În era tehnologiei și a schimbărilor rapide în mediul global, România rămâne prinsă în trecutul digital. Deși este un stat membru al Uniunii Europene, cu un potențial economic considerabil, țara noastră se află la coada clasamentelor europene când vine vorba de digitalizarea infrastructurii publice și private. Iar această stare de fapt nu pare să se schimbe prea curând. În fiecare domeniu, de la administrația publică până la educație și sănătate, România se dovedește a fi un exemplu negativ în privința implementării tehnologiilor moderne, ceea ce pune în pericol dezvoltarea economică și socială a națiunii.
1. Administrația Publică: Un sistem praf, plin de hârtie
România este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană unde birocrația continuă să funcționeze pe hârtie, iar digitalizarea este un vis îndepărtat. Chiar și în 2025, cetățenii care doresc să interacționeze cu statul trebuie să se prezinte la ghișee, să completeze formulare pe hârtie și să stea la cozi interminabile. Platformele digitale existente, cum ar fi „Spațiul Privat Virtual”, sunt folosite de un număr mic de oameni, în ciuda faptului că ar putea ușura semnificativ relația cu instituțiile publice. Aceste platforme sunt greu de navigat, nu sunt intuitive, iar infrastructura digitală este adesea nefuncțională.
În plus, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește digitalizarea administrației publice, conform celor mai recente rapoarte ale Comisiei Europene. În loc să investească în soluții moderne care să eficientizeze serviciile publice, statul român pare să se mulțumească cu un sistem învechit, care costă nu doar timp, ci și bani. Digitalizarea este văzută mai degrabă ca un proiect secundar decât o prioritate națională.
În educație, România stă la fel de prost. Deși pandemia a impus tranziția către învățământul online, soluțiile adoptate au fost adesea inadecvate și ineficiente. Fiecare școală are propriile probleme legate de infrastructură IT, iar internetul de mare viteză lipsește din multe zone rurale. Deși tabletele au fost distribuite în școli, mulți profesori nu sunt pregătiți să le folosească, iar metodele de predare nu sunt adaptate pentru a beneficia de tehnologie.
În loc ca școlile să devină centre de excelență digitală, mulți copii din mediul rural sunt în continuare excluși din sistemul educațional digital. Aproape jumătate dintre elevii din România nu au acces constant la internet, iar lipsa de instruire digitală îi pune pe elevi într-o poziție defavorabilă în comparație cu colegii lor din alte țări europene.
2. Educația: O generație pierdută în lumea digitală
În educație, România stă la fel de prost. Deși pandemia a impus tranziția către învățământul online, soluțiile adoptate au fost adesea inadecvate și ineficiente. Fiecare școală are propriile probleme legate de infrastructură IT, iar internetul de mare viteză lipsește din multe zone rurale. Deși tabletele au fost distribuite în școli, mulți profesori nu sunt pregătiți să le folosească, iar metodele de predare nu sunt adaptate pentru a beneficia de tehnologie.
În loc ca școlile să devină centre de excelență digitală, mulți copii din mediul rural sunt în continuare excluși din sistemul educațional digital. Aproape jumătate dintre elevii din România nu au acces constant la internet, iar lipsa de instruire digitală îi pune pe elevi într-o poziție defavorabilă în comparație cu colegii lor din alte țări europene.
3.Sănătatea: Tehnologia este un lux, nu o necesitate
Sectorul sanitar românesc este, de asemenea, unul dintre cele mai nepregătite în fața digitalizării. În spitale, fișele pacientului sunt completate pe hârtie, iar majoritatea datelor medicale sunt gestionate manual. Interoperabilitatea între spitale și unități medicale este un concept străin, iar pacienții care se confruntă cu probleme complexe sunt obligați să își transporte dosarele medicale fizice de la o unitate la alta.
Chiar și proiectele majore de digitalizare a sistemului de sănătate sunt implementate cu întârziere și fără viziune. Platformele electronice de sănătate sunt lente, greu de accesat și, de multe ori, nu răspund nevoilor reale ale pacientului sau medicului. În loc ca tehnologia să ajute la îmbunătățirea tratamentului și a accesului la servicii, România se află într-o criză cronică de inovare în acest sector.
4. Sectorul privat: O oază mică într-un peisaj de dezastru
Deși există câteva companii private din România care au adoptat soluții digitale inovatoare, realitatea este că majoritatea afacerilor nu beneficiază de avantajele digitalizării. Multe dintre acestea încă folosesc sisteme de gestionare manuală a afacerilor, iar digitalizarea este văzută mai degrabă ca o cheltuială decât ca o investiție pe termen lung. În plus, infrastructura IT din multe companii este învechită și nu poate susține implementarea unor soluții moderne.
Chiar și în sectorul IT, care ar trebui să fie un motor al economiei digitale, România nu reușește să facă față provocărilor globale. În ciuda faptului că avem una dintre cele mai mari forțe de muncă în domeniul IT din Europa, țara noastră rămâne extrem de dependentă de outsourcing și de externalizarea serviciilor, fără a reuși să dezvolte o industrie locală competitivă pe termen lung.
România și Digitalizarea – O poveste de eșec continuat
România a ajuns să fie un exemplu negativ în ceea ce privește digitalizarea în Uniunea Europeană. De la administrația publică, la educație și sănătate, digitalizarea este mai mult o promisiune neîmplinită decât o realitate. În loc ca autoritățile române să privească digitalizarea ca pe o prioritate esențială pentru dezvoltarea economică și socială a țării, pare că acest proces este considerat un lux, un proiect care ar putea fi realizat „cândva, într-un viitor îndepărtat”. Dacă România nu va acționa rapid pentru a schimba acest curs, riscă să rămână în urmă într-o lume din ce în ce mai dependentă de tehnologie.
