Liderii locali și regionali, reunițiți în sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor

Liderii locali și regionali se reîntrunesc în seiunea plenară în cadrul Comitetului European al Regiunilor, în perioada 30 iunie-2 iulie, unde vor discuta împreună cu comisarii europeni planul de redresare și viitorul buget al Uniunii Europene, potrivit comunicatului oficial al CoR, remis Caleaeuropeana.ro.
La 2 iulie, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor, Johannes Hahn, comisarul european pentru bugetul UE, va discuta cu liderii locali și regionali despre planul de redresare al Uniunii Europene și despre bugetul pe termen lung, care se află în pregătire, în cadrul unei sesiuni plenare a Comitetului European al Regiunilor, care se desfășoară sub influența provocărilor economice și sanitare create de pandemie.
Alți trei comisari europeni vor discuta, de asemenea, despre răspunsurile de natură politică și în materie de politici ale UE la criză.
De asemenea, liderii locali și regionali vor vota o rezoluție privind bugetul pe termen lung al UE, cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027 și Planul de investiții pentru o Europă durabilă, pilonul de investiții al Pactului verde european, elaborat de Comisia Europeană pentru a conduce UE pe calea realizării, până în 2050, a neutralității din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon.
Membrii Comitetului European al Regiunilor (CoR), alcătuit din șase grupuri politice, vor decide, de asemenea, cu privire la prioritățile politice ale Adunării pentru perioada 2020-2025.
Cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al Comitetului, în februarie, Apostolos Tzitzikostas (EL-PPE), guvernator al regiunii Macedonia Centrală, a declarat că va promova o democrație europeană „modernizată”, măsurile ce-și propun să răspundă la „transformările profunde” pe care le presupun „revoluțiile actuale – ecologică, digitală și demografică –”, precum și acele politici europene care au „cel mai relevant impact regional și local”, de exemplu politica pentru coeziune.
Pactul verde european și necesitatea de a-l plasa în centrul planurilor de redresare a economiilor locale și regionale vor face obiectul unei dezbateri separate.
Membrii Comitetului European al Regiunilor vor vota, de asemenea, opt avize care cuprind recomandări ale autorităților locale și regionale adresate instituțiilor cu competențe de decizie ale UE. Mai multe avize au fost inițial programate pentru adoptare în mai, într-o sesiune plenară care a fost anulată din cauza măsurilor de izolare aplicate în întreaga UE.
Din cauza constrângerilor sanitare, doar un număr limitat de membri pot fi prezenți fizic. Alții vor participa online. Trecerea la un format hibrid al sesiunii plenare va implica și trecerea la votul electronic. Sesiunea plenară se va desfășurat pe parcursul a trei zile, în loc de două, ca de obicei.
Programul dezbaterilor:
- Marți, 30 iunie (15:00-16:00): Dezbatere privind gestionarea crizei provocate de pandemia de COVID19 și planul de redresare cu Janez Lenarčič, comisarul responsabil cu gestionarea situațiilor de criză
- Marți, 30 iunie (16:00-16:30): Dezbatere privind Pactul verde european plasat în centrul procesului de redresare la nivel local și regional după criza provocată de COVID-19
- Miercuri, 1 iulie (12:15-13:30): Dezbatere privind demografia, cu dna Dubravka Šuica , comisara responsabilă pentru democrație și demografie
- Joi, 2 iulie (10:15-12:00): Dezbatere privind viitorul CFM în contextul redresării după criza provocată de COVID-19, cu dl Johannes Hahn, comisarul responsabil pentru buget și administrație
- Joi, 2 iulie (12:45-14:15): Dezbatere privind aspectele economice ale redresării după criza provocată de COVID – 19, cu dl Thierry Breton, comisarul responsabil pentru piața internă
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Cu banii donați de români, Nicușor Dan și-a plătit o datorie mai veche de 25 de mii de euro către sora sa Claudia Dan
Un document al Autorității Electorale Permanente (AEP) susține faptul că o parte semnificativă din fondurile adunate pentru campania lui Nicușor Dan a trecut prin conturi nedeclarate, iar utilizarea donațiilor online pentru rambursarea unui împrumut personal către sora sa ridică întrebări despre separarea resurselor publice de cele private. Un document publicat de AEP relevă că fondurile … - POLITICO: E oare timpul ca Europa să renunțe la Trump? Opțiunile discutate în șoaptă de europeni pentru a salva Groenlanda
În timp ce Donald Trump amenință să folosească armata americană pentru a cuceri Groenlanda, oficialii și diplomații europeni au început să discute în liniște o idee care până acum era de neconceput: cum ar arăta o ripostă? – scrie Politico. Deși o confruntare militară între SUA și orice forță europeană ar duce probabil la unul … - Disperarea sistemului. Blocarea eliminării pensiilor speciale și complicitatea judecătorilor CCR
România a primit, încă o dată, o lecție clară despre cine conduce cu adevărat statul: nu cetățenii, nu votul, nu Parlamentul, ci sistemul, acel mecanism de autoprotecție construit cu grijă în ultimele decenii, care își apără privilegiile cu orice preț. În centrul acestui scandal se află blocarea eliminării pensiilor speciale, un subiect care a devenit … - Fosta soție a șefului CJ Iași și-a luat casă de 170.000 de euro, ”cu banul jos”
Raluca Alexe, fosta soție lui Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, urmează să construiască o vilă prin metoda „consolidării”, ca să evite PUZ-ul, notează Reporter de Iași, care precizează că imobilul a fost achiziționat în 2024, deși cei doi au datorii, sechestre și o investiție uriașă la Sculeni, unde încasările sunt foarte mici. Plus un dosar … - Jumătate de țară, sub cod galben de ger, până mâine dimineață: temperaturi de -19 grade
Meteorologii au emis vineri dimineață mai multe alerte cod galben de ger, valabile până sâmbătă, 17 ianuarie. Cel mai frig va fi în nordul Moldovei, unde temperaturile vor coborî până la minus 19 grade Celsius. Prima alertă cod galben de ger este valabilă până diseară, la ora 20.00. Vizate sunt nordul și estul Moldovei, unde …