Militar român, decorat cu medalia „NATO Meritorious Service”

Secretarul general al NATO i-a conferit medalia “NATO Meritorious Service” maiorului român Marius Tincu ca urmare a serviciului remarcabil executat pe timpul îndeplinirii misiunilor NATO, informează Ministerul Apărării Naționale într-o postare pe rețelele de socializare.
Distincția „NATO Meritorious Service Medal” i-a fost înmânată maiorului Tincu de către generalul-maior Vasile Toader, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării.
Medalia a fost conferită de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, în urma nominalizării ofițerului român de către generalul Austin S. Miller, comandantul misiunii „NATO Resolute Support” din Afganistan.Potrivit certificatului care însoțește medalia, maiorului Marius Tincu i-a fost conferită această distincție ca urmare a serviciului remarcabil executat pe timpul îndeplinirii misiunilor NATO. Evenimentul, în format restrâns, a fost organizat la sediul Statului Major al Apărării, în data de 29 septembrie, de către Direcția de Planificare Strategică, la inițiativa generalului de brigadă Mircea Gologan, șeful structurii.
Maiorul Marius Tincu și-a desfășurat activitatea în cadrul Comandamentului de Forțe Întrunite NATO din Brunssum (Joint Force Command Brunssum), în perioada 2016 – 2019. Expertiza și capacitatea de analiză în timp real, de la nivel tactic la nivel strategic, ale militarului român au contribuit la informarea oportună și consilierea echipei de comandă din cadrul Comandamentului JFC Brunssum. Totodată, în calitate de ofițer specialist din cadrul echipei Afghan Focus Group, maiorul Marius Tincu a fost responsabil de coordonarea și sincronizarea activităților de sprijin pentru misiunea Resolute Support din Afganistan. Pe durata misiunii la JFC Brunssum, a fost dislocat în Afganistan ca parte a echipei Comandamentului Suprem Aliat în Europa (SHAPE) pentru a sprijini comandamentul misiunii din acest teatru de operații în vederea consolidării și optimizării procesului de generare al forțelor.
- Marius Lulea: „România trebuie să reducă numărul de primării la maximum 500, ca în Olanda”Prim-vicepreședintele AUR, ing. Marius Lulea, susține că România are nevoie urgentă de o reformă administrativă profundă, care să elimine birocrația excesivă și risipa din aparatul de stat. „Reducerea aparatului de stat este posibilă doar în zona birocratică, unde s-au creat mii de posturi fără utilitate reală, dar nu și în domeniile unde serviciile publice sunt …
- Marius Lulea: „Nu putem avea dezvoltare cu mii de primării fără utilitate și sate fără drumuri”Prim-vicepreședintele AUR, ing. Marius Lulea, atrage atenția asupra ineficienței structurii administrative actuale din România, care menține mii de primării fără capacitate reală de a dezvolta comunitățile locale. „Nu putem avea dezvoltare cu mii de primării fără utilitate și sate fără drumuri, apă sau școli funcționale. Este o risipă uriașă de resurse, întreținută doar pentru a …
- Florența face justiție la TV. E ilegal și penalProcurorul Alex Florența a transformat televiziunile în tribunal personal. În loc să lase instanța să decidă, el se folosește de camerele de filmat pentru a construi un verdict în spațiul public. Este o practică interzisă de lege și sancționabilă penal, pentru că afectează direct dreptul la un proces echitabil. Legea spune clar: un magistrat nu …
- Franța, în colaps politic. Macron își pierde autoritatea, iar Parisul nu mai este în poziția de a da lecții EuropeiDemisia premierului Sébastien Lecornu, la doar câteva zile după numire, aruncă Franța într-o nouă criză politică de proporții. Guvernul lui Macron se destramă, alianțele se rup, iar țara care obișnuia să dea tonul deciziilor europene se confruntă acum cu o instabilitate fără precedent. Nimeni nu mai pare dispus să colaboreze cu președintele francez, izolat pe …
- România, sufocată de datorii. Datoria publică a depășit pragul de 1.040 miliarde de lei, iar Guvernul continuă să se împrumuteRomânia se împrumută într-un ritm alarmant. În iunie 2025, datoria publică a trecut pentru prima dată pragul de 1.040 miliarde de lei, adică peste 57% din PIB. Creșterea constantă a împrumuturilor arată un stat tot mai dependent de finanțare externă, în timp ce economia reală rămâne vulnerabilă, iar generațiile viitoare riscă să plătească prețul unei …