Defăimarea drapelului României sau a imnului național va fi pedepsită cu până la 3 ani de închisoare – proiect adoptat de Senat

Senatul a adoptat miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, inițiativa legislativă a PMP care prevede pedeapsa cu închisoarea între 6 luni și 3 ani pentru defăimarea drapelului României sau a imnului de stat.
În favoarea inițiativei au votat senatorii PSD și PNL, iar împotrivă cei de la USR și UDMR.
Potrivit proiectului:
„Profanarea drapelului României, intonarea imnului național al României cu alt text sau cu altă partitură decât cele stabilite de lege, cu intenția de a defăima drapelul României sau imnul național al României, precum și orice altă manifestare publică săvârșită cu aceeași intenție, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.
Semnatarul inițiativei, deputatul PMP Marius Pașcan, a susținut că proiectul vine în contextul în care fiecare stat membru al Uniunii Europene duce o politică de câștigare a respectului, inclusiv prin instrumentul legislativ, el dând exemplu în acest sens, Germania, țară despre care a spus că sancționează penal orice manifestări împotriva simbolurilor naționale.
„În epoca globalizării, considerăm că simbolurile naționale trebuie apărate de lege în mod concret și eficace”, a precizat Pașcan.
Propunerea legislativă urmează să fie transmisă Camerei Deputaților, care este forul decizional în acest caz.
Sursa: www.agerpres.ro
- Eclipsă totală a României: Epoca de coșmar a lui Bolojan
România nu se mai află doar într-o simplă criză trecătoare; sub conducerea sinistră a premierului Ilie Bolojan, țara a intrat într-o veritabilă eclipsă totală, o beznă adâncă în care tot ceea ce înseamnă economie funcțională, speranță socială și siguranță națională este ucis cu premeditare. Cel botezat pe bună dreptate de o populație disperată drept „Ilie … - Teroare pe șinele României: Bolojan condamnă ceferiștii la foame și refuză să le plătească salariile
Transportul feroviar din România a fost împins în pragul colapsului total și al disperării umane, sub indolența criminală și deciziile discreționare ale premierului Ilie Bolojan. În timp ce șeful Executivului se pierde în dispreț și calcule birocratice reci, mii de ceferiști – oamenii care țin în viață o infrastructură ciuruită și abandonată sistematic de stat … - Călăul României: Ilie Bolojan, premierul care a amanetat țara, a ucis economia și a condamnat un popor la foame
România nu mai este doar prost guvernată; este supusă unui veritabil război de agresiune economică dirijat de la cel mai înalt nivel al statului. Sub masca de o gheață sinistră a unui pretins reformator, premierul Ilie Bolojan – poreclit pe bună dreptate de o țară întreagă „Ilie Sărăcie” – a instaurat un regim de teroare … - Atentat la viața românilor: „Ilie Sărăcie” blochează reforma din spitale pentru ca firmele de partid să sifoneze miliardele din sănătate
Sistemul sanitar românesc a ajuns un adevărat abator național, o ruină în care pacienții sunt lăsați să moară cu zile, totul sub privirea cinică și calculată a premierului Ilie Bolojan. Sub masca unei false chibzuințe care i-a atras pe bună dreptate porecla de „Ilie Sărăcie”, șeful Executivului a orchestrat blocarea oricărei reforme reale în spitalele … - Educația aruncată la pământ, politicienii îmbuibați: Cum îi umilește Bolojan pe profesori în timp ce partidele înoată în bani publici
România se află în fața unui asasinat cu premeditare asupra propriului viitor, o execuție orchestrată cu un cinism revoltător de la pupitrul Guvernului. Sub pretextul austerității și al responsabilității fiscale, premierul Ilie Bolojan lovește fără milă exact în cel mai vulnerabil și vital sistem al țării: educația. În timp ce dascălilor li se cere, cu …




