Premierul Mateusz Morawiecki: Polonia este o casă deschisă pentru toţi belaruşii care au nevoie de ajutor

Polonia îi susţine pe belaruşii care luptă pentru a avea o ţară democratică, liberă şi suverană, a susţinut premierul polonez Mateusz Morawiecki după întâlnirea avută miercuri, la Varşovia, cu lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, potrivit site-ului thenews.pl.
„Polonia este o casă deschisă pentru toţi belaruşii care au nevoie de ajutor. Ca parte a programului nostru Solidaritate cu Belarus, noi îi ajutăm pe cei care au fost reprimaţi”, a declarat Morawiecki în faţa jurnaliştilor.
Şeful executivului polonez a spus că toţi protestatarii care au fost bătuţi în timpul demonstraţiilor din Belarus au posibilitatea de a primi ajutor în Polonia, adăugând – potrivit agenţiei de presă PAP – că mulţi belaruşi primesc deja tratament medical pe teritoriul polonez.
În pofida înăbuşirii brutale a protestelor de către liderul de la Minsk, Alexandr Lukaşenko, demonstranţii şi-au continuat zilnic manifestaţiile începute după alegerile prezidenţiale din 9 august, scrutin contestat de opoziţie şi nerecunoscut de Uniunea Europeană.
În august, Morawiecki a promis că ţara sa va încerca să susţină ţara vecină Belarus prin deschiderea frontierei comune şi a pieţei forţei de muncă şi prin furnizarea de sprijin financiar pentru societatea civilă.
După întrevederea desfăşurată miercuri, Morawiecki şi Tihanovskaia s-au întâlnit, la Centrul belarus din Varşovia, cu membri ai minorităţii belaruse din Polonia.
Tihanovskaia urmează să participe joi la o conferinţă economică internaţională în oraşul Karpacz din sud-vestul Poloniei şi să se întâlnească cu Boris Budka, liderul Platformei Civice, cel mai mare partid de opoziţie polonez.
Sursa: Agerpres
- De ce vrea Giordano șefia Senatului
„Orice drum începe cu primul pas”, spunea fostul vicepremier social-democrat Marian Neacșu, stând lângă liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu. Cei doi anunțau moțiunea de cenzură comună PSD-AUR, care avea să doboare Guvernul Bolojan cu 281 de voturi. Moțiunea nu s-a concretizat și într-o alianță constructivă între PSD și AUR. Cele două partide s-au ținut la … - Amnezii de sezon: Ilie Bolojan descoperă brusc „lecțiile” din Bihor, după ce semnătura din rapoarte l-a lăsat fără replică
La trei săptămâni după perchezițiile de la Dumbrava, Ilie Bolojan schimbă discursul și descoperă brusc că statul trebuie „să învețe” din cazul azilelor din Bihor. Abia acum vorbește despre o nouă reglementare pentru ONG-uri și culte, ca și cum problema ar fi una de formulare legislativă, nu de nepăsare, control ratat și reacție întârziată din … - Moșier de Ilfov: Cum a strâns primarul din Buftea 66 de terenuri și milioane de lei din exproprieri de la stat
Primarul PNL al orașului Buftea, Gheorghe Pistol, se numără printre cei mai înstăriți edili din județul Ilfov. Potrivit datelor analizate de 60M.RO, acesta deține nu mai puțin de 66 de terenuri intravilane, cu o suprafață totală de aproximativ 214.000 de metri pătrați, o avere imobiliară care l-ar face invidios pe mulți dezvoltatori imobiliari.Ajuns la conducerea … - Ciprian Ciucu a venit la Poliție, pentru controlul judiciar: Sunt nevinovat, n-am luat șpagă!
Ciprian Ciucu s-a prezentat, miercuri dimineață, la secția de poliție pentru a semna controlul judiciar după ce s-a întors din vacanța exotică din Portugalia. Edilul a pus activitatea de la Primărie pe pauză după ce a primit derogare de la instanță. Principalele declarații: Așa cum am spus, tot ce ține de acest dosar voi spune … - Cine îl protejează pe directorul Filarmonicii Paul Cosntantinescu din Ploiești? Consilierul local, membru in Consiliul Administrativ al institutiei, a fost schimbat în regim de urgență
În timp ce presa nu mai contenește să demaște nereguli grave privind getionarea patrimoniului și a banului public la Filarmonica ,,Paul Contantinescu” Ploiești, o parte dintre consilieri locali membrii în Consiliul Local al Municipiului Ploiești, sunt foarte preocupați să ridice un zid de apărare în jurul directorului general al acestei instituții, încercând prin toate modalitățile de care …




