InternaționalȘtirile 60m.RO

Macron: Incidentul militar Franța-Turcia, „demonstrație” că „NATO e în moarte cerebrală”

Recentele incidente navale care au opus Franța și Turcia în Mediterana, obiect al unei anchete a Alianței Nord-Atlantice, constituie „una dintre cele mai frumoase demonstrații” a faptului că NATO este „în moarte cerebrală”, potrivit AFP.

„Vă trimit la declarațiile mele de la sfârșitul anului trecut cu privire la moartea cerebrală a NATO”, a afirmat președintele francez Emmanuel Macron la finalul unei întrevederi cu omologul său tunisian Kais Saied la Palatul Elysee, relatează Agerpres. „Consider că este una dintre cele mai frumoase demonstrații posibile”, a adăugat el, apreciind situația drept „intolerabilă”.

Europenii au obținut joi deschiderea unei anchete de către NATO asupra „agresivității” Turciei.

Ankara este acuzată că se opune controlului de către navele Alianței Nord-Atlantice a vaselor suspectate că încalcă embargoul ONU asupra armelor în Libia. Două incidente în cursul tentativelor de control asupra unui cargo suspect în Mediterana în 10 iunie se află la originea demersului. Incidentul cel mai serios s-a produs cu o navă franceză angajată într-o misiune a NATO. Nave turcești ar fi amenințat că deschid focul, potrivit Parisului.

Florence Parly, ministrul francez al apărării, a relatat incidentele la o reuniune a miniștrilor apărării din cadrul NATO săptămâna trecută. Opt țări europene i-au susținut cererea.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a evocat un simplu „dezacord între aliați”, anunțând ulterior deschiderea unei anchete pentru „a clarifica tot ceea ce s-a petrecut”.

Sursa: www.euroactiv.ro

  • Libertatea de exprimare. Drulă atacă presa care nu-i ridică ode
    Cătălin Drulă, liderul USR, pare să fi înțeles democrația într-un mod original: presa este liberă doar atunci când îl laudă. În momentul în care jurnaliștii prezintă fapte, date sau opinii care nu îi sunt favorabile, totul devine, brusc, „propagandă” și „minciună”. E un mod convenabil de a evita întrebările incomode și de a transforma critica …
  • Bonusul de pensionare de 36.000 euro de la CCR, desființat
    Comisia juridică din Senat a decis, în unanimitate, să dea undă verde proiectului de lege prin care prima de pensionare a magistraților de la CCR nu va mai fi dată. Proiectul de lege a trecut fără emoții la Comisia din juridică din Senat, dezbaterea fiind luni dimineață. Plenul Senatului este luni după-amiază, însă un lider …
  • STB, pus pe butuci de oamenii PNL. Ciucu, un pion al mafiei de partid
    De ani buni, transportul public din București e în derivă. Autobuze vechi, tramvaie defecte, linii suspendate, șoferi concediați și un sistem care se degradează zi de zi. În spatele acestei crize cronice nu se află doar incompetența administrativă, ci un mecanism perfid de control politic, instalat cu grijă în vârful Societății de Transport București (STB). …
  • CA Timișoara îl contrazice pe viceprimarul USR: Judecătoarele nu au relații cu interlopi și nu sunt șantajate
    Curtea de Apel Timișoara intervine după ce viceprimarul Timișoarei, useristul Ruben Lațcău, a acuzat că judecătoarele au relații amoroase cu interlopi și sunt mai apoi șantajate să le dea sentințe favorabile. Iată declarațiile făcute de Lațcău: „Se practică șantajul, mai ales în justiție. Este o cultură adevărată de loverboys care dateuiesc judecătoare în România și pe care le șantajează …
  • Vor accepta bucureștenii un nou blat PNL–USR la Capitală? Retragerea lui Ciucu sau a lui Drulă ar fi o insultă la adresa democrației
    Se pregătește un nou blat politic marca PNL–USR în București, susțin surse politice. În culisele campaniei electorale se discută tot mai des despre o posibilă retragere a lui Ciprian Ciucu sau a lui Cătălin Drulă, cu scopul de a „unifica voturile dreptei”. Tradus pe românește: o nouă înțelegere de culise prin care electoratul este din …
Back to top button