Cinci jurnaliști turci, condamnați pentru că au „dezvăluit secrete de stat”

Un tribunal din Istanbul a condamnat miercuri la închisoare cinci jurnalişti judecaţi pentru că au „dezvăluit secrete de stat”, dar unii au fost eliberaţi beneficiind de pedepse reduse sau aşteaptă revizuirea apelului, relatează AFP.
Cei cinci jurnalişti de la site-ul OdaTV, împreună cu un al şaselea coleg care a fost achitat, au fost judecaţi pentru „dezvăluirea de secrete de stat” şi „divulgarea identităţii unui agent al serviciilor secrete” .
Cazul a început când OdaTV a publicat la începutul lunii martie un articol despre înmormântarea discretă a unui agent al serviciilor de informaţii turc (MIT) ucis, potrivit presei, în Libia, unde Ankara susţine militar guvernul de la Tripoli împotriva forţelor disidente ale mareşalului Khalifa Haftar.
În articolul său, OdaTV l-a identificat pe presupusul agent prin prenumele său şi prima literă a numelui său de familie.
Trei jurnalişti, Hulya Kilinc, Baris Pehlivan şi Murat Agirel au fost condamnaţi fiecare la trei ani şi nouă luni de închisoare, potrivit agenţiei de stat Anadolu. Alţi doi colegi, Ferhat Celik şi Aydin Keser, au primit fiecare patru ani şi opt luni de închisoare.
Cu toate acestea, ei au fost eliberaţi după ce au primit pedepse reduse sau se află în aşteptarea revizuirii procedurii de apel. Baris Terkoglu, redactor-şef al OdaTV, a fost între timp achitat.
Cei şase inculpaţi, care au fost închişi la începutul lunii martie înainte ca trei dintre ei să fie eliberaţi condiţionat, ar putea primi până la 20 de ani de închisoare, potrivit Anadolu. Ei şi-au susţinut nevinovăţia pe tot parcursul procesului.
Sursa: Agerpres
- SONDAJ: Jumătate dintre români cer alegeri anticipate. 70% spun că țara merge într-o direcție greșită
Majoritatea românilor privesc cu neîncredere modul în care sunt cheltuiți banii europeni pentru înarmare. Un barometru Avangarde realizat în perioada 22-27 iulie 2026 arată că 53% dintre respondenți se declară în dezacord cu decizia de a semna contracte de circa 5,7 miliarde de euro din programul SAFE cu o singură companie, germana Rheinmetall, fără licitație … - Frăția toxică prinde contur: Bolojan și Simion, pact secret pentru anticipate și suspendarea președintelui Nicușor Dan
Scena politică românească este martora unei alianțe pe cât de nefirești, pe atât de periculoase pentru stabilitatea democratică. Ceea ce părea doar un zvon de culise s-a transformat într-o certitudine cinică: Ilie Bolojan și George Simion au bătut palma. Obiectivul lor comun? Aruncarea țării în haosul alegerilor anticipate și declanșarea procedurilor pentru suspendarea președintelui Nicușor … - Grindeanu: „Pro-europeanul” Bolojan, care i-a sărăcit pe români în numele „reformei” recunoaște că și-a salvat scaunul prin înțelegeri netransparente cu „extremistul” George Simion
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că „și-a salvat scaunul prin înțelegeri netransparente cu «extremistul» George Simion”, după ce președintele PNL a recunoscut că a avut două discuții cu liderul AUR. În contextul în care s-a speculat că liberalii ar fi negociat cu liderul AUR, extremistul George Simion, să saboteze învestirea guvernului … - CSM a decis să apere independența procurorului Cătălin Strîmbei, șeful parchetului militar care îl anchetează pe Raed Arafat în două dosare
Consiliul Superior al Magistraturii a decis, miercuri, să apere independența lui Marius Cătălin Strîmbei, șeful parchetului militar care îl anchetează pe Raed Arafat. Șeful DSU anunțase că persoanele urmărite în dosar vor face plângeri pe numele procurorului de caz, adică Strîmbe, șeful Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București. Inspecția Judiciară a clasat sesizarea … - Percheziții la Crama Mitroi, în dosarul procurorilor constănțeni acuzați de șpagă, Teodor Niță și Gigi Ștefan
Mai multe percheziții au loc, joi dimineață, la Crama Mitroi, care ar avea legătură cu președintele Consiliului Județean Constanța, în dosarul procurorilor constănțeni aflați în arest preventiv, Teodor Niță și Gigi Ștefan. Descinderi ale procurorilor Parchetului General au loc în mai multe locații, la sediile a zece firme și la domiciile a trei persoane, conform …




