Internațional

Viktor Orbán a semnat 10 acorduri economice in China

Viktor Orbán a purtat negocieri cu premierul chinez, luni, la Beijing, cu care a semnat zece acorduri economice. Premierul a anunţat toate acestea într-un clip video încărcat pe pagina sa de Facebook.

Viktor Orbán a relatat că a treia mare conferinţă a iniţiativei “O centură, un drum” are loc la Beijing, cu participarea reprezentanţilor a 130 de ţări, printre care şi a 20 de şefi de stat şi de guvern.

După 2017 şi 2019, Ungaria a primit din nou o invitaţie, pe care a acceptat-o cu bucurie, întrucât China este un partener economic important – a adăugat politicianul maghiar. Anul acesta companiile chineze reprezintă cei mai mari investitori străini din Ungaria, a subliniat Orbán.

Premierul a relatat că luni au demarat negocieri cu premierul chinez şi că au semnat zece acorduri de natură economică, apoi ziua a continuat cu întrevederi cu şefii celor mai mari două bănci chineze.

Potrivit lui Viktor Orbán, lumea a ajuns la o răscruce, iar marea întrebare este dacă ar trebui să fie război sau pace, izolare sau cooperare.

Maghiarii cunosc bine izolarea şi ştiu ce presupune aceasta: sărăcire şi un pericol constant de război, a explicat prim-ministrul. 

“În schimb, noi lucrăm la extinderea relaţiilor noastre economice, atât în direcţia estului, cât şi în cea a vestului. Sunt convins că doar aşa putem păstra competitivitatea şi securitatea Ungariei. Din acest motiv ne aflăm aici, în China, şi despre asta vom discuta în zilele următoare”, a subliniat şeful guvernului de la Budapesta. 

Premierul s-a deplasat la Beijing duminică, unde participă la cel de-al treilea summit al cooperării “O centură, un drum”, respectiv poartă negocieri oficiale cu liderii Chinei.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button