Uniunea Europeană OBLIGĂ toate țările să sprijine migranții: Comisia Europeană a propus un nou pact pentru a soluționa criza

Comisia Europeană a propus miercuri o reformă a sistemului de azil al Uniunii Europene pentru migranţi, care nu prevede cote obligatorii de refugiaţi, dar introduce în schimb un mecanism de ‘solidaritate obligatorie’ între statele membre ale UE care va fi activat atunci când una dintre acestea se află sub ”presiune” sau într-o situaţie de ”urgenţă”, relatează agenţiile AFP, EFE şi Reuters, relatează Agerpres.
La cinci ani după valul migrator din 2015, noul ”Pact european asupra migraţiei şi azilului” prevede ca ţările ce nu doresc să preia solicitanţi de azil vor trebui să participe la repatrierea celor ale căror cereri de azi sunt respinse sau să-şi aducă alte contribuţii, cum ar fi de exemplu participarea la construcţia unor tabere de refugiaţi.
Această soluţie, descrisă de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept un echilibru ”just şi rezonabil” între ”responsabilitate şi solidaritate” între statele UE, are în vedere să convingă ţările care au refuzat cotele obligatorii de refugiaţi, în special cele membre ale Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) şi Austria, al cărei cancelar Sebastian Kurz a reafirmat marţi că o repartizare a migranţilor între statele UE ”nu funcţionează”. Se trag astfel şi învăţămintele eşecului soluţiei cotelor de refugiaţi decise în 2016.
Foarte aşteptata reformă a sistemului european de azil, amânată de mai multe ori, are în vedere şi protejarea de urmăriri penale a ONG-urilor care salvează migranţi pe mare, iar un mecanism de solidaritate între statele membre este prevăzut şi pentru salvările pe mare.
În esenţă, noul pact revizuieşte principiul din ”Regulamentele Dublin” conform căruia prima ţară din UE unde ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii sale de azil, schimbare cerută în special de ţările aflate în prima linie a sosirii migranţilor, precum Grecia sau Italia.
Conform noii propuneri a Comisiei Europene, ţara care va examina cererea de azil va fi aceea unde migrantul are o rudă sau unde a muncit ori a studiat. În celelalte cazuri, prima ţară de sosire va rămâne în continuare responsabilă cu soluţionarea acestei cereri, dar aceasta poate solicita Comisiei Europene în cazul unei presiuni migratorii activarea unui ”mecanism de solidaritate obligatorie”.
Odată ce Comisia aprobă activarea acestui mecanism, ea decide şi numărul migranţilor care ar trebui preluaţi de celelalte state membre din ţara aflată sub presiune şi toate ţările vor trebui să-şi aducă o contribuţie în funcţie de forţa lor economică şi de populaţie, iar pentru fiecare migrant adult primit statele membre vor primi din bugetul comunitar 10.000 de euro.
Mai departe, statele UE vor putea opta între primirea unor solicitanţi de azil, o contribuţie la construcţia de tabere de refugiaţi sau finanţarea repatrierii celor fără drept de azil, aceştia din urmă fiind în principal migranţii economici care şi-au părăsit ţara nu din cauza vreunui război, ci pentru o viaţă mai bună în UE, cum este de exemplu cazul marocanilor sau al tunisienilor.
În cazul unei crize comparabile cu cea din 2015, când în UE au sosit peste un milion de refugiaţi, opţiunile statelor membre se vor reduce la preluarea migranţilor sau repatrierea celor respinşi, însă dacă o care nu reuşeşte într-un termen de opt luni să repatrieze către ţara lor de origine migranţii a căror expulzare şi-a asumat-o, atunci ea va trebui să-i primească pe teritoriul ei.
Acestea sunt însă alternative nerealizabile pentru ţările mici, care nu au mijloacele necesare, remarcă pentru AFP o sursă europeană. Mai mult, unele state de origine ale migranţilor refuză să-şi preia cetăţenii înapoi. Pentru astfel de situaţii Comisia Europeană are în vedere ca mijloace de presiune elaborarea de rapoarte anuale asupra capacităţii fiecărei ţări de a-şi prelua cetăţenii care au migrat clandestin, o măsură fiind suspendarea vizelor pentru ţările ce refuză primirea propriilor cetăţeni. Potrivit comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, UE are în prezent 24 de acorduri de readmisie cu state terţe, dar ”nu toate funcţionează”.
Sursa: Agerpres
- Schimbare importantă pentru românii cu credite de la 1 octombrie: IRCC a crescut la 5,57%. Cum se modifică ratele lunare
O nouă modificare a ratelor intră în vigoare pentru românii cu credite. De la 1 octombrie 2026, IRCC crește de la 5,56% la 5,57% pe an, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR). Majorarea este foarte mică – doar 0,01 puncte procentuale – astfel că efectul imediat în rata lunară va fi de ordinul câtorva … - Mutare nouă în dosarul în dosarul de 1,1 milioane de euro: Călin Georgescu urmează să fie scos din arest pentru a asista la percheziții
Călin Georgescu urmează să fie scos din Arestul Central, acolo unde va sta pentru următoarele 30 de zile, după ce anchetatorii au decis să îl aresteze preventiv în dosarul în care este acuzat că ar fi păgubit un om de afaceri cu 1.1 milioane de euro, după ce i-a promis acces la mai multe contracte … - Când va fi arestat liderul AUR!? Traian Băsescu cere verificarea „băii de bani” în care se „scaldă” George Simion
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și-a atins plafonul electoral și că formațiunea va intra pe o pantă descendentă. Mai mult, fostul șef al statului ridică semne de întrebare uriașe cu privire la finanțele partidului și la sumele strânse de liderul George Simion, sugerând că un control riguros … - Sub interimatul lui Radu Miruță, angajații Ministerului Transporturilor își fac medicina muncii la privat
Perioada de tranziție de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, aflat în prezent sub coordonarea interimară a lui Radu Miruță după demisia miniștrilor PSD din cabinetul Bolojan, aduce în prim-plan o situație administrativă cel puțin neobișnuită. În ciuda unei aparente încetiniri a activității curente pe holurile instituției, o procedură birocratică se desfășoară cu maximă strictețe: examenele … - Premierul Ilie Bolojan, așteptat la DNA: Audiere-cheie în dosarul mitei de 1,5 milioane de euro pentru o audiență la Guvern
Premierul Ilie Bolojan urmează să fie audiat la DNA în dosarul afaceristului Fănel Bogos, care ar fi dat o mită de 1.5 milioane de euro ca să ajungă în audiență la premier. Bolojan ar putea fi citat chiar mâine, conform unor informații pe surse. Ce spune Fănel Bogos despre dosar Omul de afaceri vasluian Fănel …




