Un fost primar trebuie să plătească daune de 145.000 euro pentru că a semnat un contract fără să-l citească

Un fost primar din judeţul Vrancea a fost obligat de instanţă să plătească daune de 145.000 de euro, din cauza unui contract pentru realizarea unui site al Primăriei. Ulterior, clauzele contractului nu au fost respectate, iar primarul a spus că nu a citit documentul înainte de a-l semna.
Neculai Ionescu a fost primarul comunei Homocea timp de trei mandate şi în 2008 a semnat un contract cu o firmă pentru realizarea unui portal al Primăriei.
Din cauza unor clauze contractuale care prevedeau penalităţi foarte mari în cazul în care facturile nu sunt plătite la termen, s-a ajuns la un conflict între Primărie şi firmă, iar părţile s-au adresat judecătorului, potrivit Mediafax.
În 2016, conturile Primăriei au fost blocate, apoi Tribunalul Vrancea i-a dat dreptate fostului primar şi s-a ajuns la rezilierea contractului. În final, Curtea de Apel Galaţi a schimbat decizia şi l-a obligat pe fostul primar la plata unor daune de aproape 150.000 de euro. Decizia este definitivă şi a fost anunţată marţi.
„Admite apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Homocea împotriva sentinţei civile nr.522/13.11.2019 a Tribunalului Vrancea. Schimbă în tot sentinţa civilă nr.522/13.11.2019 a Tribunalului Vrancea, în sensul că: Admite acţiunea formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Homocea. Obligă pe pârâtul Ionescu Neculai la plata sumei de 715.977,28 lei către Unitatea Administrativ Teritorială Homocea, cu titlu de daune. Obligă pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3900 lei. Definitivă”, scrie în decizia Curţii de Apel Galaţi.
În timpul procesului, Neculai Ionescu s-a apărat susţinând că nu a ştiut ce semnează deoarece nu avea ochelarii la el. Ca urmare, judecătorul a decis că datoria şi penalităţile astfel rezultate trebuie să fie recuperate de la fostul primar.
Sursa: www.digi24.ro
- Mirel Palada: USR este cel mai mare duşman al ţării; e o armă soroşistă ticăloasă în mâna celor ce ţin România cu capul energetic la fund„USR, o armă soroşistă ticaloasă în mâna celor ce ţin România cu capul energetic la fund. Nişte nemernici. Citiţi si întelegeţi de ce acest partid e cel mai mare duşman al ţării noastre. Mama lor. Mama noastră…”, scrie, pe Facebook, sociologul Mirel Palada. În context, el postează articolul jurnalistului Adrian Onciu care spune: „MERCENARII BĂIEȚILOR …
- Noile buletine electronice, imposibil de folosit. Majoritatea instituțiilor nu au aparatura care să citescă cipurileDeși peste jumătate de milion de persoane au primit până acum noile cărți de identitate electronice, multe instituții din România nu sunt capabile să le utilizeze. Lipsa cititoarelor de cip împiedică accesul la informațiile stocate digital, astfel că oamenii sunt obligați să prezinte în continuare documente pe hârtie. Situația creează confuzie și nemulțumiri, în special …
- Cu cât se vor scumpi alimentele de la 1 octombriePotrivit Consiliului Concurenței, plătim mai mult cu câteva procente pentru lactate, carne, dar și alte produse. Iar în plină austeritate, prețurile ar putea crește din nou de luna viitoare atunci când plafonarea adaosului comercial la mai multe categorii de produse de bază va dispărea. Inclusiv ministrul Agriculturii avertizează că inflația poate atinge pragul de 15% …
- Trump a anunțat că desemnează Antifa drept „organizație teroristă”: „O mișcare bolnavă, periculoasă, un dezastru al stângii radicale”Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri, în urma asasinării activistului politic de dreapta Charlie Kirk, noi măsuri împotriva grupurilor de stânga, clasând mișcarea antifascistă și antirasistă Antifa drept „organizație teroristă”, transmite Reuters. Trump a scris pe rețeaua sa Truth Social că „desemnează” această mișcare „bolnavă, periculoasă, un dezastru al stângii radicale”, drept organizație teroristă. …
- Bolojan taie pensiile dacă nu vă conformați: Pensionarii care locuiesc în străinătate trebuie să demonstreze autorităților române că sunt în viațăPensionarii români care locuiesc în străinătate vor trebui să dovedească autorităților că sunt încă în viață. Este vorba de așa-numitul „Certificat de viață”, document care până la 1 septembrie 2024 se depunea o dată pe an, iar de atunci se depune de două ori, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș. În …