Patronul unei terase care a aplicat clienților „taxa COVID-19” a fost amendat

După modelul țărilor din Vest sau SUA, unii patroni de terase din România au introdus aşa numita „taxă de coronavirus”, pentru a-și acoperi cheltuielile generate de normele de distanțarea socială. Clienții trebuie să fie informați despre existența unui astfel de cost suplimentar inclus pe bonul fiscal, înainte de a face comanda, în caz contrar, cei care percep de taxa COVID, sunt sancționați.
Un patron de terasă din Bucureşti a uitat să se asigure că fiecare client este informat despre această taxă, iar Protecţia Consumatorilor a luat măsuri.
„Astăzi am iniţiat un control operativ, în urma căruia un patron de terasă a fost sancţionat cu suma de 10.000 mii de lei deoarece a încălcat legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilo cu legislaţiei europenă privind protecţia consumatorilor. Vom continua monitorizarea locaţilor care au această taxă şi binenţeles în cazul unor reclamaţii se vor lua măsuri”, a declarat pentru Mediafax Preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi.
„Taxa nu are nicio justificare economică, practic este un adaos comercial pe care patronii îl justifică ca fiind o acoperire a costurilor de distanţare. Clientul trebuie anunţat despre existenţa acestei taxe imediat după ce a ajuns la terasă şi este alegerea fiecărui client dacă vrea să o plătească sau alege să schimbe locaţia.”, susțin juriștii.
Taxa de COVID-19 este calculată în funcţie de câte persoane au comandat pe bonul fiscal, astfel dacă ieşi cu un grup de prieteni la terasă, fiecare din voi veţi plăti acest adaos. Taxa a apărut pentru prima dată în Statele Unite, iar ulterior a fost preluată şi de unele ţări europene, printre care se enumeră şi Danemarca, Italia şi România.
Sursa: www.digi24.ro
- Dosar penal după amenințările la adresa lui George Simion: „Nu vom accepta ca libertatea de exprimare să se plătească cu viața”Poliția Română a deschis un dosar penal după amenințările cu moartea primite online de liderul AUR, George Simion. Mesajele violente au apărut în urma participării acestuia la Festivalul Libertății de Exprimare de la Londra și a poziției publice exprimate față de asasinarea activistului american Charlie Kirk. George Simion, liderul AUR, a devenit ținta unor amenințări …
- Petrișor Peiu (AUR): PSD a mințit românii timp de 2 ani și jumătate cu o schemă „provizorie” de plafonare a prețurilor la alimenteSenatorul AUR Petroșor Peiu spune că PSD a mințit românii timp de 2 ani și jumătate cu o schemă „provizorie” de plafonare a prețurilor la alimente, fără să rezolve cauzele reale: energia, combustibilul și monopolul supermarketurilor străine. În loc să-i protejeze pe români, guvernanții din fruntea statului au lovit în producătorii autohtoni, au lăsat importurile …
- Anca Alexandrescu, declarație explozivă: „Suntem sub asediu! Se invocă războiul hibrid pentru restrângerea drepturilor”Anca Alexandrescu a afirmat marți că România ar fi „sub asediu”, printr-un narativ care invocă războiul hibrid și implicarea Rusiei, temă adusă în discuție atât de procurorul general, cât și de lideri politici, precum președintele Nicușor Dan și membri ai USR. Potrivit jurnalistei, acest subiect ar fi folosit pentru a justifica limitarea unor drepturi și …
- Noile buletine, blocate în birocrație: instituțiile nu au cititoare de cip, iar românii sunt puși pe drumuriPeste 500.000 de români au primit deja noile cărți electronice de identitate, însă multe instituții publice nu pot citi datele de pe acestea. În lipsa echipamentelor necesare, oamenii sunt obligați să prezinte documente tipărite, iar procesul de digitalizare rămâne blocat în birocrație. MAI spune că responsabilitatea achiziției cititoarelor aparține fiecărei instituții, dar multe primării nu …
- Noile cărți de identitate, o nouă dovadă de jaf și incompetență. Pentru că nu au adresa trecută, elevii și studenții nu pot obține reduceri de călătorieO modificare administrativă aparent banală îi pune pe numeroși studenți în situația de a nu mai beneficia de reducerea de 90% la transportul feroviar și cu metroul. Motivul este că pe noile acte de identitate nu mai este înscrisă adresa de domiciliu, iar sistemul informatic al CFR nu poate elibera adeverințele în absența acestei informații. …