au degenerat în violențe. Declarația lui Trump vine la doar câteva zile după ce a fost confruntat, într-un restaurant de lux … - Funeraliile lui Charlie Kirk. Ceremonie uriașă în Arizona, la care va participa și Donald Trump
O slujbă comemorativă pentru activistul conservator Charlie Kirk, asasinat miercuri, va avea loc la 21 septembrie în statul Arizona. La ceremonie urmează să participe și președintele american Donald Trump pentru a-și onora aliatul. Organizația Turning Point USA, fondată de Kirk, a anunțat că ceremonia va fi găzduită pe stadionul State Farm din Glendale, arena echipei … - Rob Schmitt: Tyler Robinson, suspectul în cazul Charlie Kirk, ar fi avut o relație cu o femeie transsexuală
Gazda postului de televiziune Newsmax, Rob Schmitt, a declarat sâmbătă, în cadrul emisiunii sale, că a fost informat personal de fostul președinte Donald Trump și de directorul FBI Kash Patel că Tyler Robinson, suspectul în cazul asasinării lui Charlie Kirk, ar fi locuit și ar fi avut o relație romantică cu o femeie transsexuală. Conform … - Donald Trump: „Administrația mea va lansa o investigație asupra lui George Soros pentru finanțarea protestelor”
Președintele SUA – Donald Trump a anunțat, în cadrul emisiunii „Fox and Friends”, că administrația sa va declanșa o anchetă împotriva miliardarului George Soros, pe care îl acuză că finanțează protestele violente din SUA. Declarația vine la câteva zile după ce Trump a fost confruntat de protestatari într-un restaurant din Washington D.C., unii dintre ei … - Generația Z din Nepal arată că actualul sistem corupt de partide politice este expirat
Fiecare generație își trăiește propria revoluție. Unele au fost sângeroase, altele pașnice, dar toate au avut același scop: schimbarea unui sistem care nu mai funcționa. Generația Z din Nepal transmite un semnal clar: partidele politice corupte, care au capturat statul, sunt deja relicve ale trecutului. Revoluțiile nu sunt chestiuni punctuale, izolate într-un loc sau un … - Trump: Nu este războiul meu, ci al lui Biden şi Zelenski; Voi impune sancțiuni Rusiei atunci când toate țările NATO şi din lume vor face același lucru şi vor înceta să mai cumpere petrol din Rusia
Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci când toate țările din NATO se vor pune de acord și vor începe să facă același lucru și când toate statele din alianța nord-atlantică vor înceta să mai cumpere petrol din Rusia, scrie Agerpres. Într-o postare pe rețeaua sa de … - Asasinul lui Charlie Kirk, capturat! Ce mesaje erau gravate pe gloanțe: „Oh Bella Ciao, Bella Ciao”, „Dacă citești asta, ești gay, LMAO”.
Bărbatul reținut în cazul asasinării lui Charlie Kirk a mărturisit tatălui său că a tras cu arma, transmite CNN, care citează surse apropiate anchetei. Două surse au afirmat că bărbatul reținut i-a mărturisit tatălui său că el este autorul împușcăturilor. Tatăl său a informat autoritățile și a declarat că l-a reținut pe fiul său până când … - El este presupusul asasin al lui Charlie Kirk. Are 22 de ani
Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, din Utah, este presupusul asasin al lui Charlie Kirk, activistul apropiat de Donald Trump care a fost împușcat mortal. Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a confirmat într-o conferinţă de presă că Tyler Robinson, în vârstă 22 de ani, este principalul suspect. Vizibil emoţionat, guvernatorul a mulţumit familiei … - Donald Trump, anunț despre suspectul în cazul uciderii lui Charlie Kirk: „Tatăl l-a convins să se predea”
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri, într-un interviu la Fox News, că suspectul în cazul împușcării activistului conservator Charlie Kirk a fost reținut, transmite CNN. Trump a spus că un preot l-a recunoscut pe trăgător. Apoi, tatăl trăgătorului şi-a convins copilul să meargă la poliţie. „Tatăl său”, s-a implicat și a spus „trebuie să mergem”. … - Breaking News: Asasinul lui Charlie Kirk ar fi fost prins. Trump: „E un adevărat animal.”
UPDATE: Președintele Donald Trump a declarat recent că este convins „cu un grad ridicat de certitudine” că suspectul legat de împușcăturile lui Charlie Kirk este în arest . Patru surse familiarizate cu situația au declarat, de asemenea, pentru CNN că o persoană a fost reținută și este interogată în legătură cu împușcăturile fatale. • Conferință de presă viitoare: Oficialii statali … - Fostul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, condamnat la 27 de ani de închisoare pentru complot de lovitură de stat
Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro a fost condamnat joi, 11 septembrie, la 27 de ani și 3 luni de închisoare, după ce Curtea Supremă l-a găsit vinovat de organizarea unui complot pentru a rămâne la putere după pierderea alegerilor din 2022. Este prima dată în istoria Braziliei când un fost șef de stat este condamnat … - Trump vine cu o nouă declarație după ce dronele rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei: „ Ar fi putut fi o greșeală”
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că pătrunderea unor presupuse drone rusești pe teritoriul polonez ar fi putut fi rezultatul unei erori din partea Rusiei, dar și-a exprimat nemulțumirea față de situație. „Ar fi putut fi o greșeală. Ar fi putut fi o greșeală. Dar, indiferent de asta, nu sunt mulțumit de nimic din ceea …