Fostul deputat Eduard Martin, trimis în judecată alături de firma Polaris pentru evaziune fiscală

Fostul deputat Eduard Stelian Martin, patron al companiei de salubritate Polaris M Holding SRL, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare, prejudiciul în acest caz fiind de 109 milioane lei.
În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată Monica Maria Lăţea (fostă Martin), acţionar la firma Polaris, acuzată de evaziune fiscală şi delapidare, precum şi Marcel Daniel Banaga, administrator, ulterior preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii Polaris M Holding, acuzat de evaziune fiscală şi complicitate la delapidare.
De asemenea, compania Polaris a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală.
Conform unui comunicat al DNA, în perioada 2006 – 2017, principala sursă de venituri a societăţii Polaris M Holding SRL a reprezentat-o executarea contractului de salubrizare încheiat cu primăria municipiului Constanţa.
Pentru executarea acestor servicii, firma respectivă ar fi practicat tarife supraevaluate (împrejurare care a făcut obiectul unui alt dosar penal, trimis în judecată în decembrie 2015), fapt ce ar fi dus la acumularea unor venituri foarte mari de către societatea Polaris M Holding (în jur de 1 milion de euro lunar).
Menţinerea unei astfel de situaţii ar fi dus la achitarea, către bugetul de stat, a unor taxe foarte mari (TVA şi impozit pe profit).
În consecinţă, cei trei inculpaţi ar fi decis să înregistreze în contabilitatea societăţii cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligaţiilor SC Polaris M Holding către bugetul de stat şi, totodată, să transfere din firmă sume importante de bani, pe care cei doi asociaţi să şi le însuşească ulterior.
Concret, în perioada decembrie 2006 – februarie 2017, societatea ar fi încheiat relaţii comerciale fictive cu alte 10 firme (dintre care şapte firme controlate de inculpaţi) şi ar fi înregistrat în contabilitate mai multe facturi emise pentru „serviciile” respective. Cheltuielile fictive înregistrate ar fi vizat presupuse achiziţii de studii şi consultanţă ori presupuse plăţi ale unor chirii pentru maşini, utilaje şi imobile.
Prin aceste activităţi, societatea Polaris M Holding s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878 lei (18.982.418 lei TVA şi 13.665.460 lei impozit pe profit).
De asemenea, urmare a aceloraşi demersuri, Eduard Martin şi Monica Maria Lăţea, asociaţi în cadrul SC Polaris M Holding SRL, şi-ar fi însuşit sume de bani din patrimoniul acestei firme totalizând 62.535.751 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 109.366.887 de lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Fostul deputat Eduard Stelian Martin a mai fost trimis în judecată de DNA într-un dosar legat de firma Polaris, fiind condamnat în primă instanţă la 5 ani şi jumătate de închisoare cu executare. El este acuzat că l-a mituit pe fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, primind în schimb, în mod discreţionar, contracte de la Primăria Constanţa pentru firma de salubritate Polaris.
Sursa: www.agerpres.ro
- Sociologul Dan Dungaciu, semnal de alarmă major: Europa devine irelevantă în politica globalăSociologul Dan Dungaciu face o declarație șocantă: Europa își pierde relevanța în politica internațională. Potrivit acestuia, continentul european traversează o perioadă de declin, iar dacă guvernul Franței, condus de Emmanuel Macron, se va prăbuși, întreaga Uniune Europeană ar putea fi grav afectată. În acest context, România riscă să rămână fără direcție, incapabilă să-și definească propriul …
- Anca Alexandrescu: Valul suveranist crește, iar asta le dă fiori! Susținătorii lui Nicușor Dan îndeamnă la ură, cer arestări și dezbinăSchimbare bruscă de atitudine în tabăra lui Nicușor Dan. Într-o intervenție televizată, jurnalista Anca Alexandrescu a criticat dur virajul peste noapte al unor susținători ai actualului președinte. Ea a vorbit despre „suveraniști vopsiți” care și-au modificat discursul din oportunism, subliniind că valul suveranist nu se dezumflă, ci dimpotrivă, „se amplifică și le dă fiori” celor …
- Robert Turcescu: ”Oana Țoiu a fost chemată la Washington în urgență. Cum poate să spună că i-a mulțumit Rubio”Robert Turcescu o acuză pe Oana Țoiu de ipocrizie. Jurnalistul atrage atenția asupra faptului că ministrul de Externe încearcă să proiecteze imaginea unei relații solide cu Statele Unite, deși, în trecut, atât ea, cât și apropiații săi l-au criticat în repetate rânduri pe Donald Trump. ”Ministra noastră de Externe scrie pe pagina sa de Facebook: …
- Schimbare de viziune sau de interes? Alexandru Muraru îl critica pe Nicușor Dan, acum îl susțineDeputatul PNL Alexandru Muraru pare să fi trecut brusc de la critică la susținere în ceea ce-l privește pe Nicușor Dan. Dacă în campanie îl ataca dur pe actualul președinte, acum liberalul și-a schimbat complet discursul și se poziționează în tabăra acestuia. „Nicușor Dan joacă bine. A învățat replicile, stă drept, tace apăsat, se uită …
- Ion Cristoiu: Nicușor Dan a angajat România într-o spirală a unui război cu RusiaIon Cristoiu a comentat rolul pe care l-a avut documentul prezentat recent de președintele României, Nicușor Dan, la nivel european. Ion Cristoiu: „Ursula întreține isteria pericolului rusesc. Nicușor Dan a asumat, și mă miră că opoziția nu a reacționat aici, și nici PSD-ul, în numele României, a prezentat, pentru prima dată în Uniunea Europeană, un document …