Măsurile luate în calcul de autorităţi pentru a ţine sub control epidemia de coronavirus

Urmărind bilanţul epidemic al ultimelor zile, se observă o creştere a cazurilor de coronavirus în România. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat într-un interviu acordat pentru HotNews.ro că autorităţile au prevăzut o asemenea evoluţie, întrucât românii au trecut prin două weekenduri prelungite şi două etape de relaxare succesive. „Ne aşteptam să avem această creştere a numărului de cazuri.”
Autorităţile monitorizează situaţia epidemiei de coronavirus în ţară, pentru a pregăti măsurile aferente următoarei etape de relaxare, care va începe după data de 1 iulie. Ministrul insistă că respectarea regulilor este esenţială pentru a menţine rata de transmitere a virusului cât mai scăzută. „Atât timp cât respectăm aceste lucruri, putem controla şi o eventuală creştere a numărului de cazuri”, subliniază el.
În scenariul în care ritmul noilor infectări se menţine la cote ridicate, Nelu Tătaru declară că se vor lua măsuri. MInistrul susţine că fiecare caz trebuie analizat în mod particular, iar eventualele focare vor fi ţinute sub control prin izolarea persoanelor depistate pozitiv.
Tătaru afirmă că sistemul medical este pregătit pentru lupta cu noile cazuri de coronavirus. Totuşi, pentru a putea face faţă epidemiei, ministrul face apel la responsabilitatea românilor şi le cere să respecte măsurile aferente fiecărei etape de relaxare.
În ciuda faptului că „există o tendinţă de suprapopulare la nivelul spitalelor din Bucureşti – Matei Balş şi Victor Babeş”, ministrul susţine că unităţile medicale nu şi-au depăşit capacitatea. La nivel naţional există „anumite spitale din anumite judeţe care au o suprasolicitare în acest moment sau sunt aproape de limita maximă. Acolo, o parte dintre cazuri vor fi dirijate către spitalele din apropiere, în măsura în care nu vor mai exista locuri.”
Sursa: www.mediafax.ro
- Locuitorii Capitalei, lăsați în întuneric: Sute de bucureșteni nu au energie electrică de trei zile, după vijelia de marți
Locuitorii din mai multe zone din Capitală, unele ultracentrale, precum Piața Romană, Primăverii, Dorobanți sau Dacia, au rămas fără curent de marți seară, când Bucureștiul a fost devastat de furtuni și ploi torențiale. „După furtuna din 30 iunie suntem fără curent electric în bd. Dacia 107”, a scris Mihaela N. Compania de electricitate nu răspunde … - Mai bine de jumătate dintre fântânile publice din Sectorul 2 sunt nefuncționale: „Apa nu îndeplinește criteriile de potabilitate”
În Sectorul 2, mai bine de jumătate dintre cele 24 de fântâni publice cu apă potabilă, administrate de Primărie, sunt nefuncționale, deoarece apa din foraje nu îndeplinește criteriile de potabilitate. În schimb, cișmelele branșate la rețeaua publică sunt funcționale, potrivit administrației locale. Informația apare într-un răspuns transmis redacției Buletin de București, după ce câțiva locuitori … - Suspiciune gravă de fraudă în sistemul de trasabilitate a animalelor: 75 de oi declarate ucise într-un focar din Tulcea au fost găsite vii în Cluj
Un caz de o gravitate deosebită, care ridică semne de întrebare asupra integrității sistemului național de trasabilitate a animalelor, a fost descoperit de inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit instituției, 75 de ovine care figurau în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA) ca fiind sacrificate într-un focar … - Leul pierde teren în fața euro. Cursul valutar anunțat de BNR pentru vineri
Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2374 lei, în creştere cu 0,15 bani (0,03%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,2359 lei, potrivit Agerpres. Leul câștigă teren în faţa dolarului american Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a … - Fraudă cu subiecte la BAC 2026. Detalii de la Parchet, care vorbește despre o rețea ce funcționează de câțiva ani
Cinci persoane sunt urmărite penal în ancheta privind fraudarea examenului de Bacalaureat 2026. Procurorii anunță că este vorba despre o rețea care funcționează din 2023 și descriu modul în care candidații la BAC primeau rezolvarea subiectelor. După perchezițiile făcute vineri în cinci județe (Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu), Parchetul Tribunalului Alba a anunțat, într-un comunicat de presă, …




