Protest la Sebeș împotriva tăierilor ilegale. Imagini impresionante. Presa cumpărată tace

Protest la Sebeș
Imagini impresionante de la protestul din Sebeș împotriva tăierilor ilegale de păduri. Acesta a avut loc sâmbătă, 24 mai 2020 începând cu ora 12 și a pornit din fața porții principale de acces a companiei austriece de prelucrare a lemnului Kronoșpan.
La eveniment au participat câteva sute de autoturisme, lungimea manifestației fiind una impresionantă, de câțiva kilometri.
Buna desfășurare a manifestației a fost asigurată de către organizatori împreună cu forțele de ordine. S-a adoptat formula unui protest în mașini pentru a se putea respecta condițiile de distanțare fizică.

Forțele de ordine au asigurat buna desfășurare a protestului de la Sebeș
La începutul protestului a avut loc un dialog între forțele de ordine și George Simion, organizatorul acestuia. Reprezentanții poliției au afirmat încă de la început că dreptul constituțional la liberă exprimare, inclusiv la cel de protest, va fi asigurat și că nu vor există restricții. S-a luat decizia informării participanților cu privire la păstrarea unei distanțe de siguranță de 1.5m și a purtării măștii pentru protejarea participanților.
Nu au existat incidente, iar forțele de ordine au asigurat buna desfășurare a evenimentului cu asigurarea coloanei în trafic.
Organizatorul manifestației a fost George Simion și Alianța pentru Unirea Românilor
Protestul la Sebeș a fost organizat de către George Simion și partidul politic Alianța pentru Unirea Românilor. Participanții erau nemulțumiți că nu se asigură exploatarea sustenabilă a pădurilor României și că asistăm al defrișarea totală în unele cazuri. S-a cerut respectarea legii și chiar modificarea acesteia acolo unde ea a fost făcută special pentru favorizarea companiilor prelucrătoare.
George Simion a afirmat că aceste companii au fost alungate din Austria unde practica lor ducea de asemenea la distrugerea pădurilor. El a susținut că în România au găsit teren propice datorită faptului că dispunem de păduri ieftine, de forță de muncă ieftină dar mai ales de politicieni ieftini, care pot fi cu ușurință cumpărați.

Tăcere totală în presa cumpărată cu 40 de milioane de euro
Deși evenimentul a fost unul cu o prezență importantă, presa tradițională a menținut o tăcere totală asupra protestului. Ca și în cazul protestelor împotriva proiectului de la Roșia Montană, a exploatării gazelor de șist și a celor de la Colectiv, informația a fost disipată pe rețelele de socializare. Cumpărată cu 40 de milioane de euro presa scrisă și televizată a menținut o tăcere totală asupra protestului, arătând astfel influența puternică în mediul politic și media a companiilor străine prelucrătoare de codri românești.
Pe rețelele de socializare au circulat în ultimele două luni imagini cu camioane încărcate de lemne și păduri tăiate fapt care a generat acest protest la Sebeș. Acestea au devenit virale și au stârnit nemulțumirea românilor, forțați să stea în izolare de către autorități.

Ministrul mediului sau ministrul Kronoșpan?
Ministrul mediului afirmase recent că pozele și materialele video sunt de fapt știri false și că 80% din lemnul prelucrat din România provine din import. Acesta a încercat să manipuleze opinia publică cu această afirmație deoarece cifrele arată tocmai invers și chiar actele de fapt ascuns o realitate dură: tăierile ilegale de păduri se văd în actele false sub formă de importuri fictive.
Alianța pentru Unirea Românilor este un proiect politic nou ce dorește să fie o alternativă la partidele politice tradiționale responsabile pentru dezastrul României din ultimii 30 de ani.
Iată mai multe poze și informații.


Pachet cu ei si la urgenta daca e posibil in noaptea asta la Jilava cu ei.Si dati in primire la…

Ar trebui,cei care au anulat alegerile,sa fie declarați trădători de țară și condamnați pentru înaltă tradare

Nu ne intereseaza jocurile lui Tirannis&Ciolanis si nici candidatii din naftalină! Turul 2 INAPOI ca venim peste VOI!

Indiferent ce vor face cele două partide, asta este viitorul. Vine din urma o altă generație responsabilă care vor să-și…
- Procentul luat în calcul pentru indexarea pensiilor. Ministerul Muncii anunță și momentul în care se vor vira ajutoarele one-off
Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat că în analizele care se fac în prezent, împreună cu cei de la Casa de Pensii, se avansează o indexare a pensiilor cu un procent … - Pensiile din noiembrie 2026 vin mai târziu pentru milioane de români: Diferența dintre cei care așteaptă poștașul și cei care primesc banii pe card
Pensionarii care primesc banii prin poștă trebuie să țină cont de calendarul lunii noiembrie: distribuirea începe luni, 2 noiembrie, deoarece prima zi a lunii cade duminică. Pentru cei care încasează pensia … - Cum le-a închis gura un italian celor care critică România: „De ce vizitezi România? Ca să faci ce?”
România a stârnit numeroase reacții pozitive în rândul turiștilor italieni, după ce un travel blogger a publicat pe rețelele sociale un mesaj despre prejudecățile legate de destinațiile turistice din țara noastră. … - Gigi Becali, despre George Simion: „Singurul defect este că e mincinos”
Gigi Becali șterge pe jos cu George Simion și îl numește mincinos. Gigi Becali desființează AUR în direct la România TV, acuzând formațiunea condusă de George Simion că urmărește interese de … - Bufonul AUR fuge de presa reală în brațele influencerilor plătiți de partid și își mută cartierul general în cuibul „escrocilor” de la Camera de Comerț
Masca de „luptător anti-sistem” a lui George Simion s-a făcut țăndări, lăsând la vedere realitatea grotescă a unui bufon politic penibil, ajuns slugă cu normă întreagă la curtea oligarhului Gruia Stoica. … - Ambasada SUA, alertă de atentat terorist la Moscova: Amenințarea este iminentă!
Ambasada Statelor Unite la Moscova a emis vineri, 31 octombrie, o alertă de securitate privind existența unei amenințări credibile cu producerea unui atac terorist soldat cu numeroase victime în capitala Rusiei. … - Criza din Polonia explicată: Cum s-a ajuns la haosul de la Varșovia și ce urmează
Polonia traversează una dintre cele mai grave crize constituționale din ultimii ani, după ce o dispută pentru controlul Tribunalului Constituțional s-a transformat într-o confruntare între președintele Karol Nawrocki și guvernul premierului … - Moscova se plânge că Ucraina atacă din nou rafinăriile ruseşti
Potrivit autorităţilor de la Moscova, armata ucraineană şi-a reluat atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, relatează vineri Agerpres.„Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile … au fost reluate, iar facilităţile … - Kelemen Hunor spune că pensiile și salariile trebuie indexate de la 1 ianuarie. „Nu există nicio «moștenire grea»”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a acuzat pe noii guvernanți că încearcă „să găsească narativul pentru «moștenirea grea»” chiar dacă și PSD a făcut parte din fostul cabinet de la Palatul Victoria … - Președintele Poloniei a întors avionul care mergea în Senegal după ce a aflat că poliția a intrat în sediul Tribunalului Constituțional
Zeci de protestatari s-au adunat la sediul Tribunalului Constituțional polonez pentru a manifesta împotriva a ceea ce ei consideră a fi suspendarea abuzivă a președintelui acestei instanțe supreme de către actualul …























Jos cu mafiotii de la conducerea Tãrii, Doamne ajutã!