PoliticăȘtirile 60m.RO
Klaus Iohannis a blocat legea Trianon. Promulgați legea pe 4 iunie

Profesorul universitar Ioan Pop Sabău l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis pentru că a blocat semnarea legii Trianon.
Această lege a trecut de parlamentul României, deși UDMR și o parte din membrii USR s-au opus, iar astăzi se află pe masa președintelui spre promulgare
Practic prin această lege se omagiază marele eveniment de la 4 iunie 1920, atunci când s-a semnat tratatul de pace cu Ungaria și în urma căruia se recunoaștea unirea Ardealului cu România.
- Consilierul lui Nicușor Dan cere comasarea a peste 1.500 de primării și reorganizarea județelor: „Nu mai putem funcționa”
Europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, susține că reforma administrației publice locale trebuie să devină „prioritatea zero” a României și afirmă că peste 1.500 de primării ar trebui comasate, deoarece nu se mai pot autofinanța. Tomac consideră că statul trebuie să creeze rapid cadrul care să stimuleze comasarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale și cere deschiderea unei dezbateri inclusiv cu privire la reorganizarea județelor. Declarațiile au fost făcute vineri, într-un interviu acordat Radio Sky, în care europarlamentarul a vorbit despre reformele pe care România le-a amânat în ultimii ani, despre un stat pe care îl consideră „extrem … - Firma cu un singur angajat și 73 de contracte la Chitila. „Constructorul universal” plătit cu 8,6 milioane de lei din banii administrației locale
NOVA ABI CONSTRUCT SRL a primit lucrări de drumuri, canalizări, renovări, defrișări, garduri, indicatoare rutiere și chiar servicii pentru curățarea vegetației de pe Lacul Chitila. Firma administrată de discretul Bogdan Ilie a raportat un singur angajat în 2025, iar întregul său portofoliu public provine din administrația orașului condus de 30 de ani de Emilian Oprea. Drumuri, canalizări, rețele de apă, renovări, zugrăveli, demolări, betonări, garduri, locuri de joacă, defrișări, curățarea vegetației, indicatoare rutiere și închirierea utilajelor. Aproape orice nevoie apărută în administrația orașului Chitila pare să fi putut fi rezolvată de aceeași societate: NOVA ABI CONSTRUCT SRL. Firma … - De la „primarul schimbării” la contabilitate cu milioane de lei raportate greșit. Neregulile din mandatul Cameliei Bertea la Victoria, Braşov
Camelia Bertea a câștigat în 2020 Primăria orașului Victoria sub steagul USR, prezentându-se drept alternativa la vechea administrație și promisiunea unui mod diferit de a face politică. Patru ani mai târziu, chiar înaintea alegerilor locale, a părăsit USR și a trecut la PSD, partid din partea căruia a obținut un nou mandat. Bertea și-a justificat mutarea prin nevoia de sprijin politic și guvernamental pentru proiectele orașului. Traseul său politic este confirmat atât de presa vremii, cât și de datele oficiale ale administrației locale. Dincolo de justificările politice și de discursul despre investiții, situațiile financiare ale Orașului Victoria … - Bolojan respinge acuzațiile privind golirea barajelor și apără renunțarea la cărbune: „Era o necesitate economică”
Premierul demis Ilie Bolojan a respins vineri acuzațiile potrivit cărora Guvernul ar fi contribuit la actuala criză energetică prin golirea lacurilor de acumulare și a susținut că operațiunile au fost necesare pentru lucrări de mentenanță la infrastructura hidroenergetică. În același timp, Bolojan a apărat decizia de înlocuire a centralelor pe cărbune, afirmând că acestea au devenit profund nerentabile, dar a criticat faptul că România nu a construit la timp centralele pe gaze care trebuiau să le ia locul. Într-un interviu acordat vineri dimineață RFI, Bolojan a fost confruntat cu întrebarea unui ascultător care a acuzat Guvernul că sistemul hidroenergetic ar … - Premierul Bolojan: Trei factori vor influența deciziile agențiilor de rating privind România
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă, vineri, că evaluările agențiilor de rating, care influențează costurile la care se împrumută România, depind de execuția bugetară, stabilitatea politică și continuarea reformelor. Premierul interimar a transmis că România se află într-o perioadă importantă pentru evaluările agențiilor de rating, decizii care influențează încrederea investitorilor și dobânzile la care statul se finanțează. Potrivit acestuia, trei elemente sunt esențiale în aceste evaluări: rezultatele bugetare obținute până acum, stabilitatea politică și perspectiva pentru anii 2027-2028. În ceea ce privește situația bugetară, Bolojan a afirmat că măsurile luate de Guvern în ultimele luni au început să … - România negociază cu Ucraina achiziția în comun de armament individual prin SAFE de la Sig Sauer / România a pierdut șansa unui contract individual
România negociază cu Ucraina o achiziție comună de armament individual prin programul SAI, din SAFE, a comunicat Cancelaria Prim-ministrului, la solicitarea G4Media. Termenul pentru semnarea unui contract individual a fost depășit, iar singura șansă ca finanțarea prin SAFE să nu se piardă este încheierea unui contract de achiziție comună. Cancelaria Prim-Ministrului coordonează activitatea grupului de lucru interinstituțional pentru programul SAFE, pe baza informațiilor și documentelor transmise de autoritățile contractante. Achiziția de armament individual de tip NATO pentru forțele de apărare și ordine publică din România este un proiect de o importanță strategică majoră, în valoare de peste 800 … - Șeful Crimei Organizate Neamț a recunoscut că a dat mită unui primar, dar MAI l-a decorat în loc să-l demită
Comisarul șef Cornel Adrian Iacoban, șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Neamț Ioan Filip, zis și Firu, primarul comunei Zănești, trimis recent în judecată de procurorii DNA pentru comiterea mai multor fapte de corupție, a mai făcut, de-a lungul timpului, obiectul unor dosare penale, însă niciunul nu a fost finalizat cu trimiterea lui în judecată. Unele cauze au fost instrumentate de Poliția Neamț, altele, de DNA Bacău. Datele noastre arată că a scăpat, prin clasare, de un dosar pe care îl avea la DNA Bacău, chiar înainte de alegerile locale. Primar cu rude în DNA și legături cu importanți polițiști Cetățenii din … - România, pe locul doi în UE la scumpirile din industrie. Prețurile producției au explodat cu 14,3% într-un singur an
România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale. Datele publicate de Eurostat arată că țara noastră a înregistrat al doilea cel mai mare avans anual din blocul comunitar, fiind depășită doar de Bulgaria. România continuă să se afle printre statele europene cu cele mai mari creșteri ale prețurilor produselor care ies pe porțile fabricilor. Potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), în luna iunie 2026, prețurile producției industriale au crescut cu 14,3% în România față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce plasează țara pe …







