Guvernul va ataca la CCR dublarea alocațiilor copiilor

Premierul Ludovic Orban a anunțat, luni, că Executivul va ataca la Curtea Constituțională proiectul de lege care a respins amânarea dublării alocațiilor copiilor.
„Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost adoptate de Parlament fără punctul de vedere al Guvernului şi fără o încercare de colaborare şi deja am câştigat la Curtea Constituţională câteva sesizări împotriva unor proiecte de lege adoptate la Parlament pentru că ele nu au prevăzut sursa de finanţare şi nu au practic posibilitatea efectivă de punere în practică”, a spus Orban.
Orban a mai susținut că va fi stabilit un grafic de creştere progresivă a alocațiilor.
„Pe baza raportului semestrial pe care trebuie să-l prezinte Ministerul Finanţelor privind starea economiei, starea bugetară, de asemenea în baza prognozelor vom stabili cu cât vom putea creşte alocaţiilor. Sigur că ne dorim creşterea alocaţiilor. Pe de altă parte, dublarea alocaţiilor este foarte greu de susţinut financiar atât în anul în curs, cât şi anul viitor, când vom avea de asemenea foarte multe cheltuieli şi vom stabili un grafic de creştere progresivă a alocaţiilor astfel încât până la urmă să reuşim creşterea alocaţiilor aşa cum a fost votată în Parlament, dar nu din primul moment, ci pe o perioadă de timp. Vom vedea exact în funcţie de prognozele care vor fi realizate”, a afirmat el.
La începutul lunii iunie Camera Deputaților a respins ordonanța de urgență a Guvernului care amâna până la 1 august dublarea alocațiilor copiilor de la 150 la 300 de lei. Decizia a fost luată cu 209 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă și 98 de abtineri.
Sursa: www.cotidianul.ro
- O parte din angajații Azomureș își reiau de luni activitatea
O parte din angajații Combinatului Chimic Azomureș din Târgu Mureș se reîntorc de astăzi la serviciu, însă doar pentru o activitate de 4 ore, deoarece perioada de preaviz s-a prelungit până la finele lunii iulie, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș. Este vorba de personalul administrativ, șefii de secții, instalații, de … - Pierderi de 312 milioane pentru Metrorex, în 2025
Metrorex a raportat pentru anul 2025 pierderi de peste 312 milioane de lei, în creștere cu peste 72% față de nivelul înregistrat în 2024, potrivit situației financiare anuale publicate de companie, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio București. Conform documentului, societatea a înregistrat venituri totale de 2,34 miliarde de lei și cheltuieli de … - Adrian Veștea face primul anunț după ședința PNL: Nu-mi depun mandatul. Voi continua negocierile. Nu trădez PNL
Ședința PNL în care liberalii au decis să nu îl susțină pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, funcție pentru care a fost nominalizat de președintele Nicușor Dan fără consultări cu partidele, s-a încheiat. Adrian Veștea a ieșit și a făcut scurte precizări pentru presă. Flancat de reporteri, Veștea a spus că nu renunță la candidatură „Nu … - Vâlcea: Ce escrocherii mai pune la cale Gutău pe la primărie
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea propune contractarea unui împrumut bancar în valoare de 40 de milioane de lei, pe o perioadă de 10 ani, pentru finanțarea unor investiții importante aflate în derulare sau pregătire. Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința extraordinară programată pentru data de 15 iunie 2026.Potrivit documentației întocmite de … - AUR e cu REZISTII! Nu votează guvernul Veștea, la fel ca Bolojan și Fritz
Răsturnare totală de situație pe scena politică românească. Într-un gest care îi va lăsa cu siguranță mască pe propriii alegători, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a ajuns să joace exact aceeași carte cu cei pe care, până mai ieri, îi numea „reziști”, „globaliști” și „soroșiști”. AUR a anunțat oficial că nu va vota învestirea noului …




