InternaționalȘtirile 60m.RO

Vot în Parlamentul European: Eurodeputații cer statelor UE să primească Bulgaria, România și Croația în spațiul Schengen

Parlamentul European solicită statelor membre și Consiliului Uniunii Europene să ia măsurile necesare pentru a admite Bulgaria, România și Croația în spațiul Schengen, intr-o rezoluție adoptată vineri cu o largă majoritate de 520 voturi pentru, 86 împotrivă și 59 abțineri și care se referă la restabilirea rapidă și completă a liberei circulații transfrontaliere în urma crizei COVID-19.

Eurodeputații solicită, de asemenea, Consiliului și statelor membre să își intensifice eforturile în ceea ce privește integrarea spațiului Schengen și să ia măsurile necesare pentru a admite Bulgaria, România și Croația în spațiul Schengen“, se arată într-un comunicat.

Votul rezoluției vine după ce Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European a făcut apel, în pregătirea acestui document, la statele membre ale Uniunii Europene să întreprindă pașii necesari pentru primirea Croației, Bulgariei și României în Spațiul Schengen.

Rezoluția, care vizează în ansamblul său revenirea la un spațiu Schengen complet funcțional după pandemia de coronavirus, cere “Consiliului și statelor membre să își intensifice eforturile pentru integrarea în Schengen și să întreprindă pașii necesari pentru admiterea Bulgariei, României și Croației în Schengen”.

Cât privește admiterea Bulgariei, României și Croației în spațiul Schengen, apelul Parlamentului European reprezintă un mesaj politic ce se înscrie în linia declaraţiei comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, care a propus recent ca România, Bulgaria şi Croaţia să adere la Schengen, ca “măsură de actualizare şi consolidare a acestui spaţiu”.

Parlamentul European a dat undă verde încă din 2011 pentru aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, poziție reafimată de-a lungul vremii de mai multe ori până la cel mai înalt nivel, atât în ceea ce privește Comisia Europeană, cât și legislativul european.

În ceea ce privește Croația, cel mai tânăr membru al Uniunii Europene, aceasta a primit undă verde din partea Comisiei Europene în luna octombrie a anului 2019 pentru aderarea la spațiul Schengen.

Decizia finală pentru aderarea deplină a unui stat membru la spaţiul Schengen necesită un vot în unanimitate al tuturor statelor.

Sursa: www.caleaeuropeana.ro

  • Corupție la CSM Focșani: Cristi Misăilă vrea capete pentru deciziile pe care le-a aprobat el însuși
    Pe 14 mai 2026, după publicarea raportului Curții de Conturi, primarul Cristi Misăilă a emis un comunicat oficial prin care a luat act de demisia directorului CSM Focșani, Nicuță Oprea, și a cerut public demisia contabilei. Comunicatul explică, în patru paragrafe, că „ordonatorul terțiar de credite este răspunzător direct” și că Primăria „a transmis în …
  • Premierul demis, Ilie Bolojan, o apără pe corupta Oana Gheorghiu în dosarul Schwarz
    Un premier demis își folosește ultimele zile la putere pentru a blinda un coleg de guvern acuzat de trafic de influență. Întrebarea legitimă pe care și-o pun tot mai mulți români: unde se termină loialitatea politică și unde începe complicitatea morală? Declarații care ridică semne de întrebare Vineri, într-un interviu acordat HotNews, premierul interimar Ilie …
  • Procurorii Teodor Niță și Gigi Ștefan, arestați 30 de zile
    Procurorii Teodor Niță și Gigi Ștefan au fost arestați, vineri, pentru următoarele 30 de zile, conform deciziei judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Decizia nu este definitivă. Ștefan este acuzat de Parchetul General că a primit 170.000 de euro să intervină în dosare penale, iar Niță este acuzat, între altele, că …
  • Ilie Bolojan a făcut foarte mult rău României prin măsurile de austeritate. Pierderi de miliarde
    Măsurile dure de austeritate impuse de Cabinetul Bolojan au generat un efect de bumerang devastator, aruncând România într-o criză profundă. Creșterea bruscă a TVA-ului și modificările impredictibile ale legislației fiscale au paralizat mediul de afaceri, rezultatul fiind unul dezastruos: un exod al investitorilor străini, miliarde de euro pierdute și intrarea oficială a țării în recesiune. …
  • Echipamentele IT ale RAR, făcute praf de o instalație ieftină de detectare a incendiilor
    Dovada vie că economia în sistemul bugetar nu e mereu de bun augur vine chiar de la RAR, acolo unde o instalație ieftină a făcută praf echipamentele IT ale instituției. Aproape 15 milioane de lei a fost paguba adusă Registrului Auto Român în urma montării unei instalaţii ieftine de prevenire a incendiilor, se arată într-un raport …
RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button