Știrile 60m.RO

Decizie istorică pregătită în cabinetele Kremlinului: Putin vrea să declare Marea Azov drept mare interioară a Rusiei

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) a primit spre aprobare un proiect de lege privind stabilirea statutului Mării Azov ca „mare internă” a Rusiei, potrivit EFE, scrie Agerpres.

„În Dumă a fost depus un proiect de lege ce vizează stabilirea Mării Azov ca mare exclusiv internă a Rusiei, faţă de care principiile dreptului internaţional vor înceta să se aplice”, a declarat pentru agenţia oficială de presă RIA Novosti Mihail Şeremet, deputat în camera inferioară din partea Crimeii (anexate).

Comisia de profil din Dumă a aprobat deja acest proiect de lege, a indicat deputatul rus, afirmând că „vom face tot posibilul pentru a aproba acest proiect de lege până la sfârşitul anului”, a mai spus el.

Aceasta va însemna „un triumf al dreptăţii istorice”, a declarat el, adăugând că, astfel, „Ucraina pierde statutul de ţară riverană Mării Azov”.

De facto, Marea Azov, împărţită anterior de Rusia şi Ucraina, a devenit o mare internă a Federaţiei Ruse în urma anexării regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud) în septembrie 2022.

O dorință rusă mai veche

În iunie, preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat acordul cu Ucraina privind cooperarea şi utilizarea reciprocă a Mării Azov şi a strâmtorii Kerci, după aprobarea unui proiect de lege corespunzător de către ambele camere ale parlamentului federal rus – Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei (camera superioară).

În cadrul contraofensivei din vară, Kievul a încercat fără succes să taie coridorul terestru între teritoriul rusesc şi Crimeea şi pentru a deschide o ieşire la Marea Azov.

Tratatul bilateral care stabilea că atât Rusia cât şi Ucraina au dreptul de a folosi Marea Azov a devenit nefuncțional după ce Rusia a anexat Crimeea, în 2014.

Rusia a construit un pod rutier peste Strâmtoarea Kerci și ambele ţări au reclamat întârzieri ale transportului maritim şi hărţuiri.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button