Știrile 60m.RO

Minune: Iohannis a criticat autoritățile

Minunea minunilor, într-o zi de vineri. Pentru prima dată în ultimele luni, președintele Klaus Iohannis s-a arătat nemulțumit de autorități. 

Șeful statului a criticat decizia autorităților de a mări numărul de paturi ATI, dar nu a existat personal specializat.

„Eu nu sunt adeptul măsurilor heirupiste. Trebuie studiat foarte bine unde se pioate realiza o mărire a numărului de paturi în Terapie Intensivă și acolo să se facă. Nu vreau să ajungem la situații, care au existat, că s-au instalat paturi de Terapie Intensivă, dar nu a existat personal specializat, iar întreg eforful a fost în van”, mai afirmă Iohannis.

Președintele a mai afirmat că, în privința sistemului spitalicesc, „nu suntem deloc la limită”, însă a cerut guvernanților să caute soluții pentru a avea mai multe locuri la Terapie Intensivă.

„Guvernul ia toate măsurile pentru a nu ajunge în situații critice. Noi tot timpul vehiculăm și datele despre sistem. De exemplu, în situația de acum avem peste 600 de persoane la Terapie Intensivă, însă avem peste 1000 de locuri destinate numai pentru pacienții COVID. Deci nu suntem deloc la limită”, spune Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis spune că nu intenționează să reintroducă starea de urgență, dar anunță că evenimente de tipul „nunți, botezuri, serbări” ar putea fi restricționate.

„Sperietoarea cu starea de urgență e vehuculată cam de multă lume. Mai spun o dată – nu intenționez să revenim la starea de urgență”, spune Klaus Iohannis.

El mai afirmă că există măsuri mai puțin dure care au efecte mai bune.

„Deci cea mai bună prevenție este masca, distanța, igiena. Nu avem nevoie să să închidem toată țara pentru un efect de îngrădire. Pentru a purta mască nu e nevoie de stare de urgență. În această etapă nu intenționez să reintroduc starea de urgență, dar sunt adeptul măsurilor preventive. Trebuie să recunosc, sunt de părere că evenimentele la care se adună multă lume și probabil controlul devine mai greu vor trebui restricționate. Am văzut, din păcate, prea multe întruniri care au un substrat pozitiv, de tip nunți, botezuri, setrbări, unde nu au fost respectate aceste restricții”, continuă șeful statului.

  • Sechestru de 7 milioane de euro pe averea primarului corupt din Otopeni
    Primarul din Otopeni, Silviu Gheorghe, primește o lovitură grea în plin, chiar când părea că scapă basma curată. Curtea de Apel București a decis restabilirea sechestrului pe averea edilului, după ce, incredibil, o instanță inferioară îi ridicase măsura care garanta recuperarea prejudiciului uriaș din dosarul DNA.Edilul, aflat de ani buni în fruntea orașului, este acuzat …
  • Viață de nabab pe banii românilor: Vexler Silviu încasează lunar 40.000 de lei
    Unul dintre deputații minorităților naționale a generat, în urmă cu ceva timp, un scandal monstru în Parlament, printr-un gest ostentativ la adresa unor mari personalități ale României. Numai că, acesta beneficiază lunar de o remunerație de nabab.Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Silviu Vexler, este la al treilea mandat de deputat. Însă, ceea ce se …
  • Fostul premier al Republicii Moldova, condamnat la 2 ani de închisoare în Franța
    Biroul Central Internaţional INTERPOL Paris a emis un mandat de arestare internaţional pe numele fostului prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, condamnat recent în Franţa la 2 ani de închisoare. Solicitarea mandatului emis pe numele lui Vlad Filat a fost iniţiată la data de 26 decembrie. Informaţia a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliţiei …
  • Vreme rea înainte de Revelion. Cod portocaliu de viscol în 20 de județe
    Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de vreme rea pentru două perioade diferite. Între 28 și 29 decembrie, vremea va fi rea în aproape toată țara. În 27 decembrie, între orele 10:30 și 23:00, meteorologii au emis un Cod galben pentru mare parte din regiunea Moldovei și a Dobrogei. Codul apare și în zonele …
  • Istoricul Armand Goșu consideră că anularea alegerilor a făcut jocul rușilor: „NATO-UE, cu România înăuntru. Păi nu vă e rușine…”
    Istoricul Armand Goșu, specialist în spațiul ex-sovietic, consideră că prin anularea alegerilor prezidențiale s-a făcut jocul Rusiei. Istoricul a explicat și de ce crede el că au fost, de fapt, anulate alegerile prezidențiale de la finele anului trecut. Alegerile anulate „Credeți că rușii n-au altceva mai bun de făcut decât să pună România pe butuci? Sau credeți …
Back to top button