JUSTIȚIE

Un antrenor de înot de la Clubul Sportiv Dinamo, al Ministerului de Interne, este acuzat că a violat o fetiță de 7 ani

Un antrenor de înot de la Clubul Sportiv Dinamo din București, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut, fiind acuzat că a violat o fetiță de 7 ani, transmite Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Tânărul a fost reținut pentru infracțiunea de viol în forma agravată. Poliția a declanșat o anchetă după ce pe 13 februarie o mamă a sesizat Secția 6 de Poliție că fiica ei a fost agresată sexual de instructorul ei de înot.

„Din cercetări, s-a stabilit că la momentul comiterii faptei acesta se afla în timpul programului de lucru”, a transmis Poliția într-un comunicat de presă.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările sunt derulate sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Sectorului 2.

CS Dinamo a anunțat că i-a reziliat contractul antrenorului de înot suspectat că ar fi violat fetița și că va lua măsuri pentru ca situația să nu se mai repede.

„Ca primă măsură, pentru ca respectiva persoană să nu mai poată interacționa cu minorii care practică sport de performanță sau la nivel de amatori, conducerea CS Dinamo a dispus rezilierea contractului de activitate sportivă dintre club și antrenor. De asemenea, o altă măsură adoptată de conducerea clubului, pentru a preveni astfel de incidente, este aceea ca personalului din cadrul clubului să i se solicite prezentarea certificatului de integritate comportamentală, pe baza acordului liber exprimat în acest sens”, a transmis CS Dinamo, într-un comunicat de presă.

Clubul a mai transmis că va colabora cu autoritățile pentru soluționarea cazului. CS Dinamo a anunțat că a pus la dispoziția anchetatorilor imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din zona bazinului de înot.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button