Oficial: Șoseaua Ploiești – Bacău – Pașcani va fi autostradă, nu drum expres

Cei circa 340 de kilometri de drum rapid dintre Ploiești și Pașcani vor fi construiți la profil de autostradă și nu de drum expres, a anunțat, marți, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Decizia a fost luată în urma unui studiu care a analizat evoluția traficului în zonă până în 2050.
Autostrada Ploiești – Pașcani are traseul propus Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani. Acum există o singură secțiune în execuție – o porțiune din centura Bacăului.
„În urma rulării tuturor scenariilor în cadrul Modelului Național de Transport a rezultat ca variantă optimă implementarea la profil de autostradă a întregului sector Ploiești – Pașcani”, a anunțat CNAIR. Studiul de trafic urmează a fi supus analizării si aprobării JASPERS, consultantul oficial al Comisiei Europene, si va sta la baza documentației necesare accesării fondurilor europene nerambursabile pentru faza de execuție a autostrăzii.
”Valorile de trafic estimate în cadrul acestei studiu de trafic ne permit să tragem concluzia că scenariul cu Autostradă de la Ploiești la Pașcani atrage suficient trafic încât să rezulte necesitatea construirii acesteia. Din punct de vedere al volumelor de trafic atrase de proiect este de dorit implementarea la profil de autostradă. Testarea oricărui sector din coridor la nivel de Drum Expres va aduce o scădere a volumelor de trafic la nivel de coridor și implicit a beneficiilor pentru utilizatori, în ceea ce privește economiile de timp și siguranță/Securitate”, se arată în Studiul de tarfic pe care îl puteți citi aici.
CNAIR se așteaptă ca viitoarea autostradă A7 să preia, atunci când va fi gata, din traficul de pe DN1B și DN2, unul dintre cele mai periculoase drumuri din țară. DN2 este un drum cu o singură bandă pe sens, însă din cauza acostamentului care are o lățime generoasă șoferii au impresia greșită că drumul are două benzi pe sens și se angajează în depășiri periculoase.
Din acei circa 335 de kilometri ai autostrăzii A7, doar 16 kilometri sunt în prezent în lucru, fiind parte din centura Bacăului. Pentru restul traseului abia acum se întocmesc studiile de fezabilitate și proiectele tehnice.
Sursa: www.g4media.ro
- Cum vor arăta monedele euro bulgărești. Banca Națională a prezentat designul
Banca Naţională a Bulgariei (BNB) a prezentat designul monedelor euro din Bulgaria, care vor intra în circulaţie de la 1 ianuarie 2026, relatează Novinite.com. Iniţiativa face parte din campania mai amplă de informare publică a BNB în vederea adoptării monedei unice europene. BNB a lansat două videoclipuri. Unul prezintă aspectul monedelor şi altul oferă informaţii … - Cătălin Drulă a dat-o afară pe Elena Lasconi de pe lista pentru europarlamentare! Motivul: Lasconi susține familia tradițională
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, anunţa la acea dată că a avut o discuţie cu Elena Lasconi şi i-a cerut retragerea din campania pentru europarlamentare, după scandalul provocat de declaraţiile acesteia privind votul la referendumul pentru familie şi că a decis convocarea Biroului Naţional al USR în această seară. „Am avut o discuţie cu Elena Lasconi şi i-am cerut retragerea din … - Foto: Ciprian Ciucu, lux pe banii cetățenilor: cravată Louis Vuitton de 2.000 de dolari la interviul de la Digi24
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a apărut la interviul de la Digi24 purtând o cravată Louis Vuitton în valoare de aproximativ 2.000 de dolari, un accesoriu care contrastează flagrant cu realitatea din sectorul pe care îl administrează. În timp ce mii de bucureșteni din Sectorul 6 se plâng de trotuare distruse, lipsa investițiilor și școli … - Nicușor Dan se bâlbâie când este întrebat de dosarul șpăgarului de la PNL Vaslui
Nicușor Dan se bâlbâie când este întrebat de dosarul șpăgarului de la PNL Vaslui. Acesta a transmis că este normală interacțiunea dintre oamenii politici și oamenii de afaceri. „Ce se discută nu trebuie să întreacă o limită de principialitate”. De asemenea, președintele țării a transmis că nu l-a văzut pe Ilie Bolojan să fi depășit … - Dacă Nicușor face ilegal campanie lui Drulă e bine, dacă 60M.RO publică adevărul e propagandă
Trăim într-o lume întoarsă pe dos. Când Nicușor Dan încalcă legea și face campanie electorală pentru Drulă, totul e „corect” și „firesc”. Când o publicație independentă ca 60m spune adevărul, devine brusc „propagandă”. Așa arată presa românească de azi: obedientă cu puterea, agresivă cu cei care gândesc liber. Cenzura nu mai e o rușine, ci …