Un şofer român de TIR a devenit erou în Spania pentru că a salvat de la moarte un alt şofer

Mihai Baciu se afla la volan, în apropiere de Osuna, dar s-a oprit când a observat o maşină luată de ape. Nu a stat pe gânduri şi a acţionat. Potrivit cotidianului spaniol El Pespunte, citat de Adevărul.ro, maşina condusă de Juan Antonio era pe punctul de a intra pe autostradă când a fost surprinsă de forţa unui torent uriaş.
Vehiculul a fost pur şi simplu proiectat peste gardul care separă drumul de serviciu de autostradă, după ce nivelul apei a crescut atât de mult încât şoferul a pierdut complet controlul şi nu mai putea ieşi din maşină. În disperare de cauză, Mihai şi-a abandonat camionul şi a sărit să-l salveze pe şoferul aflat într-o situaţie delciată. „Când m-am apropiat de dubiţă, am observat că şoferul era prea calm şi asta m-a îngrijorat foarte mult. Mă temeam să nu fi făcut infarct”, a povestit românul pentru sursa citată.
Mihai Baciu se afla la volan, în apropiere de Osuna, dar s-a oprit când a observat o maşină luată de ape. Nu a stat pe gânduri şi a acţionat. Potrivit cotidianului spaniol El Pespunte, maşina condusă de Juan Antonio era pe punctul de a intra pe autostradă când a fost surprinsă de forţa unui torent uriaş.
Vehiculul a fost pur şi simplu proiectat peste gardul care separă drumul de serviciu de autostradă, după ce nivelul apei a crescut atât de mult încât şoferul a pierdut complet controlul şi nu mai putea ieşi din maşină. În disperare de cauză, Mihai şi-a abandonat camionul şi a sărit să-l salveze pe şoferul aflat într-o situaţie delicată.
Sursa: www.adevarul.ro
- Viktor Orbán nu va mai sta în Parlamentul de la Budapesta, după 36 de ani fără întrerupere / Jurnalistul Szabolcs Panyi spune că Orbán ar putea cere azil în SUA
Prim-ministrul maghiar aflat încă în funcție, Viktor Orbán, a anunțat că nu va participa la următorul Parlament, anunță hvg.hu. Grupul parlamentar al Fidesz, care va fi format luni, va fi condus de Gergely Gulyás. Viktor Orbán a făcut anunțul după reuniunea președinției Fidesz, spunând că discuțiile privind „reînnoirea părții naționale” sunt încă în plină desfășurare. Toți … - 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl: Abia peste 24.000 de ani oamenii vor putea locui din nou acolo
S-au scurs patru decenii de la cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii. O explozie puternică a distrus, pe 26 aprilie 1986, clădirea reactorului 4 de la Cernobîl. Cantități uriașe de radiații au ajuns în atmosferă, afectând Ucraina, Belarus, Rusia și mai multe țări europene. Zeci de oameni au murit imediat după accident. Alte … - Trump, după tentativa de asasinat: „Nu mă las descurajat”
Apar noi detaii în cazul incidentul armat de la Cina Corespondenţilor de la Casa Albă, unde un bărbat a deschis focul cu o pușcă asupra personalului de securitate. Incidentul armat a avut loc sâmbătă seară la hotelul Washington Hilton, care găzduia cina corespondenţilor de la Casa Albă, la care se adunaseră președintele Trump, vicepreședintele JD Vance … - Atacul de la Cina Corespondenților: În același hotel un președinte american a fost împușcat și rănit grav în 1981
Incidentul armat de duminică dimineaţă la Cina Corespondenților la care participa Donald Trump, JD Vance și alți înalți oficiali americani a avut loc la Washington Hilton de pe Connecticut Avenue – acelaşi hotel în care Ronald Reagan a fost împuşcat şi rănit grav în 1981. Acel incident armat a avut loc pe 30 martie 1981, … - Cine este bărbatul care a deschis focul la cina corespondenților de la Casa Albă. Fusese numit „profesorul lunii”
Suspectul implicat în incidentul armat de la Cina Corespondenţilor de la Casa Albă, la care se adunaseră președintele Trump și alți oficiali, a fost identificat ca fiind Cole Tomas Allen, un bărbat în vârstă de 31 de ani din California, transmit BBC și CNN. Președintele Donald Trump a spus că un agent Secret Service a fost împuşcat de …




