COVID-19 în rând cu lumea. La Iaşi, persoanele confirmate cu noul coronavirus stau la coadă în faţa spitalului pentru a fi evaluate

La rând la poarta spitalului. Aşa au ajuns să stea ieşenii confirmaţi cu infecţia cu noul coronavirus, pentru a fi luaţi în evidenţă, evaluaţi de către un medic şi, în funcţie de starea lor, fie trimişi acasă fie internaţi. Stăteau fie pe la poarta spitalului, fie pe borduri şi completau acte pe maşinile parcate în apropierea unităţii medicale.
Directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi îţi spune că sistemul nu mai face faţă, că reglementările spun clar că cei confirmaţi trebuie văzuţi de un medic infecţionist. Doar ieri la Iaşi au fost confirmate 206 de cazuri noi.
Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi, a declarat că „Normal că nu este normal. Asta este situaţia. Asta e incidenţa cazurilor, populaţia se comportă după cum bine aţi văzut, nerespectând regulile de protecţie, se întâmplă aceste lucruri. Sistemul atenţionează de multă vreme că nu poate să mai facă faţă, dacă populaţia continuă să se comporte astfel. Procedura normală ar fi să transformăm toate spitalele în spitale de boli infecţioase, ca să îi împrăştiem prin mai multe spitale, lucru care este imposibil. Virusul COVID nu a vindecat celelalte boli, trebuie trataţi şi ceilalţi pacienţi. Deocamdată reglementările sunt să fie văzuţi de medicul infecţionist, pentru că în mod normal ar trebui făcut şi un examen radiologic şi o serie de teste, de văzut în ce măsură poate fi izolat la domicliu, pentru că şi în situaţia în care pacientul este asimptomatic, el poate să aibă deja leziuni generate de infecţia COVID. Dar, ştiu că este deja în lucru un ordin al Ministrului Sănătăţii, care îi implică mai mult pe medicii de familie, care din păcate până în prezent au fost neglijaţi din acest punct de vedere.”
Sursa: Mediafax
- Explicația controversată a Administrației Prezidențiale privind prezența Mirabelei Grădinaru la evenimentele externe
Implicarea Mirabelei Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, în turneele și misiunile externe de reprezentare a statului român a stârnit un val de nemulțumiri și sprâncene ridicate în mediul diplomatic. În timp ce specialiștii în protocol critică o practică străină normelor instituționale moderne, Administrația Prezidențială a încercat să stingă incendiul printr-o motivație absolut … - Supraviețuitorii din eșalonul doi: Cum și-au păstrat liberalii lui Bolojan funcțiile-cheie în Guvernul Niculescu, în ciuda căderii de la Palatul Victoria
Deși debarcarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria a plasat formal Partidul Național Liberal în opoziție, arhitectura puterii din subordinea Guvernului spune o cu totul altă poveste. În realitate, oamenii cu carnet de partid ai PNL au reușit să se agațe cu succes de funcțiile-cheie din administrația centrală, asigurându-și continuitatea în cabinetele conduse de … - Marea restabilire a sferelor de influență: PSD își reocupă posturile-cheie din Guvern. Lista completă a celor 9 secretari de stat validați de premierul Luca Niculescu
Aparatul de lucru al Executivului a trecut miercuri, 4 noiembrie, printr-o infuzie masivă de cadre social-democrate. Printr-un pachet de decizii semnate de premierul Luca Niculescu, PSD și-a recuperat controlul administrativ asupra a șapte ministere strategice. Mișcarea politică nu aduce neapărat nume noi în prim-plan, ci consfințește întoarcerea la putere a oamenilor de partid care părăsiseră … - Călin Georgescu cere arest la domiciliu. Judecătoarea care decide dacă îl eliberează îi urmărește pagina de Facebook!
Noua cerere prin care Călin Georgescu solicită înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu ajunge joi, 5 noiembrie, la judecătoarea Diana Nicoleta Costea, de la Tribunalul București. Potrivit unor surse bine informate, un cont de Facebook care ar aparține magistratei urmărește pagina oficială a fostului candidat la prezidențiale. Judecătoarea se numără și printre semnatarii scrisorii … - Caracatița politică de la ANPC: Cum a fost transformată Protecția Consumatorilor într-o rețea de interese economice și controale la comandă
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), instituția fundamentală a statului menită să apere drepturile cetățenilor, s-a transformat într-un veritabil cartel instituțional. În loc să vegheze la siguranța și corectitudinea pieței, instituția pare să fi devenit centrul de comandă al unei rețele complexe de conexiuni politice, nepotisme și interese economice obscure. O radiografie a structurilor de …




