Pacienții pozitivi care s-au externat după decizia CCR vor fi căutați

Premierul Ludovic Orban susține că acienții infectați cu Sars-CoV-2 care s-au externat la cerere din spital vor fi căutați acum.
„Am solicitat transmiterea rapidă a bazelor de date, astfel încât fiecare direcție de sănătate publică să poată să emită deciziile privitoare la aceștia, fie dacă doresc să se interneze în spital, fie, dacă nu, să fie tratați în izolare la domiciliu sau în altă locație de izolare pe care și-o doresc. Toată baza de date de la Ministerul sănătății să fie transmisă la MAI, să existe, practic supraveghere medicală pentru respectarea tratamentului, evoluția bolii, și în același timp, controale de respectare a măsurii izolării la domiciliu”, a declarat luni seara, la Digi 24, premierul Ludovic Orban, întrebat ce cele aproape 1.000 de persoane care au părăsit, la cerere, spitalul, în urma deciziei CCR.
Premierul susține că autoritățile nu cunosc la acest moment ce efecte a avut externarea acestora, dar le atrage atenția celor care știu că sunt infectați și nu se izolează și infectează alte persoane că vor răspunde penal.
Ludovic Orban a reiterat faptul că autoritățile nu doresc să mai ia nicio măsură restrictivă:
„Obiectivul nostru este să nu luăm nicio măsură care să afecteze negativ economia în primul rând și activitățile care se derulează. Sigur că nu ne dorim, nu vrem să ajungem în situația să fim obligați să luăm astfel de măsuri. Pentru că într-adevăr, dacă va crește numărul de persoane infectate, să spun, peste 1.000, peste 1.200, deja ne apropiem de un prag de risc și putem ajunge în situația în care să fim obligați să luăm măsuri restrictive, acolo unde există cel mai mare risc epidemiologic, măsuri care pot fi locale, zonale, de carantinare zonală, mai ales a zonelor cu cel mai mare nivel de răspândire a virusului”.
Prim-ministrul s-a referit și la „negaționiști”: „Din păcate, ne-am confruntat cu această campanie, pe care, sincer, eu nu pot să o să înțeleg, cu oameni cu scaun la cap, oameni cu bun simț, oameni chiar mulți cu pregătire intelectuală pot să cadă în capcana acestei campanii”.
Sursa: www.euractiv.ro
- România a ajuns să se mândrească cu o „creștere” economică de 0%. Cele mai noi date ale INS confirmă stagnarea
România se mândrește cu o creștere a produsului intern brut, însă valoarea e cu 0,! Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere de 0,1% în trimestrul III 2026 faţă de acelaşi trimestru din anul 2025 pe seria brută şi o creştere de 0,3% pe seria ajustată sezonier. Asta arată cele mai noi date de la … - Lovitură de grație pentru 1,3 milioane de șoferi! | Mașinile Non-Euro și Euro 1-5 vor fi interzise în București! Când începe marea blocadă auto!
Mașinile Non-Euro nu vor mai putea circula în zona centrală a Bucureștiului începând cu 1 noiembrie 2027, potrivit planului propus de Primăria Capitalei pentru reducerea poluării. Măsurile vor fi introduse etapizat, vor viza treptat și automobilele Euro 1-5 și vor culmina cu eliminarea mașinilor vechi și poluante din întregul București. Municipalitatea propune, în paralel, un … - Simion trădează și înțelegerea cu PSD: „Îl consider pe Marcel Ciolacu ca fiind parte a tagmei jefuitorilor”
Invitat în cadrul emisiunii Sub semnul întrebării cu Robert Turcescu de la Metropola TV, George Simion a declanșat o operațiune mediatică de spălare a imaginii, presărată cu atacuri la adresa PSD. Liderul AUR a precizat că este supus unor atacuri menite să îl discrediteze, aici intrând și acuzațiile potrivit cărora ar fi fost acasă la … - Ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea: România a trimis SUA propuneri pentru cofinanțarea trupelor americane. Costul estimat: sub 15.000 de euro per soldat
România este dispusă să contribuie financiar la menținerea și extinderea prezenței militare americane pe teritoriul său. Ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea, a declarat joi seară că autoritățile române au transmis Statelor Unite propuneri privind împărțirea costurilor pentru staționarea militarilor americani, suma luată în calcul fiind sub 15.000 de euro pentru fiecare soldat. Bucureștiul dorește atât … - Șefa Casei Naționale de Pensii: Cea mai mare pensie de serviciu ajunge la 67.000 de lei lunar, sumă achitată majoritar din bugetul de stat
În timp ce pensionarii de rând își calculează fiecare bănuț rămas după o viață de muncă și contribuții, elita „specialilor” din România continuă să încaseze lunar sume colosale, subvenționate masiv din taxele cetățenilor. Valentina Robu, noua șefă a Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a scos la lumină adevărata dimensiune a acestui lux instituționalizat. Oficialul …




