Știrile 60m.RO

Turist, atacat de ploşniţe la o cazare de 4 stele din Predeal / Medic: ”L-am sfătuit să plece de acolo. Odată ce pensiunea are ploșnițe într-o cameră, are peste tot”

O familie din Bucureşti a ajuns la spital, terminând rapid vacanța de schi pe care doreau să o petreacă la o vilă din Predeal. Au ajuns la spital din cauza unei reacţii alergice la pişcăturile ploşniţelor cazate în aceeaşi cameră. Pensiunea s-a închis pentru dezinsecție.

„Soţul, pe timpul zilei s-a tot scărpinat pe mână, pe la gât, vedeam ca nişte punctuleţe mici. Imediat după asta ne-am uitat pe lenjerie şi am văzut câteva pete de sânge şi în momentul în care soţul a ridicat salteaua, am văzut ploşniţe”, explică soţia victimei.

Femeia a încercat să le spună proprietarilor pensiunii de problemă.

„I-am arătat despre ce e vorba, i-am zis că soţul e alergic şi s-ar putea să avem o problemă. Dânsa mi-a răspuns cu nonşalanţă: staţi liniştită, doamnă, vă schimb camera”, a explicat femeia.

Turistul a ajuns, până la urmă, la medic.

„Era pișcat din cap până-n picioare, foarte supărat, săracul. Normal. L-am sfătuit să plece de acolo. Odată ce pensiunea are într-o cameră, da, are peste tot și are și-n mobilă, și-n saltea și sub mochetă. Dacă mai stătea, putea să aibă o reacție cu un edem glotic, cu sufocare”, a explicat Dr. Rosana Pia Groza, medic Centrul de Permanență Predeal.

Proprietarul a pus lacătul pe pensiune şi a chemat deratizarea.

”În momentul în care mi s-a sesizat o problemă, am închis camerele şi am închis şi pensiunea. În momentul ăla mai erau turişti în camere. Noi am contactat o firmă de specialitate care va veni să vadă dacă e adevărat sau nu”, spune administratorul pensiunii.

Familia bărbatului de 41 de ani a depus o plângere la Direcția de Sănătate Publică a județului Brașov.

Societatea care administrează vila din Predeal a primit peste jumătate de milion de lei, cofinanțare europeană nerambursabilă, pentru investiții care să aducă unitatea turistică la standard de patru stele.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button