Deși e criză și se vehicula că nu se vor da credite prea ușor, băncile au acordat credite noi în sumă de 67,42 mlrd lei în primele zece luni,

În primele zece luni ale anului 2020, băncile din România au acordat credite noi populaţiei şi companiilor în valoare de 67,42 miliarde lei, ceea ce reprezintă aproape un sfert din soldul creditului neguvernamental aferent lunii octombrie, a anunţat luni Asociaţia Română a Băncilor (ARB).
„În primele zece luni ale anului 2020, băncile din România au acordat credite noi populaţiei şi companiilor în valoare de 67,42 miliarde lei, ceea ce reprezintă aproape un sfert din soldul creditului neguvernamental aferent lunii octombrie. Ponderea creditelor noi accesate de populaţie şi companii, de 24,15% din soldul creditului neguvernamental, reprezintă un procent destul de ridicat, mai ales dacă ţinem cont că opt luni din perioada menţionată sunt în context pandemic. Soldul creditului neguvernamental, care totalizează 279,17 miliarde lei în luna octombrie 2020, este calculat ca diferenţa dintre totalul creditelor acordate populaţiei şi companiilor şi rambursările parţiale şi totale, precum şi vânzările de credite”, anunţă ARB.
În perioada ianuarie-octombrie 2020, creditarea a fost impulsionată de segmentul companiilor care a accesat 56,35% din volumul de credite noi acordate economiei reale. Creditele acordate populaţiei reprezintă 43,62% din totalul împrumuturilor noi acordate. De altfel şi strategiile băncilor din anii trecuţi prognozau o intensificare a finanţărilor acordate companiilor pentru această perioadă.
Repartiţia pe monede arată că populaţia şi companiile au accesat preponderent credite în moneda naţională în proporţie de 82,14%, acestea fiind urmate de împrumuturile în euro cu o pondere de 14,65% şi de cele în dolari, care au fost contractate exclusiv de companii, cu 3,21%.
În primele zece luni ale anului 2020, populaţia a accesat credite noi în valoare de 29,41 miliarde lei, iar repartiţia pe monede arată că a fost eliminat aproape în totalitate riscul valutar în condiţiile în care populaţia a accesat aproape numai credite în lei (98%). Astfel, populaţia a absorbit o felie mai mare din creditarea în monedă naţională.
Companiile au accesat în perioada menţionată aproape 38 miliarde lei, accentul fiind pus tot pe creditarea în moneda naţională, în proporţie de 70%, fiind urmată de creditele în euro şi dolari.
Sursa: News.ro
- Consiliul Concurenței analizează preluarea fostului combinat ArcelorMittal Hunedoara de către familia Umbrărescu
Consiliul Concurenței a anunțat că analizează tranzacția prin care UMB Steel SRL, companie controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, intenționează să preia activele aparținând ArcelorMittal Hunedoara S.A., conform unui comunicat de presă transmis luni. Instituția a precizat că UMB Steel SRL face parte din grupul UMB, care este deținut de familia Umbrărescu și este … - Coaliția a convenit reforma administrației prin OUG, cheltuielile cu salariile bugetarilor scad cu 10%
Coaliția a decis în ședința de luni să adopte reforma administrației și pachetul de relansare prin ordonanță de urgență după ce se încheie procesul de avizare, potrivit unui comunicat al guvernului. Reforma va duce la scăderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu 10%, potrivit comunicatului. În domeniile educație, sănătate, cultură și apărare, reducerile nu vor viza … - Ministrul Agriculturii ne spune că marfa din Mercosur e plină de chimicale. Papura lui Paul Stănescu o avea chimicale!?
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a lansat recent o ofensivă furibundă împotriva acordului comercial dintre Uniunea Europeană și țările Mercosur. Cu un discurs alarmist, demn de o campanie electorală perpetuă, Barbu ne avertizează că fripturile care vor veni din America de Sud sunt bombe chimice: pline de hormoni, antibiotice și substanțe interzise în Europa. „Acordul nu … - Cine selectează viitorii magistrați români: controversatul judecător Bogdan Mateescu face parte din comisia de interviu. Apropiat de Lia Savonea, Mateescu e acuzat că a agresat o grefieră
Controversatul judecător Bogdan Mateescu face parte din comisia de interviu a concusrului de admitere la Institutul Național al Magistraturii (INM), instituția care formează viitorii judecători și procurori. El a fost desemnat printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 11 decembrie, anunțată pe site-ul CSM, dar care nu include numele membrilor comisiei de interviu. Mateescu, un … - Ce spune Maia Sandu despre ‘unirea prin fapte’ cu România și intrarea în politica de la București
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit într-un interviu acordat în marja Conferinței de Securitate de la München despre apropierea de România și despre ideea unei „Uniri prin fapte”, bazată pe proiecte concrete de infrastructură, energie și educație, nu pe retorică politică. Șefa statului a respins totodată speculațiile privind o eventuală intrare în politica de la …




